0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialAzerbaidjanul se angajează să livreze cantităţi substanţiale de gaze naturale Europei

Azerbaidjanul se angajează să livreze cantităţi substanţiale de gaze naturale Europei

Azerbaidjanul va livra cantităţi substanţiale de gaze naturale Uniunii Europene (UE), iar UE va oferi statului caspic acces la piaţa comunitară, potrivit unei declaraţii comune semnate, joi, de şeful executivului european, José Manuel Barroso, şi preşedintele azer, Ilham Aliyev, potrivit Mediafax.

Declaraţia comună este un pas important în realizarea Coridorului Sudic pentru transportul gazelor şi diversificarea aprovizionării Europei, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

„Este un progres major. Acest acord confirmă accesul direct al Europei la gazul din bazinul Caspic şi permite, astfel, realizarea Coridorului Sudic. Această nouă rută de aprovizionare va creşte securitatea energetică a consumatorilor şi companiilor din Europa”, a afirmat Barosso.

Azerbaidjanul şi-a asumat angajamentul de a asigura suficient gaz natural pentru a permite crearea Coridorului Sudic. UE şi Azerbaidjanul vor asigura împreună infrastructura necesară pentru livrarea gazului azer în Europa, se arată în comunicat.

Coridorul Sudic include mai multe proiecte de construcţie a unor gazoducte, ca Nabucco, Interconectorul Turcia-Grecia-Italia (ITGI), White Stream şi TAP (Trans Adriatic Pipeline). ITGI este dezvoltat de companiile Edison şi Depa, iar TAP de Statoil şi Elektrizitaets-Gesellschaft.

În următoarele luni, Azerbaidjanul va decide care din aceste proiecte va avea prioritate.

Declaraţia comună este primul angajament al Azerbaidjanului de a livra gaze în Europa. După vizita în Azerbaidjan, Barroso şi comisarul pentru Energie, Günther Oettinger, vor călători în Trukmenistan pentru a discuta probleme politice şi energetice.

Proiectul White Stream vizează transportul de gaze către Europa prin Georgia, Marea Neagră şi Ucraina. La acest gazoduct ar putea fi conectată şi România.

Proiectul Nabucco, care va costa circa 8 miliarde euro, este dezvoltat de un consorţiu format din companiile Transgaz Mediaş, OMV (Austria), Bulgargaz (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) şi RWE (Germania). Gazoductul ar urma să transporte către Europa gaze naturale extrase din regiunea Caspică, prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă