Doamna Aurelia Marinescu a fost timp de foarte mulţi ani profesoară de limba română la Liceul „Dimitrie Cantemir”, unde a făcut prima revistă a liceului. A iniţiat Cenaclul „George Călinescu” şi a scris o carte care se numeşte „Ghidul bunelor maniere astăzi”, ajunsă acum la cea de-a treia ediţie şi vândută în peste un milion de exemplare.
Pentru a scrie „Codul bunelor maniere astăzi”, apărut la Editura Humanitas, am citit zeci, sute de cărţi, am fost foarte atentă la tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar şi în lume. Practic, eu mi-am schimbat meseria, nu mai sunt profesor de limba română, sunt acum profesor de bune maniere şi aici e un paradox, pentru că eu susţin că nu ai voie să faci nimănui observaţie deoarece observaţia e deja o formă de pedeapsă. Cine sunt eu să pedepsesc oamenii? Dacă sunt întrebată, spun. Dar eu, din proprie iniţiativă, nu fac nimănui observaţie. Nici măcar dacă mi se spune „doamna Aurelia”, cum nu se spune niciodată. Se spune „doamna Marinescu” sau „Aurelia”, dacă e de vârsta mea şi am făcut grădiniţa împreună. Mă şi supără această lipsă a pluralului de politeţe! De exemplu, sun la o firmă de telefoane şi aud o voce foarte veselă care-mi zice „Salut, ce mai faci?”. Zic, „De unde m-o fi cunoscând nenea ăsta?”. Iar vocea îmi spune: „Bine ai venit!”, „Te rog să faci aia şi aia…”. De ce nu poate să spună „dumneavoastră”? Eu spun „dumneavoastră” şi femeilor din piaţă, de unde iau pătrunjel şi mărar, spun „dumneavoastră” şi puştiului din tramvai pe care îl întreb dacă va coborî sau nu.
Mie, cel puţin, mi se plâng unii „vai, ce prost crescut e tineretul de astăzi”. Tineretul de astăzi este foarte bine crescut, dar n-are cine să-l crească. Copiii din perioada comunismului, crescuţi cu cheia de gât, care se jucau pe tomberoane în spatele blocului, sigur că nu învăţau nimic bun şi acum, la rândul lor, cresc nişte copii. M-am întâlnit pe stradă de curând cu o doamnă cu o fetiţă de 5 ani. Doamna era bunica. Fetiţa se ascundea în spatele doamnei şi bunica îi face observaţie şi-i spune „Da de ce nu vii să stai de vorbă cu doamna Marinescu, care este autoarea „Codului bunelor maniere” din care ţi-am mai citit şi ţi-a plăcut?”. Fetiţa apare de după bunică, întinde mâna spre sacoşa bunicii, ia o sticlă, începe să bea şi mă întreabă „Doamnă, am voie să beau apă în faţa dumneavoastră?”. Copiii sunt foarte deştepţi. Am rămas plăcut impresionată. Înainte de a spune eu ceva, bunica spune: „Da bineînţeles, eşti copil şi ai voie să faci ce vrei”. Drept care bunicii şi părinţii îşi cresc prost copiii şi pe urmă se vaită că nu sunt bine crescuţi. Dar cine să îi crească? Am fost întrebată dacă la petreceri aduci copiii cu tine sau nu.
Dacă nu ai unde să laşi copiii, sigur că anunţi gazda, şi o gazdă atentă le face o măsuţă separată, ca să nu se vaite după aceea că i s-a vărsat paharul cu vin, copiii n-au de unde să ştie cum să mănânce corect. Nu ştiu ei oamenii în vârstă, dar copiii! M-au întrebat „avem voie să le aducem mâncarea de acasă?”. Am vrut să ştiu de ce. Că nu mănâncă altceva, de exemplu, decât pătrăţele de caşcaval afumat.
La baza bunelor maniere stau două principii: 1. Să nu te faci de râs şi 2. Empatia (grija pentru ceilalţi). Să nu-l faci pe celălalt să se simtă prost. Deci, gazda pregăteşte preparate vesele şi distractive, nişte scobitori lungi pentru frigărui pe care pui o roşie cherry, o bucăţică de caşcaval, o bucăţică de ardei. Copiii se distrează, mănâncă cu multă plăcere, nu fac mizerie, mănâncă şi legume şi fructe şi nu trebuie să le aduci mâncarea de acasă.
Lumea se întreabă cum evoluează bunele maniere în timp? Adică noi trebuie să ne comportăm la fel ca acum 100 de ani? Ce anume se schimbă în bunele maniere de-a lungul timpului? Bineînţeles că ar fi ridicol să o imit pe bunica mea, care-mi povestea că la 1900 a păţit cea mai mare ruşine şi că era să se arunce sub o trăsură. Ce păţise… A ieşit pe stradă fără pălărie! Cum a putut să păţească aşa o ruşine?! Sigur că societatea evoluează, dar regulile de bună purtare rămân aceleaşi. Adică cele două principii de bază de care aminteam.
