Suntem în plină vară și vacanța copiilor continuă. Pentru părinți poate fi o provocare acoperirea unui program pe o perioadă atât de mare. O săptămână sau două de plecări împreună, după caz, o tabără, o deplasare la bunici sau alte rude în afara localității, totuși vacanța durează mai mult. Ce facem în rest?
Provocarea vine pe de-o parte din a găsi o soluție pentru supravegherea și îngrijirea copilului (pentru părinții care merg la serviciu și nu au altă persoană care să preia acest rol în acest interval de timp) și pe de altă parte în a deveni creativi cu programul copilului astfel încât vacanța să fie un prilej de recreere în adevăratul sens al cuvântului.
Nu vom dezbate partea de supraveghere și îngrijire, pentru că lucrurile diferă de la caz la caz și de la buget la buget. În funcție de vârsta copilului sunt programe de vară în cadrul multor grădinițe și școli particulare sau sunt părinți care au alternativa bunicilor sau a altor persoane desemnate pentru acest demers.
Indiferent cine are în grijă și spre educare copilul în timpul vacanței poate să pornească de la următoarele perspective:
– nevoile și dorințele copilului;
– situația școlară (sunt excepții, dar sunt și copii care au de susținut corigența în timpul vacanței);
– resursele de timp și materiale pentru a oferi alternative (sunt activități de vară care necesită un buget și sunt și ateliere în diverse parcuri și locuri gratuite).
Constat în jur dezbateri legate de temele de vacanță în termeni de: cu sau fără teme? Evident, dacă pe noi ne-ar întreba cineva dacă vrem un concediu cu activitățile de serviciu incluse, am răspunde că nu. Ar fi de preferat ca noțiunea și ideea de „temă“ să nu sune a corvoadă nici în timpul anului școlar, cu atât mai mult în vacanță. Tema înseamnă verificarea cunoștințelor dobândite și are nevoie de un cadru adecvat, din punctul meu de vedere chiar în cadrul școlii. Tema poate fi prezentată elevului cu tot cu beneficiile ei, ajutându-l să se autoevalueze și oferind cadrului didactic un feedback, dar nu este tema familiei. Putem vorbi, însă, de recomandări pentru vacanță în funcție de vârsta copilului, de situație și de obiective. Putem vorbi de recomandări, în general, pentru a crește creativitatea copilului, imaginația, deprinderile, cunoștințele despre viață.
Vacanța poate fi un bun prilej pentru a-i oferi copilului timp de odihnă și un cadru de întâlnire cu experiențe diverse, cu emoții și noi cunoștințe din „programa“ vieții. Foarte puțini copii cer de la sine o carte de citit sau își concep un program de activități despre care nici nu au auzit. Noi, părinții, putem facilita aceste experiențe, oferind cadrul și încurajarea: așa cum este posibil în fiecare situație și uitându-ne atent la nevoile copilului și la nevoile noastre. Vrea sau are nevoie cu adevărat copilul meu de activitatea aceea de pregătire școlară sau e dorința mea să…? Și pe punctele de suspensie așez cu mare sinceritate motivul: interesul copilului pe termen mediu și lung, nevoia mea de a-l vedea învățând mai mult ca să nu uite sau ca să fie mai pregătit, dorința de a demonstra că sunt un părinte care oferă, alocă, ține pasul etc. Ce îl ajută cu adevărat? Ce amintiri am eu din vacanțele mele și cum m-au ajutat experiențele trăite?
În mod obișnuit, la școală va avea o perioadă de recapitulare și reacomodare până să parcurgă programa școlară aferentă anului în curs. Așadar ne rămâne spațiu mai mult să adăugăm în „programa“ vieții concedii și weekend-uri împreună, întâlniri diferite cu oameni, animale, personaje și situații imaginare din cărți, energia bunicilor, a prietenilor, sport, spațiu pentru noi descoperiri, pentru a fi în contact cu emoții și noi întrebări.
Cum abordăm corigența?
Câteva precizări pentru situația în care elevul are de pregătit examenul de corigență. Mă întreba o cititoare: cum să motivăm copilul să învețe în această situație? Da, nu e la fel de ușor când ceilalți copii se distrează fără teme. E o provocare, însă și un prilej de a vorbi deschis și calm cu copilul despre situație fără a aluneca spre panică și neliniște: uite, te afli la nivelul X (a se discuta cu profesorul sau cu învățătorul despre lucrul acesta) și e nevoie să ajungi la nivelul Y (aici este important, în primul rând, copilul să înțeleagă ce are de învățat). Dacă ajungi la nivelul Y, poți merge mai departe în clasa următoare, dacă nu, vei repeta clasa. Și aici, de la caz la caz, stabiliți împreună un program și găsiți o persoană cu calități de pedagog care să îl sprijine.
Este important de aflat înainte de toate care este emoția copilului în legătură cu situația dată (dacă se simte jenat, marginalizat, stigmatizat, ignorat sau, dimpotrivă, a vrut să atragă atenția asupra sa).
Un copil ajuns într-o situație de corigență fie se află într-o situație de incompatibilitate cu școala, materia sau profesorul, fie a avut un cadru fără suport și încurajare (mai ales la clasele mici), fie este un copil cu cerințe educaționale speciale care nu beneficiază de o programă adaptată, fie vrea să transmită ceva despre el și situația lui cu o atitudine ostilă față de școală.
Recomand părinților care se confruntă cu astfel de întrebări să apeleze la consilierul școlar sau la alt psiholog care poate consilia familia.
Cu sau fără teme?
Să ne întoarcem la situația fără „teme“ sau mai concret, fără activități aferente școlii și totuși, ce să facă un copil de dimineața până seara atâtea zile?
Părinții își pot evalua resursele de timp fizic, disponibilitatea de timp de calitate și resursele materiale. De asemenea e necesar să știm alternativele din jurul nostru. Trăim într-o lume în care la un click distanță găsim programe și activități de vară. Putem fi membri în grupuri online și nu numai, în care să găsim inspirație și idei de la alți părinți. Important este ca alegerea făcută să fie în acord cu copilul meu și în direcția dezvoltării lui, dar ținând cont și de realitatea contexului nostru. Putem să ne dorim tabere cu programe bine structurate de către specialiști în domeniu, dar dacă nu există posibilități materiale sau copilul nu este autonom din oricare motiv, o alegere poate fi un loc în natură cu multă verdeață și activități recreative.
Pe tabletă sau pe bicicletă?
Am întâlnit următoarele afirmații: „Toată ziua ar sta numai cu telefonul sau tableta în mână“; „Nu vrea să citească“; „Nu știu ce să-i mai dau de făcut fiindcă afirmă că se plictisește și parcă mai bine era la școală, când avea un program“ sau „Nu pot să-i sugerez nimic fiindcă devine irascibil(ă) și îmi spune că e vacanță și vrea libertate“.
Nu judecăm aceste afirmații. Ele există din „n“ motive și poate unul dintre ele este că și noi, la rândul nostru, folosim telefoane și tehnologie modernă fiindcă aceasta este lumea în care trăim și contextul social sau economic. Întrebarea este: cât și dacă îmi este clar de ce le folosesc, pe de o parte, ca adult, și în felul acesta pot clarifica și cu copilul în ce scop alocă timp pentru a experimenta „ofertele“ online și pot afla care îi sunt preocupările.
Pe de altă parte, mă pot întreba: care este alternativa pe care i-o ofer. Mănânc toată viața mere și brusc mă întreabă cineva dacă vreau mango… poate că nu știu că vreau fiindcă nu am încercat. A exclude în forță nu pare să fie o soluție pe termen mediu și lung. Am mai multe șanse să obțin cooperare dacă experimentăm noi situații recreative din care apoi se poate compune un program.
De exemplu: „Azi ieșim la picnic în parc și luăm rolele, bicicleta, mingea sau ne plimbăm pe lac – depinde de fiecare copil și de disponibilitatea părintelui sau al celui care îl însoțește“; „Ok, vrei să stai la tabletă, mi-ar plăcea să ne uităm la un film împreună pe o bancă în locul…“; „Hai să citim împreună, eu îmi aleg cartea X… când eram de vârsta ta îmi plăcea să citesc…“; „Cât timp pregătesc cina, mi-ar plăcea să ascult o poveste citită de tine sau povestită de tine“ – (depinde de copil: vârsta, nevoia de comunicare și de a fi văzut, auzit, încurajat).
