Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a cerut public lui Barack Obama eliberarea spionului condamnat Jonathan Pollard, promiţând că Israelul nu va mai spiona niciodată SUA aşa cum a făcut-o Pollard, relatează CNN, potrivit NewsIn.
„Jonathan a suferit foarte mult pentru acţiunile sale, iar starea de sănătate i s-a deteriorat considerabil”, a spus premierul. „Israelienii vor fi etern recunoscători, dacă Obama îl va ierta”, a subliniat el.
„Atât Pollard, cât şi guvernul israelian şi-au exprimat în repetate rânduri remuşcări pentru aceste acţiuni, iar Israelul va continua să-şi respecte angajamentul că astfel de acţiuni greşite nu se vor repeta”, a declarat Netanyahu, în Knesset. „În momentul arestării, Pollard acţiona ca agent al guvernului israelian. Cu toate că Israelul nu-şi direcţiona în niciun fel eforturile de spionaj împotriva SUA, acţiunile sale au fost greşite şi inacceptabile”, a mai spus premierul.
Casa Albă a primit scrisoarea lui Netanyahu şi o va analiza, a spus Casa Albă.
Pollard, fost analist de informaţii al marinei americane, a fost prins spionând pentru Israel în 1985 şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă. El a executat deja 25 de ani de închisoare.
CIA a refuzat să comenteze pe tema cererii lui Netanyahu. În 1998, directorul CIA de atunci, George Tenet, a ameninţat că va demisiona, dacă Bill Clinton l-ar graţia pe Pollard.