Este vorba despre empatie în mod special. Trebuie să te porţi aşa cum ţi-ar plăcea să se poarte alţii cu tine. Să fie punctuali, să te salute, să nu te agreseze… Şi al doilea principiu, sau primul, cum vreţi – este să nu te faci de râs. Sigur, se mai fac gafe, pe acestea nu prea poţi să le preîntâmpini. Îţi ceri scuze sau te faci că nu observi, sau se fac cei din jur că nu observă. Şi pentru că evoluează societatea şi mai ales mijloacele tehnice, evoluează şi codul de comportare. Dar regulile rămân aceleaşi. De pildă, ce nu se ştie la noi şi nu ştiu de ce (tot din cauza unei false înţelegeri a democraţiei), este că nu ai voie să stai în faţă în taxi, lângă şofer. Locul de onoare este în diagonală, în spate. În taxiuri şi în maşinile oficiale locul de onoare este în diagonală cu şoferul. Se respectă o anumită ierarhie. În maşinile particulare ordinea este cu totul alta. Locul privilegiat, deci locul de onoare – asta trebuie ţinut minte – la taxi a fost în diagonală cu şoferul, în maşina particulară este alături de şofer sau şoferiţă. Regula aici e foarte strictă. Locul de onoare este lângă şofer. Şi, în general, cam în toate cazurile soţia stă lângă soţ. Se înşurubează acolo şi începe să-l manevreze…. „Ai grijă că e roşu…”, „Ai grijă că în faţă ai o maşină…” – ca şi cum omul n-ar vedea. Dar ea trebuie să stea acolo şi nu-i mai tace guriţa. Nişte oameni politicoşi, nişte oameni civilizaţi oferă locul din faţă persoanei privilegiate. Şi aceasta este, în general, persoana cea mai în vârstă şi neapărat o doamnă, dacă există în grupul respectiv. Cu totul alte reguli sunt pentru drumuri foarte lungi. Aici într-adevăr se discută cine cum se aşază.
Un alt aspect este vorbitul pe stradă. Cu ce nu mă pot învăţa eu este vorbitul agresiv, foarte tare şi foarte violent, mai ales în mijloacele de transport în comun. Şi să ştiţi că mă declar foarte mândră că sunt autoarea unei acţiuni pe care am întreprins-o acum câţiva ani. Am ajuns până la un şef mare ierarhic care a interzis şoferilor de taxi şi de autobuze şi troleibuze să-şi pună melodiile preferate (manelele de exemplu) foarte tare în autobuz.
Sigur că în societate trebuie să-ţi controlezi fiecare gest, dar eu gândesc astfel: cutremure au fost şi au dispărut, inundaţii au fost şi s-au retras apele, războaie au fost şi s-au terminat, dar bunele maniere nu dispar niciodată. Pentru că sunt exact ca aerul. Ne place foarte mult să fim respectaţi şi să se poarte lumea frumos cu noi dar, pe de altă parte, ne amuzăm exagerat la comportări nu tocmai în regulă, iar realizatorii de televiziune cred că genul de comportament de la „Un show păcătos” (nu ştiu cine-l face, noaptea…) face audienţă.
O problemă nu foarte cunoscută sau poate neimportantă pentru unii este cum ar trebui să ne comportăm la o masă festivă. Există câteva reguli elementare care ar trebui respectate de către toată lumea, însă tradiţia este atât de puternică încât îmi doresc să nu mai aud la ştiri că la Spitalul de Urgenţă au fost internaţi mulţi oameni, care au mâncat mult prea mult. Am acasă „O carte într-o lume de bucate”, scrisă acum 200 de ani, unde un călător străin povestea că la o masă domnească erau 250 de feluri de mâncare şi că la un moment dat, se sculau în picioare ca să poată să mai intre mâncarea şi puneau blidele unele peste altele pentru a ajunge la ele. Vă daţi seama, 250 de feluri de mâncare… Deci pentru zilele noastre, a nu se exagera cu mâncarea, a respecta orele fixe, a aduce un dar, dar nu exagerat de mare sunt câteva lucruri elementare. Cadourile trebuiesc etichetate. Neapărat. Pe fiecare cadou se pune o mică etichetă, ca să nu nimerească un cadou în altă parte.
„Codul bunelor maniere” este de fapt un ansamblu de reguli inventat de oameni, ca să le facă viaţa mai plăcută. Şi dacă s-a inventat „Codul rutier” sau „Codul civil” sau „Codul penal” sau „Codul familiei”, de ce să nu existe şi un cod al bunelor maniere? Există tot felul de coduri pentru ca oamenii să ştie cum să procedeze. De fapt, Codul bunelor maniere ar putea fi sintetizat ca existenţa empatiei, a toleranţei şi a ceea ce mie nu-mi place, altuia nu-i face.
Aurelia Marinescu
„Codul bunelor maniere astăzi”
Editura Humanitas
Emily Post
„Codul manierelor pentru copii”
Editura Corint Junior
Grazia Valci
„Bunele maniere în Europa”
Editura Corint
Thomas Blaikie
„Ghidul manierelor moderne”
Editura Runa, Grupul Editorial Corint
Mihaela Nicola
„Cu mănuşi”
Editura Humanitas Fiction