Evident că aceste exemple sună într-un fel acum, când sunt citite, și se aplică diferit când avem alte și alte preocupări care ne solicită, sau când disponibilitatea noastră fizică și emoțională sunt într-o zi într-un fel și în altă zi în alt fel. Nu cred că există un tabel universal valabil pentru toată vara și pentru toate familiile. Cred că fiecare își poate crea momentele de recreere devenind conștient de ceea ce are, ce își dorește ca obiectiv și de cum se simte.
Orientare și repere
Pe de altă parte, un copil are nevoie de orientare și repere: nu îi pot pretinde ca el să își organizeze timpul coerent și în beneficiul lui pe termen mediu și lung, așa, de la sine putere și ignorat de către adulți. Prezența adultului este necesară. Cred că a ignora un copil este mai grav versus a negocia cu el fără prea multe abilități de negociator calm și dibace. Aici se negociază limitele și reperele în funcție de vârsta copilului. Uneori și noi, adulții avem nevoie de un cadru stabilit de o autoritate în mediul nostru de lucru ca să dăm randament.
Când există bunici la țară, ca părinte pot evalua dacă este în beneficiul copilului meu să îi asigur întâlnirea cu aceștia (acea energie specială, acolo unde se poate, care se creează între bunici și copii). O experiență diferită de a vedea alte modele de viață ajută la dezvoltarea copilului meu: morcovul iese din pământ, nu răsare în supermarket; laptele e de la vacă și apoi ajunge în cutie, oamenii își fac programul în funcție de răsărit, de apus și de vreme. Noi înțelegem într-un firesc lucrurile acestea fiindcă le-am experimentat: o mare parte dintre noi am avut cel puțin o rudă la sat, însă un copil crescut numai în mediu modern nu poate să-și imagineze mai târziu povestirile lui Creangă sau să înțeleagă și să simtă natura cu aceeași bucurie dacă nu a experimentat întâlnirea cu aceste aspecte ale vieții.
Mai cred că dincolo de activitățile de recreere, de odihna activă, de activități de dezvoltare, este important să fiu în contact cu copilul meu și să-i înțeleg nevoile și dorințele. A nu se înțelege că îi îndeplinesc toate dorințele dacă nu sunt în acord cu realitatea noastră sau îi fac rău, dar pot să i le ascult și să îl înțeleg ca să găsim împreună o variantă optimă sau să-i prezint opțiuni.
Uneori copiii au nevoie să fie lăsați și să se odihnească, chiar să se și plictisească și să își dea voie să afle ce au nevoie și cum se simt. Nu sunt un părinte mai puțin calificat dacă într-o zi nu am reușit să-i asigur nu știu ce activitate. Important este să mă uit la relația și la conexiunea cu copilul meu: mă simte alături de el, simte că se bazează pe mine, știe că îmi poate comunica ce își dorește și ce are nevoie, îi dau spațiu să știe ce are nevoie, am învățat să-i prezint lumea și ofertele ei?
Oricum ar arăta programul de vacanță, dragi cititori, vă doresc ca în septembrie să știți că ați trimis la școală un copil odihnit, cu sufletul și mintea deschise spre învățare, iar nouă, părinților: să ne creăm recreerea noastră ca să putem da mai departe copiilor care au atâta nevoie de noi sănătoși și adulți asumați cu mai multe roluri, dar mai ales de părinți care trăiesc acest rol.
CV
Nicoleta Larisa Albert este psiholog, psihoterapeut în formare în psihodramă clasică, președinta Proacta Edu, organizație ce contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor prin sprijinirea familiei, învățământului și a cadrelor didactice. Unul dintre obiective este de a oferi cursuri acreditate de dezvoltare personală și formare a cadrelor didactice.
Nicoleta are o experiență vastă în lucrul cu părinții, scrie la www.nicoletalarisa.ro și este mamă a patru copii cu vârste între 2 și 20 de ani.
