Procuratura din Milano a iniţiat o anchetă penală care îl vizează pe premierul Silvio Berlusconi, suspectat de trafic de influenţă şi „prostituţie cu minore” în cazul adolescentei de origine marocană care afirmase că a avut relaţii intime cu el, informează Corriere della Sera, în ediţia online, potrivit Mediafax.
Potrivit procurorilor, Berlusconi a încercat să ascundă faptul că a avut relaţii cu o prostituată minoră abuzând de calitatea de premier, în mai 2010, şi cerând poliţiei din Milano să o încredinţeze pe adolescenta marocană Karima „Ruby” El Mahroug consilierului regional Nicole Minetti (membru PdL).
Pentru trafic de influenţă, un oficial public italian riscă o condamnare cuprinsă între patru şi 12 ani de detenţie. Berlusconi este suspectat şi de „prostituţie cu minore”, infracţiune pasibilă de o pedeapsă cuprinsă între şase luni şi trei ani de detenţie.
În noiembrie 2010, ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, recunoştea că Silvio Berlusconi s-a interesat personal, prin telefon, de situaţia adolescentei de origine marocană care afirmă că a avut relaţii intime cu el, în momentul în care aceasta fusese reţinută pentru furt.
Roberto Maroni a declarat că poliţia a respectat procedurile legale de identificare a adolescentei Karima El Mahroug (alias Ruby), care fusese reţinută pentru un presupus furt. Ulterior, tânăra – care a împlinit 18 ani pe 1 noiembrie 2010 – a fost eliberată în custodia lui Nicole Minetti, fostul dentist al lui Berlusconi şi reprezentant al PdL în Consiliul Regional.
Silvio Berlusconi, în vârstă de 74 de ani, este suspectat că a avut relaţii intime cu minora de origine marocană Ruby, iar presa relatase că Biroul primului-ministru intervenise telefonic pentru eliberarea acesteia, afirmând în mod fals că este nepoata lui Hosni Mubarak. În acest caz, trei apropiaţi ai premierului – Dario „Lele” Mora, specialist în impresariat artistic, Nicole Minetti, fostul dentist al lui Silvio Berlusconi, şi Emilio Fede, directorul redacţiei de ştiri a postului Rete4 – sunt cercetaţi pentru favorizarea prostituţiei, după ce adolescenta de origine marocană Ruby R., a declarat că, minoră fiind, a fost invitată la petreceri desfăşurate în vila lui Berlusconi din zona Arcore (în apropiere de Milano) şi a avut relaţii intime cu şeful Guvernului italian.
Adolescenta fusese reţinută în mai de poliţia italiană, care o suspecta de furtul a aproximativ 3.000 de euro şi unor bijuterii din casa unei prietene. Se pare că, deşi afirmase iniţial că avusese relaţii intime cu Silvio Berlusconi, Ruby şi-a schimbat declaraţia în faţa anchetatorilor, spunând că nu s-a întâmplat aşa ceva şi că oricum primul-ministru ştia că are 24 de ani, nu 17. Ruby a recunoscut că a participat la trei petreceri organizate în vila lui Berlusconi, alături de alte zece dame de companie. Minora marocană le-a spus anchetatorilor că participase la un joc erotic numit „bunga-bunga”. În replică, Silvio Berlusconi a declarat că îi place „viaţa” şi îi plac „femeile”, subliniind că nu datorează nimănui explicaţii.