Studiază în SUA la UCLA, s-a căsătorit acum doi ani cu bărbatul iubit după o poveste născută pe străzile Parisului, luptă împotriva discriminării şi îşi doreşte, în ciuda tuturor neplăcerilor, să revină
în România. Este povestea românului gay Vlad Viski.
Înalt, bronzat, cu ochii verzi şi părul negru. Poartă un palton stil tunică, blugi strâmţi şi ghete înalte. Vorbeşte repede şi gesticulează mult. Zâmbeşte şăgalnic ori de câte ori argumentează amănunţit o idee adusă în discuţie. Face pauze doar ca să tragă molcom din ţigară. Se numeşte Vlad Viski, are 22 de ani şi este homosexual. L-am întâlnit ca să-i aflu povestea.
„Am fost discriminat de-a lungul întregii mele vieţi şi încă sunt”, îşi începe Vlad confesiunile. „Am fost agresat fizic şi verbal la şcoală, am fost numit «poponar», am fost paranoic, am încercat să anticipez ceea ce vor crede ceilalţi şi m-am închis în dulap: am încercat să fiu masculin, să par heterosexual. Am încercat să mă schimb pe mine, însă această schimbare nu a avut loc, pentru că orientarea sexuală nu poate fi schimbată, este ceva înnăscut”, povesteşte.
Aşa că, după un an de Ştiinţe Politice la noi, a plecat la studii în Franţa. Acolo şi-a găsit jumătatea. „Sunt căsătorit cu un bărbat, sunt într-o relaţie monogamă de patru ani. Şi eu, ca orice alt om, iubesc, sunt iubit şi reuşesc să menţin o relaţie normală şi stabilă”, povesteşte el.
Vlad şi soţul său, Nicholas, s-au cunoscut în 2007. S-au îndrăgostit la Paris, când erau la studii. „Cele mai frumoase momente au fost atunci, când nu aveam mulţi bani, mergeam la Subway şi cumpăram două sandvişuri şi ne duceam în faţa Muzeului Louvre şi mâncam acolo, povesteam şi admiram trecătorii”, îşi aminteşte tânărul.
După ce Nicholas a terminat masteratul în Franţa, au plecat împreună în SUA, iar Vlad a luat-o de la zero. S-au căsătorit în Los Angeles, în 2008. „Eram destul de nervos, pentru că înţelegeam că este un pas extrem de important. Căsătoria este ceva extraordinar şi pentru cuplurile gay. Cea mai fericită zi din viaţa mea.”
Nicholas (24) a absolvit Graphic Design şi lucrează în domeniul artelor. Este „rrom evreu ceh mexican, deci o combinaţie interesantă. Chiar râdem uneori, căci Hitler a ucis ţigani, evrei şi homosexuali – ceea ce este şi el”, povesteşte Vlad.
Spune că, deşi lumea gay nu are modele, prietenii îi percep astfel relaţia. „Există dorinţa asta a ta să fii acel cuplu care reuşeşte. Atunci, există o presiune asupra ta. Ăsta cred că ar fi un inconvenient.” În cuplurile gay, sunt doi bărbaţi care îşi împart îndatoririle în funcţie de abilităţile fiecăruia şi se tratează reciproc cu respect, explică. „Avem o relaţie cât se poate de normală.” Nu există diferenţe între o căsătorie straight şi una gay: „Ai aceleaşi certuri, aceleaşi nimicuri”.
ELIBERAREA
Pentru Vlad, maturizarea a adus cu sine şi „ieşirea din dulap”, adică recunoaşterea publică a faptului că este homosexual. După ce a făcut-o, s-a simţit un om complet, iar „orientarea sexuală a devenit o caracteristică ca oricare alta: culoarea ochilor sau înălţimea”.
„Se pune foarte multă presiune şi s-ar putea să-ţi pierzi mulţi prieteni. S-ar putea să te întrebi de ce ai luat decizia asta, când e evident că nu-ţi face nici un bine. Totuşi, se scurge un timp şi, încetul cu încetul, te simţi eliberat, pentru că nu mai ai secretul”, explică tânărul, care a trecut, la rândul lui, prin asta. „Cred că am reuşit să mă descurc cu toate chestiile astea, însă am zis, la un moment dat, că nu mai am chef. Pentru ce? Ca să fiu plăcut în societate?”
Familia lui a primit vestea foarte bine. Fratele lui chiar a început să le explice colegilor de facultate ce înseamnă să fii gay.
„Nimeni nu-ţi cere să ţipi pe stradă. Dar mediul în care te învârţi: familia, prietenii… Toate minciunile pe care le spui, care se acumulează şi nu mai ştii pe unde să scoţi cămaşa…”, povesteşte Vlad. Tânărul spune că a ştiut dintotdeauna că nu este atras de fete, dar, când a avut primele trăiri sexuale, pe la 10-12 ani, nu a crezut că „este ceva reprobabil”. Ulterior, a aflat că „societatea nu acceptă aşa ceva, că e ruşinos, din punctul lor de vedere, să fii diferit”.
Vlad infirmă şi ipotezele cum că a fi gay este ceva ce ţine de mediu: „Uite, eu nu am fost abuzat, am avut modele masculine şi am crescut într-o lume în care familia reprezintă modelul de bază. Nu am avut contact cu homosexuali, am fost învăţat să fiu homofob, să urăsc homosexualitatea şi homosexualii, însă am reuşit să mă accept pe mine, să mă înţeleg. Am avut de făcut anumiţi paşi şi am reuşit”.
„PROGRESUL SE REALIZEAZĂ CU NEBUNII DE GENUL ĂSTA”
Vlad se consideră un tânăr comunist la modul ideal, ambiţios, curajos şi inteligent, care „încearcă să rupă nişte bariere ce pot fi depăşite”. Soţul său îi reproşează uneori că este prea încăpăţânat şi că se înhamă la multe proiecte în acelaşi timp.
Dar Vlad are planuri mari. Locuieşte în Los Angeles, este student în anul III la UCLA, Ştiinţe Politice, şi plănuieşte să urmeze şi un program de doctorat în SUA, poate chiar pe drepturile homosexualilor. „Îmi doresc să ajung profesor universitar la Bucureşti şi să deschid o catedră de «queer studies» (studii homosexuale). Progresul se realizează cu nebunii de genul ăsta.”
Se simte „extrem de împlinit” pe plan personal, dar şi pentru că îşi construieşte o carieră. Res¬tul este „o bătălie pe care merită să o duc, nu neapărat pentru mine, ci pentru acei adolescenţi care care descoperă într-o zi că sunt gay sau lesbi şi sunt tentaţi să cedeze presiunilor”.
Deşi acasă este discriminat, Vlad spune că îşi doreşte să se întoarcă în România. „Şi, cine ştie, aş putea intra în politică.”
„Sunt sigur că mă voi lovi de discriminare. S-ar putea chiar să fiu agresat pe stradă sau în propria casă, însă angoasa şi revolta pe care le simt mă motivează să îmi doresc să schimb lucrurile. Pentru că nu mai vreau să trăiesc într-o lume în care să-mi fie teamă. Toţi avem aceleaşi scopuri: o slujbă bună, un acoperiş deasupra capului, împlinire pe plan personal şi profesional.”
NU TOLERANŢĂ, CI EGALITATE
„Gay-ii nu vor toleranţă, pentru că a fi tolerat înseamnă că este ceva în neregulă cu tine şi «bine, te lăsăm acolo unde eşti». Nu. Noi vrem drepturi egale. Să fim acceptaţi ca parte a societăţii, ca normali, ca cetăţeni plătitori de taxe”, subliniază tânărul.
Povesteşte despre problemele pe care le întâmpină pentru că parteneriatul lor nu este recunoscut: Nicholas nu poate obţine cetăţenie română şi nici el nu poate obţine cetăţenie americană.
Cei doi se confruntă şi cu alte încălcări de drepturi: plata taxelor, dreptul de moştenire, vizitele în spital. „Sunt tot felul de lucruri care pentru cuplurile straight par atât de normale şi de banale, lucruri la care cuplurile gay nu au acces.”
Vlad sprijină în totalitate parada gay din România, pentru că „într-o societate democratică, singura şi cea mai eficientă metodă de a lupta şi cere drepturi este protestul. Iar cei 300 de gay care merg anual la parada gay sunt nişte eroi în ochii mei, pentru că ies în «piaţa publică» şi spun cu mândrie: «Da, sunt gay, iată-mă, exist, mă arăt vouă, celor straight, ca să nu mă mai ignoraţi»”.
În alte ţări, la paradele gay oamenii aplaudă de pe margine, „nu aruncă cu pietre şi ouă”.
NOI ŞI EI?
„Şi în lumea gay, ca şi în lumea hetero, există diverse tipuri de oameni: proşti, deştepţi, vulgari, inocenţi, introvertiţi, extravertiţi, frumoşi, urâţi, deci faptul că întâlneşti un gay «deocheat» nu spune nimic despre «toţi gay-ii din jurul tău»”, îmi spune.
Povesteşte că în LA gradul de discriminare e mai mic, însă „mereu te întrebi: e OK să spun că sunt gay?”. Societatea americană este deschisă, dar mai mult în oraşele mari. Totuşi, există şi tendinţa gay-ilor de a se „ghetoiza”. „Dacă eşti discriminat în fiecare zi şi afli de un loc unde sunt oameni ca tine, atunci tendinţa ta e să te duci acolo, să ai o viaţă mai bună”, explică Vlad.
În cazul României, crede că e necesară „o luptă pentru drepturi, lucru care este la început, pentru că nimeni nu a luptat pentru drepturi. O astfel de luptă are nevoie de eroi şi de martiri, care să facă parte din discursul public, să-ţi ofere un motiv să lupţi. Singurul martir pe care l-am avut a fost Naomi şi, din cauza imaginii lui compromise, nu ne-am solidarizat să spunem: să tunzi şi să baţi pe cineva pe stradă nu este OK. În plus, în România există o cultură a violenţei şi a urii, sunt parte din cotidian”.
Gay-ii trăiesc mereu sub presiune, concluzionează. „E o teroare psihologică.”
Vlad, pe scurt
Data naşterii: 27 iunie 1988
A recunoscut că este homosexual când avea 18 ani
Septembrie 2008: Ştiinţe Politice la UCLA (anul III)
Octombrie 2008: căsătoria cu Nicholas
Primul lucru care l-a atras la soţul lui: inteligenţa. „Să ai ce să povesteşti cu o persoană.”
Acum, lucrează la o campanie împotriva sinuciderii tinerilor gay. Videoclipul de pe blogul lui.
Între 5 şi 11% din populaţia lumii este LGTB (lesbiene-gay-bisexuali-Transsexuali). Procesul de coming out („ieşitul din dulap”) are mai multe etape: confuzia identităţii, compararea identităţii, tolerarea identităţii, acceptarea identităţii, mândria identităţii, sinteza identităţii.
