Ambasadorul SUA la Atena avertiza în decembrie 2009 că numărul mare de imigranţi care intră în Grecia reprezintă un risc şi, în ciuda ajutorului primit de la Frontex, grecii nu au putut să amelioreze situaţia, cea mai mare problemă fiind graniţa lor cu Turcia, potrivit unei telegrame WikiLeaks, potrivit NewsIn.
Diplomaţii americani şi-au exprimat temerile că „străini cu interese speciale”, cum ar fi insurgenţii irakieni ar putea ajunge fraudulos în SUA prin intermediul graniţei extrem de poroase dintre Grecia şi Turcia.
Grecia a fost primită anul trecut în programul Visa Waiver, care presupune ridicarea vizelor pentru cetăţenii care călătoresc în Statele Unite.
În plus, mai arătau diplomaţii americani, imigranţi ilegali musulmani, plini de frustrări, care au reuşit să traverseze frontiera sunt vulnerabili la radicalizare în aşa-numite camere de rugăciune subterane care au proliferat în oraşele mari ale Greciei, scrie The Guardian, care publică două telegrame WikiLeaks pe această temă.
Grecia, o prioritate a misiunii Fontex, a fost criticată săptămâna trecută de agenţia pentru refugiaţi a Naţiunilor Unite pentru intenţia sa de a construi un zid de-a lungul graniţei sale cu Turcia, graniţă descrisă de în telegramele diplomatice americane drept „punctul pe care imigranţii ilegali şi refugiaţii şi-l aleg pentru a intra în UE”.
Într-una dintre numeroasele telegrame ce reflectă interesul american pentru imigraţia din regiune, ambasadorul american la Atena avertiza, în decembrie 2009, că numărul mare de imigranţi care intră în Grecia reprezintă un risc şi dă exemplul deportării, cu cinci luni înainte, a unui comandat al insurgenţilor irakieni.
Ambasadorul Daniel Speckhard nota că în cursul anului Frontex a sporit numărul patrulelor aeriene şi a observatorilor din Marea Egee, dar „grecii nu au fost capabili să schimbe dinamica la graniţa terestră”.
Diplomatul a comentat şi rolul Turciei vecine, într-o telegramă trimisă în februarie anul trecut: „Cea mai mare problemă se înregistrează de-a lungul graniţei estice, pentru că Turcia nu face niciun efort semnificativ pentru a opri fluxul de imigranţi ilegali atât pe la graniţa terestră, cât şi pe la cea maritimă”.
Subiectul imigraţiei ilegale care şi-ar găsi o supapă pe la graniţa turco-elenă a revenit în atenţia presei odată cu polemicile privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Grecia a aderat la acest spaţiu de liberă circulaţie în anul 2000, după ce „a picat” examenul de trei ori, din cauza opoziţiei Germaniei. Franţa şi Germania au anunţat că se împotrivesc aderării României şi Bulgariei la Schengen în termenul propus – martie 2011 – invocând riscul amplificării imigraţiei clandestine dinspre Turcia.
Ministrul de externe Teodor Baconschi a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că vulnerabilităţi există în tot spaţiul Schengen, apreciind că nu este o construcţie perfectă. „Pe toată frontiera sudică a UE pătrund în numere importante imigranţi clandestini din Africa de Nord, din Orientul Mijlociu. Este, cred, în interesul celor 27 să îmbunătăţească acest sistem prin cooperare, să schimbe experienţe, să folosească într-adevăr SIS, care a fost creat în acest scop, şi să gestionăm împreună”, a spus ministrul român de externe fără a face nominalizări.