2.8 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialCoroane de flori şi muzică de fanfară pentru omagierea lui Mihai Eminescu,...

Coroane de flori şi muzică de fanfară pentru omagierea lui Mihai Eminescu, la Sibiu

Instituţiile de cultură din Sibiu au organizat, vineri, mai multe evenimente pentru omagierea lui Mihai Eminescu, o parte importantă a programului, cu coroane de flori şi muzică de fanfară, desfăşurându-se la bustul poetului din Parcul „Sub Arini”, potrivit Mediafax.

Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, Biblioteca Judeţeană „Astra” şi Complexul Naţional Muzeal „Astra” din Sibiu au organizat, vineri, sub denumirea „Din dor de Eminescu”, mai multe evenimente pentru a-l omagia pe poet.

Manifestările au debutat la sediul Bibliotecii Judeţene „Astra” din Sibiu, cu lecturi publice ale poeziilor lui Mihai Eminescu şi cu audierea unor melodii pe versurile poetului şi au continuat, în Parcul „Sub Arini”, la bustul lui Mihai Eminescu.

Fanfara Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a intonat imnul de stat şi alte melodii pe versuri de Eminescu, în timp ce reprezentanţii mai multor instituţii au depus coroane de flori la statuia poetului.

Seria manifestărilor a continuat cu un recital de poezie al actriţei Ioana Frunzescu, intitutal „Argint e pe ape şi aur în aer” şi cu prelegeri ale profesorilor universitari Ioan Mariş şi Matei Pamfil, care au evocat creaţia eminesciană.

Potrivit organizatorilor, la evenimente au participat elevi, studenţi, profesori, oficialităţi, dar şi iubitori ai creaţiei poetului Mihai Eminescu.

Poetul Mihai Eminescu (1850 – 1889) este omagiat anual în ziua naşterii sale – 15 ianuarie. Începând de anul acesta, la această dată va fi sărbătorită Ziua Culturii Naţionale, în urma unei legi promulgate în decembrie 2009. Potrivit demersului legislativ, în această zi, autorităţile vor sprijini material şi financiar organizarea de manifestări cultural-artistice, iar Ministerul Culturii va elabora un ghid al acestora. Totodată, societăţile române de televiziune şi radiodifuziune vor realiza şi vor include în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.

Cele mai citite

România, pe ultimul loc în UE la cheltuielile pentru sănătate per locuitor

În anul 2022, cheltuielile medii pentru îngrijirea sănătății în Uniunea Europeană au fost de peste 3.600 de euro per locuitor, potrivit datelor Eurostat. România ocupă...

Economia Rusiei se confruntă cu provocări majore din cauza războiului și sancțiunilor, spun analiștii

Analiștii Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) avertizează că economia Rusiei se află pe cale să întâmpine dificultăți semnificative din cauza impactului războiului din Ucraina...

Horoscop 16 noiembrie 2024. Vești neașteptate pentru fecioare

Horoscop 16 noiembrie 2024. Previziuni interesante și utile pentru fiecare zodie, subliniind momente cheie și recomandări pentru a trece peste provocările zilei. Horoscop 16 noiembrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă