Cel mai scump film din istoria cinematografiei rusești va fi despre Crimeea, relevă un articol publicat pe site-ul The Guardian.
Filmul are pretenții artistice și va porni de la evenimente reale ale anului 2014 – anexarea peninsulei Crimeea, teritoriu care aparține Ucrainei, de Rusia lui Putin. Probabil din cauza caracterului său propagandistic, autoritățile din Rusia au anunțat că filmul nu va fi difuzat în Occident, ci numai în Rusia și în Belarus.
"O decizie de acest tip se ia numai o dată la un secol", anunță vocea crainicului pe coloana sonoră a filmului, pentru a sublinia importanța deciziei lui Putin – fără a menționa însă că acest ordin de anexare a peninsulei a atras sancțiunile Uniunii Europene asupra Rusiei.
Argumentația lui Putin este aceea că, dacă la baza maritimă din Sevastopol (Crimeea) ar fi primit acces NATO sau SUA, consecințele ar fi fost dezastruoase pentru Rusia.
Propaganda oficială a Moscovei sugerează că ocuparea peninsulei Crimeea demonstrează că Rusia a devenit din nou o putere mondială, după acea "lungă perioadă de umilințe" care a început cu destrămarea URSS, explică articolul din The Guardian.
În Rusia, noul film artistic va fi difuzat în premieră în luna septembrie 2017. Scenariul acestui film de război este colorat cu o poveste de dragoste înfiripată între o fată din Kiev, adeptă a protestului pro-european Maidan, și un bărbat din Sevastopol care face parte din rezistența pro-rusă din Crimeea.