0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportAl-Qaida susţine manifestaţiile din Tunisia şi Algeria

Al-Qaida susţine manifestaţiile din Tunisia şi Algeria

Al-Qaida în Maghrebul Islamic (AQMI) le-a cerut manifestanţilor să îşi extindă mişcările în Tunisia şi Algeria, pentru a înlătura puterea actuală şi a instaura sharia, a anunţat joi serviciul american de supraveghere a site-urilor islamiste, SITE, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Într-o înregistrare de 13 minute, liderul AQMI, Abu Moussab Abdel Wadoud, le sugerează protestatarilor tunisieni, care manifestează de o lună, să le „trimită fiii lor pentru ca aceştia să primească instrucţie militară”, a anunţat SITE.

„Vă oferim susţinerea şi ajutorul nostru în pericolul cu care vă confruntaţi şi în protestul vostru”, a declarat liderul islamist.

Abu Moussab Abdel Wadoud le-a cerut tunisienilor să se ridice în toată ţara împotriva „regimului corupt, criminal şi tiranic” de la Tunis şi să introducă legea coranică, sharia.

„Vom exercita, mai devreme sau mai târziu, represalii împotriva torţionarilor voştri şi a stăpânilor lor”, a ameninţat el.

Confruntări mortale între manifestanţi şi forţele de ordine au avut loc joi la Tunis şi la periferie, în cadrul unei mişcări fără precedent de contestare a regimului, care a provocat moartea a 66 de persoane într-o lună, potrivit unei organizaţii neguvernamentale pentru drepturile omului.

Preşedintele Zine El Abdine Ben Ali a promis joi seara că va renunţa la putere la încheierea mandatului său, în 2014, şi a ordonat să nu se mai tragă în manifestanţi, în speranţa calmării situaţiei.

În legătură cu manifestaţiile din Algeria, liderul Al-Qaida le-a calificat drept „previzibile, onorabile şi pozitive” şi a apreciat că acestea nu îşi vor putea atinge obiectivele decât prin înlăturarea preşedintelui Abdelaziz Bouteflika.

El a acuzat Algerul că a „vândut ţara, a condamnat poporul la sărăcie şi a propagat corupţia”. Liderii algerieni „au furat banii ţării şi i-au împărţit cu stăpânii lor francezi şi americani”, a declarat el.

Revoltele din Algeria au provocat moartea a cinci persoane, săptămâna trecută, potrivit mai multor martori, dar calmul s-a reinstalat după o scădere a preţurilor la alimentele de bază, ordonată de putere.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă