4.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialCentrul comercial City Mall, în faliment, are datorii de 73 milioane euro,...

Centrul comercial City Mall, în faliment, are datorii de 73 milioane euro, peste jumătate la bănci

 Firma Victoria Holding, care deţine City Mall Bucureşti, în faliment, are datorii de circa 73 milioane de euro, din care 41 milioane euro către Bancpost, UniCredit Bank Austria şi UniCredit Ţiriac Bank, în condiţiile în care activele imobilizate totalizau în octombrie 25 milioane euro, potrivit Mediafax.

Centrul comercial a intrat în faliment în luna noiembrie a anului trecut. Potrivit tabelului preliminar de creanţe prezentat de administratorul judiciar, Casa de Insolvenţă Transilvania, cele trei bănci finanţatoare ale proiectului au de recuperat 176 milioane lei (peste 41 milioane de euro), din care Bancpost 21,6 milioane lei (circa 5 milioane de euro), UniCredit Bank Austria – 153 milioane de lei (35,7 milioane de euro), iar UniCredit Ţiriac Bank 1,28 milioane de lei (circa 300.000 euro).

În total, cele trei instituţii de credit au împrumutat firma Victoria Holding, deţinută de fondul australian de investiţii APN European Retail Trust, cu 67,3 milioane de euro, pentru finanţarea achiziţiei centrului comercial şi pentru construcţia unei parcări. Centrul comercial a fost achiziţionat în 2006 de fondul australian, pentru mai mult de 100 milioane de euro.

Diferiţii furnizori de servicii şi alţi parteneri de afaceri ai firmei, încadraţi în categoria creditorilor chirografari (creditori pe baza unui act sub semnătură privată, n.r.), care nu au garanţii, au de recuperat 141,3 milioane lei (33 milioane de euro). Printre acest tip de creditori înregistraţi în tabelul preliminar al creanţelor se numără APN European Retail Trust, proprietarul mall-ului, care are de recuperat 65 milioane de lei (15 milioane de euro), dar şi firma Porolis Expert, parte a fondului, cu 67 milioane de lei (16 milioane de euro).

APN European Retail Trust a acordat trei facilităţi de credit firmei Victoria Holding, în valoare totală de circa 17 milioane de euro, în timp ce Porolis Expert a finanţat firma cu 23 milioane de euro.

„Principala cauză care a generat intrarea în faliment a societăţii este imposibilitatea de achitare a costurilor financiare pe care le-a presupus achiziţionarea complexului City Mall. Datoria
totală generată de achiziţie este de circa 40 milioane euro către Bank Austria (divizia austriacă a UniCredit) pentru care societatea nu a fost în măsură să achite contravaloare dobânzilor datorate băncii din disponibilităţile băneşti existente. Astfel, banca -datorită încălcării anumitor termeni din contractul de împrumut- a declarat scadente anticipat toate sumele datorate în temeiul contractului de credit, societatea datorând băncii cu titlu de creanţă certă, lichidă şi exigibilă la data de 05.10.2010 întreaga valoare a facilităţii de credit, precum şi dobânda penalizatoare prevăzută în contractul de credit. Nivelul total al datoriei societăţii către banca finanţatoare ajunge la 40.517.929,68 euro”, arată datele prezentate de Casa de Insolvenţă Transilvania.

O altă cauză a intrării în faliment este, potrivit raportului admninistratorului judiciar, aglomeraţia din partea de sud a Capitalei pe sectorul centrelor comerciale, în condiţiile în care în ultimii patru ani s-au deschis trei mall-uri, iar în februarie 2010 cel de-al patrulea, respectiv Sun Plaza – cu o suprafaţă construită de 210.000 metri pătraţi, care cuprinde, printre altele, 80.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale (de circa patru ori mai mare decât cel oferit de City Mall – 19.000 metri pătraţi) şi o clădire de birouri clasa A, cu o suprafaţă închiriabilă de 8.300 de metri pătraţi.

