Crin Antonescu a reuşit să înece partidul Brătienilor în smârcurile abjecţiei voiculesciene pentru a-şi asigura osanalele gorniştilor imunzi de la Antene. Partidul Naţional Liberal moare batjocorit de un personaj mediocru şi iresponsabil, dar cu ambiţii megalomane.
În unanimitate! Nu a existat nici măcar o voce în Biroul Politic al PNL care să fi făcut apel la bun-simţ, cuviinţă şi raţiune pentru a-i atrage atenţia lui Antonescu că este pe cale să comită o oroare comparabilă cu detestabila participare a lui Guţă Tătărescu în guvernul Petru Groza. Nici Andrei Marga, cu toate acreditările sale filosofice, nici Mircea Diaconu, cu remarcabilul său bun-simţ rătăcit prin politica de partid, şi nici măcar Dinu Zamfirescu, omul care i-a cunoscut pe Brătieni, nu au avut curajul să se opună acestui gest abominabil.
Când s-a format Alianţa 322, în martie 2007, Tăriceanu a avut suficientă minte să nu o formalizeze. El însuşi s-a discreditat ca om politic liberal, dar cel puţin a salvat pentru partid ceea ce americanii numesc „plausible deniability”, posibilitatea de a nega în mod plauzibil un târg compromiţător. Antonescu a parafat crearea unei monstruozităţi politice pe care a avut neruşinarea să o boteze orwellian, în dispreţ faţă de inteligenţa alegătorului, „Alianţa de Centru-Dreapta”. Alianţa de Centru-Dreapta cu Voiculescu este o contradicţie în termeni! Dacă PNL ar mai fi putut revendica – mai curând din inerţie decât pe temeiul acţiunilor politice şi al poziţiilor doctrinare – un loc la dreapta spectrului politic, a aşeza parodia de partid conservator al lui Voiculescu la dreapta e o jignire adusă dreptei. Are de-a face Voiculescu cu Edmund Burke, Ronald Reagan şi Maggie Thatcher cum are Patriciu cu liberalismul clasic.
În schimb, Voiculescu are legătură cu altceva. Ca şi S.O. Vîntu, Voiculescu simbolizează întreaga mizerie morală a României postdecembriste. Securist detaşat în Cipru pentru a se îngriji de afacerile Securităţii, Voiculescu a făcut avere cu binecuvântarea fostei Securităţi şi a regimului Iliescu.
Acoliţii lui de teapa lui Şereş au fost adesea acuzaţi că au traficat influenţă la vârf şi i-au câştigat licitaţii trucate. Şi-a făcut trust de pre-să, pe care îl foloseşte discreţionar pentru a-şi promova interesele po-litice, şi oameni de paie care să îi apere interesele de afaceri. Antene-le sale au compromis pentru mulţi ani ideea de etică jurnalistică cu atât de mult succes încât modelul a fost copiat şi de celălalt oligarh media, Vîntu. Voiculescu este omul responsabil pentru castrarea CNSAS şi este omul care şi-a legat numele de o lege de blocare a restituirii proprietăţilor confiscate de comunişti. Până şi primarul Sibiului, Iohan-nis, a fost compromis de patronajul Alianţei Grivco. Nimic din ceea ce atinge Voiculescu nu scapă fără să fie maculat, pentru că asocierea cu el murdăreşte. Atât Năstase, cât şi Geoană au înţeles, într-un final, acest lucru, dar nu şi Crin Antonescu. A da girul moral al PNL unui personaj pentru care abjecţia este mediul natural este o crimă. Şi pen-ru ce? Pentru a-şi asigura bună-vo-inţa unui trust media care şi-a pier-dut de mult orice urmă de credi-bi-litate? Cum poţi da onorabilitatea (câtă mai rămăsese) PNL pe aso-cierea dezonorantă cu Voiculescu? Că Patriciu a interzis refacerea Alianţei D.A. şi a presat pentru o alianţă cu PSD – visul său încă din 2004 – este, până la un punct, de înţeles: omul are interese de afaceri clare, pe care numai o asemenea alianţă le poate satisface.
Din punctul lui de vedere, distincţia stânga-dreapta şi incompatibilităţile ideologice sunt mofturi. Dar să te asociezi de bunăvoie cu Voiculescu şi să te numeşti Alianţa de Centru-Dreapta este odios într-o măsură cu atât mai mare cu cât este un act gratuit. Antonescu ar fi avut şanse bune să câştige preşedinţia şi fără acest aranjament, dar, victimă a aceleiaşi manii a grandorii care l-a făcut să transforme PNL în organizaţie „militarizată”, micul dictator de carton şi-a pierdut simţul realităţii. În loc să refacă credibilitatea PNL astfel încât să îl transforme într-un partid onorabil, care să fie capabil să preia steagul dreptei după eventualul dezastru al PDL, Antonescu este pe cale să înece PNL în abjecţia voiculesciană şi apoi să-i dea lovitura de graţie prin asocierea cu PSD-ul pontist. Crin Antonescu este lipsit de substanţă, făcut din suprafeţe, aparenţe şi imagini. Personalitatea lui e atât de transparentă, încât prin ea se vede oligarhia comunisto-securistă care a nenorocit ţara.
