„Ordonanţa de urgenţă a avut o primă lectură în şedinţa de guvern de vineri. Va fi propusă pentru reintroducere pe ordinea de zi pentru că sunt o serie de cheltuieli importante care se fac. Intenţionăm să introducem pentru aprobare pe ordinea de zi inclusiv decontarea spitalelor modulare pe care să le gestioneze Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, inclusiv a containerelor de logistică medicală pentru secţiile de terapie intensivă. Proiectul de OUG cuprinde, pe lângă partea de echipamente medicale, partea de asistenţi sociali care vor fi implicaţi în această perioadă să acorde sprijin pentru îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice, de peste 65 de ani. Este vorba despre un ajutor pe care Guvernul îl asigură în această perioadă pentru persoanele în vârstă care se află în autoizolare la domiciliu”, a declarat, duminică, ministrul Fondurilor Europene la Digi 24.
În ceea ce priveşte stimulentul de risc pentru medici, Boloş a precizat că România nu este singura ţară membră UE care a propus o astfel de măsură, arătând că state precum Bulgaria, Ungaria, Germania sau Italia au înaintat o astfel de formă de recompensare a medicilor, iar această cheltuială este eligibilă din fonduri europene.
„Consider că este un stimulent de risc pe care guvernul şi domnul preşedinte l-au propus socotindu-l ca o formă de recompensare a celor care în aceste zile îşi sacrifică viaţa pentru a interveni în sprijinul celor care se află în situaţie critică. În proiectul de ordonanţă de mâine (luni, n.r.), inclusiv partea de echipamente medicale şi protecţie, sunt prevăzute pentru decontare. Ajutorul şi forma de stimulent de risc este o formă de recompensare a cadrelor medicale curajoase cărora le mulţumim că se implică în această activitate foarte importantă în care îşi pot pierde chiar viaţa. Este o măsură pe care o asigurăm din fonduri europene. Nu suntem singura ţară membră UE care a propus o astfel de măsură. Majoritatea statelor membre au găsit aceste stimulente de risc pentru medici ca fiind o formă de recompensare a actului de curaj, de la ţări vecine, Bulgaria, Ungaria, până la ţări mai dezvoltate precum Germania sau Italia, au găsit de cuviinţă ca aceste forme de sprijin şi de stimulent de risc să fie acordat medicilor fiind permisă ca şi cheltuială eligibilă din fonduri europene. Este în ordonanţa de urgenţă de mâine propus. Decizia va fi a Guvernului. Vedem care va fi forma finală”, a subliniat ministrul Fondurilor Europene.
El a mai arătat că spitalele din reţeaua COVID pot cumpăra echipamente medicale şi de protecţie în această perioadă fără să aştepte Ghidul solicitantului şi mecanismele care trebuie parcurse de autorităţi pentru a putea deconta echipamentele medicale din bani europeni.