„Înmulţirea acestor complexuri de magazine a adus după sine scăderea gradului de ocupare a spaţiilor de închiriere, micşorarea numărului de vizitatori pe zi, precum şi un interes mai scăzut pentru noi contracte. Aceste probleme au fost potenţate şi de intrarea în insolvenţă a unor retaileri ce aveau spaţii deschise în City Mall sau de plecarea altora, nevoiţi să părăsească piaţa românească, acestea fiind consecinţele apărute pe fondul instabilităţii economice actuale, care afectează toate domeniile de activitate. De asemenea, pe măsura scăderii traficului în cadrul complexului comercial, pe parcursul anului 2009 şi 2010 s-a înregistrat şi o creştere a datoriilor acumulate de către chiriaşi către societate”, se menţionează în raport.

Centrul comercial a înregistrat o reducere a activităţii începând cu anul 2009, operaţional fiind raportată o scădere cu 42,61% a cifrei de afaceri în primele zece luni ale anului 2010 comparativ cu anul 2009, la 12,3 milioane de lei, în timp ce în anul 2009 cifra de afaceri anuală s-a redus cu 9,57% faţă de 2008.

„Diminuarea acesteia se datorează modificării politicii de preţuri, respectiv reducerii chiriei, pierderii unei părţi din chiriaşi şi a expirării unor contracte de închiriere. Astfel, din chiria de bază s-au pierdut circa 1,9 milioane de euro ca urmare a plecării unor retaileri din cadrul centrului, în timp ce restul pierderii provine din reducerile de chirii aplicate celor care au rămas în mall. Gradul de ocupare a mall-ului s-a redus la 80% în iunie 2010, de la 90% un an mai devreme”, arată datele Casei de Insolvenţă Transilvania.

În ceea ce priveşte activele imobilizate, acestea au o evoluţie descendentă începând cu anul 2008, ponderea lor în total active fiind în descreştere faţă de anul precedent cu 1,1 puncte, iar valoarea netă absolută s-a redus de la 227,4 milioane lei în 2008 la 106 milioane lei în octombrie 2010.

City Mall are o suprafaţă totală de 38.000 metri pătraţi, structurată pe trei subsoluri, parter şi patru etaje, oferind o suprafaţă de închiriat de 19.000 metri pătraţi. Centrul comercial cuprinde 80 de magazine, o zonă de cafenele şi restaurante, precum şi un cinematograf operat de compania City Cinema.

Din analiza evoluţiei rezultatului net se observă că în anul 2006 firma a obţinut profit de 9 milioane de euro, iar începând din 2007 are pierderi, în 2008 raportând un rezultat net negativ de 93,3 milioane de lei. În primele 10 luni ale anului 2010 pierderea a fost de 15,06 milioane lei.

Fondul australian este al treilea proprietar al City Mall, amplasat în zona Eroii Revoluţiei. Acesta a preluat la sfârşitul anului 2006 centrul comercial de la firma Victoria Holding, deţinută de un grup de investitori britanici.

La rândul său, grupul de investitori achiziţionase mall-ul cu mai puţin de un an înainte, pentru 46 milioane de euro, de la dezvoltatorul proiectului, Jaguar Development, controlat de oameni de afaceri greci şi israelieni.

Cele mai citite

Sondajele prezidențiale: Ciolacu și Simion, favoriți pentru turul doi, dar lupta rămâne strânsă

Sondaje recente indică avansul lui Marcel Ciolacu și o competiție acerbă între George Simion și Elena Lasconi pentru locul secund. Discrepanțele între rezultatele diferitelor...

Accident rutier în Ilfov: O femeie de 39 de ani a fost preluată de SMURD

O femeie, în vârstă de 39 de ani, a fost transportată la un spital din București, în urma unui accident rutier produs între două...

Zelenski declară că războiul cu Rusia se va încheia mai repede sub administrația Donald Trump

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că „războiul se va încheia mai devreme” sub preşedinţia lui Donald Trump, lăudând ultimele sale contacte cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă