Selectarea defectuoasă a cadrelor şi creşterea spectaculoasă a partidului sunt principalele motive pentru care numărul pedeliştilor cu dosare la DNA şi DIICOT a crescut în ultima vreme.
A crescut în preferinţele electoratului construindu-şi imaginea de partid care luptă împotriva corupţiei. La nivelul discursului public, mesajul a rămas neschimbat. Realitatea arată însă altceva. Tot mai mulţi democrat-liberali, unii cu notorietate, alţii cvasianonimi, au probleme cu justiţia, lucru care nu-i împiedică să-şi păstreze funcţiile sau carnetul de membru de partid. Totuşi, prin chiar prestaţia unor membri marcanţi ai săi, PDL pune el însuşi presiune pe eforturile de reformă care ar trebui să scoată România din criză. O întrebare peste care liderii partidului par să treacă foarte uşor este cum poate crede o formaţiune cu astfel de probleme că va obţine încrederea şi acceptul populaţiei pentru implementarea unor reforme, altfel extrem de necesare?
Frunzăverde: „Rezolvaţi voi, procurorii din presă!”
„Nu cred că suntem mai păcătoşi decât alţii şi nici mai puţin exigenţi. Cred doar că Antena 3 şi Realitatea TV popularizează doar cazurile din PDL pentru că suntem la guvernare. Credeţi că Mazăre e vreun sfânt? Sau Oprişan? Dar pe ei îi vedeţi la televizor doar când pleacă-n vacanţă în Brazilia”, este opinia vicepreşedintelui partidului, Ioan Oltean. La rândul lui, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin arată cu degetul tot înspre mass-media: „Ce probleme cu justiţia are PDL? Rezolvaţi voi, procurorii din presă!”. În altă ordine de idei, liderii democrat-liberali admit că toate scandalurile în care au fost implicaţi membri PDL dăunează grav imaginii partidului, însă cred că „atitudinea” publică le salvează onoarea. „PDL nu a apărat pe nimeni niciodată, întotdeauna a lăsat justiţia să-şi facă datoria”, comentează Oltean. Pe aceiaşi poziţie este şi Gheorghe Flutur, care consideră în plus că se impune o diferenţiere clară între persoanele pe numele cărora există doar plângeri penale şi cei găsiţi vinovaţi de justiţie. „Nu e totuna. Nu putem să-i punem pe aceeaşi listă pe cei cu suspiciuni de corupţie, de exemplu, cu cei confirmaţi”, mai spune Flutur.
PDL face un „triaj groaznic de cadre”
Prim-vicepreşedintele Adriean Videanu, pe de altă parte, ridică o altă problemă: „E foarte greu să anticipăm în momentul în care recrutăm pe cineva”. Despre politica de cadre vorbeşte şi analistul politic Sorin Ioniţă: „E clar că pedeliştii fac un triaj groaznic de cadre”. În opinia lui Ioniţă, cele mai mari probleme sunt în teritoriu, unde de multe ori şefii de filiale sunt şi cei anchetaţi. Lucru recunoscut şi de Ioan Oltean: „Categoric există şi unele organizaţii judeţene unde se dă un interes mai mic faţă de o selecţie riguroasă, dar asta se va rezolva în timp”. Teoretic, filtrul prin care trec CV-urile noilor oameni care intră în partid există. Practic însă, el s-a defectat în ultimii ani din cauza creşterii spectaculoase a PDL, susţine Sorin Ioniţă. „Au avut acces la funcţii multe în scurt timp şi nu au mai stat să ia la puricat toţi oamenii, iar după aia au avut surprize”, adaugă Ioniţă.
Prezumţia de nevinovăţie
„În statutul partidului există totuşi o prevedere care permite suspendarea membrilor în momentul în care există suspiciunea de fapte penale”, a afirmat pentru RL Videanu. Întrebaţi de ce nu sunt imediat suspendaţi sau excluşi democrat-liberalii certaţi cu legea, dacă tot le permite statutul, liderii PDL răspund la unison: „Prezumţia de nevinovăţie”. „Nu e corect să suspenzi pe cineva doar pentru că a apărut la televizor o informaţie despre el. Trebuie să aştepţi o decizie a organelor de cercetare penală”, explică Oltean. Mult mai tranşant, Sorin Ioniţă crede că, de fapt, PDL nu-i înlătură cu celeritate pe cei suspecţi că ar fi comis infracţiuni pentru că „nici un partid nu şi-a dat corupţii din braţe cu una, cu două”. La rândul lui, analistul politic Bogdan Teodorescu opinează că PDL refuză să accepte evidenţele, aşa cum a făcut în cazul Robertei Anastase (Legea pensiilor). „PDL apelează la o tactică mai veche, a lui Traian Băsescu. Electoratul nu trebuie să audă din gura lor cum recunosc o greşeală sau o vinovăţie, să audă de la alţii. Negarea unor fapte a funcţionat şi funcţionează”, conchide Teodorescu.
„În România sunt şase milioane de dosare penale. Deci nu există o familie să nu aibă un membru care să nu aibă dosar penal. Cred în justiţia din această ţară şi cred cu tărie că se va dovedi clar că nu am nici o legătură cu acea presupusă faptă de corupţie.”
Antonie Solomon, primar al Craiovei
Ce spune statutul PDL
Membrii Partidului Democrat-Liberal sunt suspendaţi automat din toate funcţiile deţinute în partid doar în cazul arestării preventive, potrivit statutului partidului. În cazul în care există numai suspiciuni cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, pedeliştii pot renunţa de bună voie la calitatea de membru până la clarificarea situaţiei în justiţie. Cea mai gravă sancţiune, excluderea, se aplică numai democrat-liberalilor cu o decizie definitivă de condamnare penală.
CV-uri curate, o cerinţă veche a societăţii civile
„Să nu fi fost sau să nu fie în ancheta DNA” este unul dintre cele mai vechi criterii cerute de societatea civilă a fi respectate atunci când liderii partidelor parafează listele de candidaţi pentru alegeri, fie ele locale, parlamentare sau europarlamentare. Tot pe listă a apărut constant, pe lângă condiţia de a nu fi fost colaborator al fostei Securităţi, şi criteriul neobţinerii vreunui profit necuvenit ca urmare a unui conflict de interese. Nu în ultimul rând, organizaţiile nonguvernamentale au cerut să nu fie promovaţi în funcţii sau puşi pe listele de candidaţi politicieni care au trecut prin mai multe partide.
V-aţi gândit vreodată să vă autosuspendaţi din partid sau din funcţia publică pe care o deţineţi?
Gheorghe Falcă, primar al Aradului
„Nu! De ce să mă autosuspend? Respect legea statului român! Ce probleme am eu să-mi fac autosuspendarea? Sunt eu unic în ţara asta? De ce aveţi această întrebare cu mine? Care e problema? Vorbiţi cu legiuitorii, eu respect legea statului român. Am avut dreptul să candidez? Am avut! Atunci, de ce să mă autosuspend? Aceste întrebări au o anumită tentă.”
Dan Păsat, deputat PDL
„Nu. Eu tot ce ştiu despre dosarul ăsta este că sunt nevinovat. Atâta timp cât sunt nevinovat, mă voi duce în faţa oricărei instanţe de judecată şi îmi voi proba nevinovăţia. Dacă aş fi fost vinovat, făceam pasul înapoi şi asta era viaţa. Nu a fost o discuţie cu privire la suspendarea mea, până în momentul de faţă. Nu prin autosuspendare îţi dovedeşti nevinovăţia. Sunt avocat de profesie şi am încredere în instanţele de judecată din România şi mă duc cu fruntea sus. La mine n-aţi auzit nici de uzine, nici de fabrici, nici de bani. Eu ştiu că fiecare cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Dacă eu m-aş şti vinovat de o faptă prevăzută de legea penală, în momentul ăla făceam acest pas automat, nici nu mai stăteam la discuţii.”
Ion Manţog, membru PDL
„Din cauza problemei care s-a creat o dată cu dosarul care este la Sibiu, eu am părăsit funcţiile de conducere de la filiala Gorj. Am declarat recent că, dacă lucrurile nu se clarifică într-un fel sau altul înainte de alegerile interne de la filială, nu voi candida la funcţia de preşedinte. Dar nu văd de ce m-aş autosuspenda din partid.”
Mircea Banias, senator PDL
„Atâta vreme cât ştiu că n-am nici un fel de legătură cu această poveste, nu văd de ce ar trebui să iau asemenea decizii extreme. Până la urmă, activitatea mea şi în Senat, şi la partid are nişte rezultate şi ar însemna să mi le contest singur, fără nici un temei.”
Sorin Pandele, deputat PDL
„Nu am luat niciodată în considerare această variantă. Eu mă simt nevinovat şi justiţia va demonstra cine are dreptate. De ce să mă autosuspend? Dacă mă autosuspend, asta înseamnă să renunţ la calitatea de parlamentar. De ce să fac asta? Dacă este un abuz al DNA? Oricine din ţara asta poate să-ţi facă o plângere la DNA. Şi dacă vă uitaţi la învinovăţirile mele, sunt minore faţă de ale altora.” (A.P.)
Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului
•
Acuzată de procurorii DNA de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată, uz de fals şi participare improprie la infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii. În scandalul „2 Mai”, a fost acuzată că ar fi cheltuit peste 700.000 de euro de la buget pentru acţiuni care ar fi costat maximum jumătate din sumă.
•
A demisionat din fruntea mi-nisterului în iulie 2009.
•
Camera Deputaţilor a repins solicitările procurorilor privind efectuarea unei percheziţii informatice şi extinderea urmăririi penale
• CORUPŢIE
Mircia Gutău, fost primar Râmnicu Vâlcea
•
Acuzat, împreună cu vice-primarul Nicolae Dicu, că ar fi pretins 50.000 de euro, în perioada aprilie-iulie 2006, pentru eliberarea unui certificat de urbanism.
•
Condamnat, în ianuarie 2010, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.
•
În februarie 2010, avea să fie declarat cetăţean de onoare al oraşului Râmnicu Vâlcea.
•
Mai are un dosar de corupţie pe rol, la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în care este acuzat că ar fi păgubit statul cu 500.000 de lei prin fraude la achiziţii publice pentru locurile de joacă pentru copii. Procesul a început în mai 2009 şi a suferit numeroase amânări. Următorul termen: 27 .01 .2011
• CORUPŢIE
• SE AFLĂ ÎN ÎNCHISOARE
Gheorghe Falcă,primarul Aradului
•
Acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu pentru că, în martie 2005, în calitate de primar, ar fi primit de la reprezentanţii firmei Elecon un imobil mai valoros cu 111.550 euro decât apartamentul dat la schimb, în contrapartidă favorizându-i pe aceştia la obţinerea unui teren aparţinând Consiliului Local Arad.
•
La sfârşitul anului trecut, procurorii DNA au cerut strămutarea procesului.
•
Ocupă funcţia de secretar
executiv al PDL.
• CORUPŢIE
DanPăsat, deputat PDL de Giurgiu
•
Acuzat de şantaj pentru că în calitate de deputat şi de se-cretar general al PDL Giurgiu a acţionat pentru a obţine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite din contracte de achiziţii publice încheiate cu primării de pe raza judeţului Giurgiu şi derulate prin firma sa.
•
În noiembrie 2010, Ministerul Justiţiei a transmis Camerei Deputaţilor solicitarea procurorilor privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive. Cererea nu a fost nici acum aprobată.
•
În acelaşi dosar apare ca învinuit şi deputatul PDL de Dâmboviţa Bogdan Cantaragiu, instaurat la şefia PDL Sector 1.
• CORUPŢIE
Marian Verenciuc, ex-lider al organizaţiei de tineret PDL Botoşani
•
Trimis în judecată de procurorii DIICOT Iaşi pentru trafic de persoane, sub acuzaţia că ar fi racolat mai multe tinere, cărora le promitea locuri de muncă în Grecia, iar apoi le obliga să se prostitueze.
•
Anchetatorii au estimat că democrat-liberalul ar fi câştigat 70.000 de euro din proxenetism.
•
A fost exclus din partid în urma demersului procurorilor.
• TRAFIC DE PERSOANE
Mircea Banias, senator PDL de Constanţa
•
Acuzat de procurorii DNA de favorizarea infractorului în dosarul privind vânzarea unor motoare industriale de la UCM Reşiţa firmei omului de afaceri libanez Said Baaklini, achiziţie care a condus la o restituire de TVA în valoare de 60 milioane de euro. În dosar a fost arestat Eugen Bogatu, directorul Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, pentru favorizarea infractorului şi trafic de influenţă.
•
Conduce filiala PDL Constanţa.
• CORUPŢIE
Costel Iancu, fost vicepreşedinte executiv al PDL Dolj
•
Pe când ocupa funcţia de director al Administraţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare, a fost acuzat, alături de alte persoane, de lipsire de libertate, ameninţare şi constituire de grup infracţional.
•
A fost achitat în iulie 2009 de Tribunalul Dolj. Sentinţa a fost atacată de procurorii DIICOT, Serviciul Teritorial Craiova, iar următorul termen este pe 31 ianuarie 2011.
•
A demisionat din PDL în februarie 2009, „pentru a nu face rău partidului”.
• LIPSIRE DE LIBERTATE
Eugen Bădălan, deputat PDL de Brăila
•
Trimis în judecată în decem-brie 2007, alături de un alt fost şef al Statului Major al Forţelor Terestre (SMFT), Mihail Popescu, şi de alte persoane, sub acuzaţia de prejudiciere a SMFT cu suma de peste 4,4 milioane de lei.
•
Dosarul se află la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
•
Procurorii DNA au verificat şi o eventuală implicare a sa în acordarea de titluri didactice universitare, în perioada 2002-2008, la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.
• CORUPŢIE
Graţiela Iordache, fost secretar de stat în MFP
•
Trimisă în judecată, în decembrie 2010, alături de alte persoane, sub acuzaţia de complicitate la evaziune fiscală. Potrivit procurorilor anticorupţie, ar fi vorba de un prejudiciu total de circa 44 milioane de euro, rezultat din neachitarea obligaţiilor fiscale aferente transferului a aproximativ 1.000 de tone de tutun.
•
A fost deputat PDL în legislatura 2004-2008.
• CORUPŢIE
Cristian Boureanu, vicepreşedinte al PDL
•
Procurorii DNA au început, în mai 2008, urmărirea penală împotriva sa şi a liberalului Eugen Nicolăescu pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Cei doi sunt acuzaţi că în anul 2000, pe când erau membri în Adunarea Generală a Acţionarilor la Loteria Română, au aprobat un act adiţional la un contract prin care s-ar fi produs un prejudiciu de peste 120 milioane
de euro.
•
Dosarul este în continuare în lucru.
• CORUPŢIE
Antonie Solomon, primarul Craiovei
•
Arestat preventiv în 3 martie 2010 pentru luare de mită în formă continuată, uz de fals şi fals intelectual; acuzat că ar fi primit 50.000 de euro mită de la un acţionar al unei firme din Piteşti pentru a-i facilita diferite servicii în Craiova.
•
Trimis în judecată în martie 2010 de procurorii DNA, a fost eliberat din arest în 8 septem-brie 2010, prin decizia Curţii de Apel Galaţi.
•
A fost reales preşedinte al PDL Craiova, din postura de unic candidat.
• CORUPŢIE
• 6 luni de arest preventiv
Stelian Duţu, fost preşedinte al CJ Constanţa
•
Acuzat de abuz în serviciu şi că ar fi creat un prejudiciu de peste 3 milioane de euro, a fost trimis în judecată în februarie 2007. A fost achitat în octombrie 2010.
•
A condus filiala constănţeană a PDL până în mai 2008, când a fost dat afară din partid din cauza „prejudiciilor de imagine” produse partidului printr-o serie de declaraţii publice.
•
S-a înscris între timp în PNL, fiind catalogat drept „un câştig” pentru liberali.
• CORUPŢIE
Ionel Manţog, fost lider al PDL Gorj
•
Procurorii DNA l-au pus sub acuzare pentru „folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, cu scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul bani şi alte bunuri, pentru fapte comise pe vremea când era director de resurse umane la Compania Naţională a Lignitului Oltenia.
•
Trimis în judecată în septembrie 2006, dosarul strângând zeci de amânări şi luni de întreruperi pentru excepţii de neconstituţionalitate.
•
Cercetat şi pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă, după ce, la sfârşitul lunii noiembrie 2009, a produs un accident rutier soldat cu decesul unui bărbat.
• CORUPŢIE
Sorin Pandele, deputat PDL de Argeş
•
Trimis în judecată, în iunie 2010, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi luare de mită, pentru fapte comise pe când era director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, în perioada 2005-2008. Potrivit rechizitoriului, ar fi primit 190.000 de lei „pentru a-şi efectua în mod defectuos atribuţiile de director al OCPI Argeş, în sensul emiterii, în mod nelegal, a unui titlu de proprietate”. Prin alte acte, democrat-liberalul şi alte persoane ar fi prejudiciat Primăria Piteşti şi persoane fizice cu peste 500.000 de lei.
•
Dosarul se află la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
• CORUPŢIE