Represiunea din timpul comunismului fusese împinsă atât de departe, încât tragicul se împletea cu ridicolul.
Scriitorul Franz Kafka şi-a consolidat renumele cu ajutorul romanului „Procesul”. Este vorba de o povestire absurdă, care sublinia toate deficienţele sistemului judiciar din fosta monarhie austro-ungară, birocratizarea excesivă şi culpabilizarea fără temei a unui cetăţean simplu, care ajunge să fie condamnat pentru o vină pe care nu o cunoaşte, în cadrul unui proces desfăşurat după proceduri inaccesibile celui acuzat. Sistemul comunist a generat însă situaţii atât de absurde, încât Franz Kafka ar fi pălit de invidie dacă ar fi avut acces la arhivele proceselor desfăşurate în timpul regimului bolşevic. Printre deţinuţii care au fost închişi în Penitenciarul Gherla era celebră următoarea poveste adevărată. Un ţăran dintr-un sat din zona Dejului, pe nume Vad, se scălda în Someş, după o zi de vară în care fusese la sapă la porumb. Un vecin de-al său, care venea de la câmp cu căruţa, l-a întrebat ce mai face. În glumă, primul ţăran i-a răspuns „Mă antrenez să trec la Tito!”. Un turnător care a auzit discuţia a raportat totul la Securitate, ţăranul a fost ridicat noaptea de acasă şi dus în faţa judecătorilor clujeni, care l-au condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru tentantivă de trecere frauduloasă a frontierei. Însă astfel de povestiri sunt multe.
Amintiri din spitalul penitenciar
Atanasie Grada a fost cel mai bogat ţăran din comuna arădeană Târnova. A fost chiabur şi a făcut politica lui Iuliu Maniu. Comuniştii au decis să-i dea o lecţie drastică: în anul 1952, într-o noapte, l-au luat de acasă, i-au confiscat întreaga avere şi l-au ţinut în închisoare, fără a beneficia măcar de proces. Era vicepreşedinte de plasă a PNŢ. Gospodăria i-a fost demolată, animalele din grajduri şi recoltele din hambaruri, furate. Atanasie Grada a ajuns la Penitenciarul Văcăreşti, penitenciar unde au fost încarceraţi şi alţi membri marcanţi PNŢ. Acolo s-a îmbolnăvit grav de TBC şi a fost trimis la Penitenciarul Târgu Ocna. A stat doi ani în puşcăriile comuniste în baza unui proces verbal.
După ani de zile, bolnav, a povestit cum a fost repartizat în Camera 4 Spital, cameră în care erau deţinuţii aflaţi pe patul de moarte. Chiar dacă se afla într-un spital penitenciar, asistenţa medicală era aproape inexistentă, iar despre medicamente nici nu putea fi vorba. A fost îngrijit de către deţinuţii care au avut cu¬noştinţe medicale şi care şi-au riscat sănătatea. A fost eliberat în 1954, mai mult mort decât viu. Familia l-a luat în pătură de la poarta închisorii şi au crezut că va muri pe drum. Ajuns acasă, a fost tratat de medicii din zonă, care-l vizitau doar noaptea, pe-ascuns şi îi aduceau medicamentele necesare. De frică să nu îi fie găsite şi confiscate medicamentele, le-a ascuns într-un locaş special, într-un hambar părăsit. Percheziţiile au continuat ani de zile, iar familia sa a trăit într-o teroare continuă. Cu toate acestea, Atanasie Grada a mai trăit încă 30 de ani. A aşteptat să vină americanii, să-i scape pe români de comunişti. Pe patul de moarte, el le-a spus apropiaţilor că regimul comunist nu va mai rezista mult şi că ţăranii îşi vor recăpăta pământurile şi că a fost turnat la Securitate de un vecin. După ani de zile, în dosarul de la CNSAS, nepoata sa i-a găsit pe turnătorii bunicului său. Acesta a avut dreptate: unul dintre ei era chiar vecinul de dincolo de gard, un om care a susţinut din toate puterile partidul comunist. După promulgarea Legii 221, familia sa s-a adresat instanţelor de judecată. Surpriza cea mare a venit din partea Ministerului Finanţelor Publice, care, prin avocaţii săi, a susţinut că Atanasie Grada nici măcar nu a fost închis politic, pentru că nu există o sentinţă în acest sens. „Juriştii tineri care au citit despre acele vremuri eventual pe Google s-au transformat brusc în torţionari de tip nou. Din alte dimensiuni, Atanasie Grada aşteaptă încă să i se facă dreptate pe pământ”, spun rudele deţinutului arădean.
Umorul de după gratii
O altă situaţie absurdă a fost generată în cazul episcopului – martir Marton Aron, conducătorul diecezei romano-catolice de Alba Iulia. El a fost unul dintre cei care au ridicat glasul pentru a lua apărarea evreilor, în perioada în care Transilvania de Nord fusese ocupată de Ungaria horthystă. A rămas celebră o predică rostită în biserica Sfântul Mihail din Cluj, prin care episcopul Marton Aron i-a cerut regentului Ungariei, Miklos Horthy, să nu îi deporteze pe evrei la Auschwitz, aşa cum îi cerea Adolf Hitler. Prin absurd, după instaurarea comunismului, Siguranţa, apoi Securitatea au început să îl urmărească pe episcopul romano-catolic pentru… fascism! Marton Aron a fost închis după gratii, însă nici acolo comuniştii nu au reuşit să îi frângă conştiinţa. A rămas celebru simţul umorului de care înaltul prelat dădea dovadă în orice situaţie. Regretatul prelat papal greco-catolic Tiberiu Marţian povestea un episod în care un ofiţer al Armatei Regale Române închis la Aiud, care se numea Vladimir, i-a spus episcopului Marton Aron: „Preasfinţite, dacă scap de aici, eu îi împuşc pe toţi comuniştii!”, la care episcopul i-a răspuns cu umor: „Fiule, tu împuşcă-i, iar eu mă voi ruga pentru tine!”.
Absurdul continuă
Absurdul situaţiei a continuat şi după anul 1989. Mulţi dintre foştii deţinuţi politici au murit cu cazierele pătate, ca şi cum ar fi fost nişte infractori, nu eroi ai neamului. Este celebru cazul lui Ion Gavrilă Ogoranu, luptător cu arma în mână în Rezistenţa anticomunistă, care a murit cu condamnarea penală înscrisă în cazier, deşi a cerut reabilitarea sa oficială. Acum, absurdul continuă, pentru că toate procesele prin care foştii deţinuţi politici au cerut despăgubiri de la statul român pentru suferinţele lor au fost blocate, după ce Guvernul a dat o hotărâre prin care limitează la 10.000 de euro despăgubirile pe care le pot acorda instanţele judecătoreşti pe care le pot primi foştii deţinuţi politici. „Până acum, nici un deţinut nu a obţinut nici un leu de la statul român, chiar dacă au obţinut sentinţe judecătoreşti. Este revoltător faptul că Guvernul îşi bate joc de noi şi ne pune să dovedim suferinţele pe care le-am îndurat în puşcăriile comuniste. De parcă ei nu ştiu care era tratamentul pe care ni l-au rezervat comuniştii”, spune preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Cluj, doctorul Traian Neamţu. Un simbol al acestei situaţii absurde, provocate de Guvern, a devenit imaginea preotului greco-catolic Matei Boilă. Nepot al lui Iuliu Maniu, conducătorul PNŢ şi al opoziţiei anticomuniste, el a fost aruncat în închisoare, alături de fratele său, medicul Ioan Boilă, pentru că au confecţionat manifeste antibolşevice. Matei Boilă, fost senator al României, trebuie să urce, sprijinit în cârjă, cu starea de sănătate zdruncinată, zecile de trepte ale Palatului de Justiţie din Cluj, locul unde a fost condamnat la închisoare, pentru a dovedi judecătorilor faptul că a avut de suferit în timpul regimului comunist.
Cereri fără rezultat
Foştii deţinuţi politici sunt revoltaţi de faptul că autorităţile române refuză să discute cu ei. „Am cerut în repetate rânduri o audienţă la preşedintele Băsescu şi la premierul Boc, pentru a le face cunoscută poziţia foştilor deţinuţi politici. Nici măcar nu s-au obosit să ne răspundă că cererea de audienţă nu ne-a fost aprobată!”, spune doctorul Traian Neamţu.
