Ultima oară când am avut o criză bună a fost în 1916. Am intrat în război târziu, nepregătiţi şi prost înarmaţi, deşi avusesem la dispoziţie doi ani, am mâncat o bătaie soră cu moartea la Turtucaia şi, în trei luni, Mackensen ocupa Bucureştiul, dar cumva, doi ani mai târziu, s-a realizat România Mare. Preţul plătit a fost mare, dar a fost un moment definitoriu pentru identitatea românească.
Acum, în faţa României stau alt gen de decizii, mai puţin dramatice, dar nu mai puţin cruciale pentru viitor, iar 2011 este anul în care trebuie luate. Din laşitate, incompetenţă şi corupţie am amânat prea mult momentul unor hotărâri critice. 2011 va trebui să reprezinte momentul adevărului. În România, numai 23% din cei 5 milioane de oameni care muncesc lucrează în sectorul privat, 77% sunt angajaţi la stat, iar restul până la 20 de milioane fie beneficiază de o formă sau alta de asistenţă socială, fie fac agricultură de subzistenţă. Această situaţie nu mai poate dura. România nu poate anula statul social, dar este obligată să îl regândească şi să îl flexibilizeze astfel încât să reducă hemoragia bugetară, să diminueze dimensiunile statului şi să încurajeze munca. Altfel, vom redistribui la nesfârşit aceeaşi sărăcie. Reforma statului social trebuie să înceapă în 2011.
Încă de la începutul anului Guvernul va trebui să ia măsurile de reducere a aparatului de stat pe care nu le-a luat în 2010. Povestea cu 25% a fost o eroare şi a făcut mai mult rău decât bine, atât celor afectaţi, cât şi Guvernului, şi ar trebui să i se pună capăt. În 2010, tentativele de reformă au eşuat pentru că fiecare instituţie a fost lăsată să se autoajusteze. Dar nimeni nu-şi taie de bunăvoie un picior, mai ales în aparatul de stat. Există însă şi soluţia chirurgului din afară, a unor evaluatori independenţi, eventual importaţi din Germania sau SUA, care pot măsura eficienţa instituţiilor şi recomanda reducerile de rigoare. Dacă sindicatele din administraţie se vor revolta şi vor încerca să arunce statul în criză, cu atât mai bine. Vom avea dovada că cei mai mulţi funcţionari de stat sunt inutili.
O a doua criză binevenită în 2011 ar fi o criză PDL înaintea sau în timpul congresului din luna martie. Emil Boc, preşedintele superglue, poate rămâne preşedinte, dar nu mai poate rămâne prim-ministru. În orice caz, în PDL trebuie să se aleagă apele înainte să băltească insuportabil. E timpul unei alegeri clare între Ridzi şi Macovei, între Udrea şi Macovei sau între BVB şi Macovei. E o decizie simplă şi dureroasă, dar cei care vor alege să meargă alături de Macovei ar trebui să ia în considerare formarea unui nou partid, o temă de gândire excelentă pentru Valeriu Stoica. Scopul acestui partid ar trebui să fie lupta împotriva „echivalenţei morale‘‘ care a caracterizat 2010, adică asanarea mlaştinii morale în care cazului Voicu i s-a contrapus Udrea, lui Vîntu i s-a contrapus Cocoş, lui Năstase, Ridzi.
O altă criză bună o reprezintă aderarea la Schengen. Problema Schengen are patru dimensiuni: Corupţia, reforma Justiţiei, paşapoartele pentru moldoveni şi integrarea romilor. Unul este geopolitic – paşapoartele – şi, deşi România a dat mai puţine paşapoarte moldovenilor decât a dat Bulgaria sau de cât are de gând să dea viitoarea deţinătoare a preşedinţiei UE, Ungaria, noi am apucat să ne lăudăm cu asta şi răul a fost făcut. Acum trebuie să lucrăm cu nemţii ca să explicăm Europei că nici vorbă de „extindere” a UE pe uşa din dos. În privinţa strategiei pentru ţigani, noi am insistat pentru o soluţie europeană, Viktor Orban va face la fel, dar câştig de cauză vor avea francezii, care cer o strategie naţională de integrare ca semn că Guvernul român îşi asumă răspunderea ce îi revine. Episodul alegerilor din Consiliul Superior al Magistraturii arată clar că reforma Justiţiei nu mai este posibilă decât prin modificarea Constituţiei, iar în acest an dezbaterea trebuie relansată. În ceea ce priveşte corupţia, e simplu: majoritatea parlamentară trebuie să dea drumul dosarelor în instanţă, fie că e vorba de Năstase, fie de Ridzi şi Pasat, până în martie.
Bani de investiţii şi pentru „programe de relansare economică” nu vor fi în 2011. Austeritatea va continua, probabil, şi mai drastic şi războiul politic va continua şi mai sângeros, cu o tentativă foarte probabilă de suspendare a lui Băsescu. Ceea ce trebuie să facă viitorul guvern este să limpezească apele politice şi economice, să recupereze credibilitatea şi legitimitatea guvernării şi să dea un sens sacrificiilor populaţiei pentru a restaura speranţa pierdută în 2010.
Cu speranţa într-un an mai bun, România Liberă urează cititorilor săi „La mulţi ani!‘‘.
