Crina Popescu: „Din expediţie, îţi aduci aminte momentul în care ajungi în vârf”

Alpinista Crina „Coco” Popescu va începe pe
1 ianuarie 2011 ascensiunea spre vârful Vinson (4897 m) din Antarctica. Coco a pornit pe 24 decembrie în expediţia „Antarctica 2010-2011″, unde, în afară de vârful Vinson, va încerca să cucerească şi cel mai înalt vulcan al continentului îngheţat, vulcanul Sidley.

Cu un palmares impresionant pentru vârsta ei, tânăra şi-a propus să completeze circuitele Seven Summits, cele mai înalte vârfuri din cele şapte continente, şi Seven Vulcanoes, cei mai înalţi vulcani. Vinson ar fi al şaselea vârf din Seven Summits pe care ajunge Coco, rămânând doar Everestul pentru ca ea să-şi atingă scopul de a ajunge pe toate cele şapte vârfuri până la 18 ani.

Organizată de clubul 7Summits din Rusia, expediţia „Antarctica 2010-2011″ este prima de tip sportiv pe vulcanul Sidley, zona fiind explorată anterior doar de cercetători. „Despre Mount Sidley am citit doar pe internet ce se ştie şi voi vedea acolo exact cum e. Sper că va fi cam cum mă aştept eu şi în realitate”, spune Coco. Dacă reuşeşte să ajungă în vârf, tânăra va fi pri­ma alpinistă din lume care a încheiat circuitul Seven Vulcanoes. Ea a cucerit deja vârfurile Elbrus (5642 m) în Europa, Kilimanjaro (5895 m) în Africa, Dvamabad (5671 m) în Asia, Giluwe (4368 m) în Oceania, în America de Sud, Ojos de Salado (6893 m) şi Pico de Orizaba (5635 m) în America de Nord.

Dintre cei care o însoţesc pe Coco în Antarctica fac parte alpinistul rus Alex Abramov, preşedintele 7Summits, şi itali­anul Mario Trimeri, care intenţionează să devină primul bărbat care încheie Seven Vulcanoes, după ce a încheiat deja Seven Summits. Până în prezent, în lume sunt doar 12 alpiniste care au urcat Seven Summits, iar singurul român care a reuşit această performanţă este alpinistul Ticu Lăcătuşu. Alex Abramov este deja în An­tarctica. „Ne dă emailuri mereu despre ce particularităţi sunt acolo şi cum vede apro­pierea de munte”, spune Ovidiu Popescu, tatăl şi antrenorul lui Coco.

Desfăşurându-se într-o zonă cu temperaturi extreme, termometrul putând coborî până la -90 de grade Celsius pe timp de iarnă, expediţia a necesitat o pregătire ri­guroasă din partea sportivei. Născută şi crescută în Râş­nov, Coco a avut parte de un antrenament extrem care a ajutat-o să facă faţă tuturor provocărilor fizice şi psihice de până acum. „Pe munte eşti tu cu tine şi atât, nu te bazezi pe altcineva. De când eram mică am fost tratată ca un adult, mi-am cărat singură lucrurile”, povesteşte Coco.

Cu toate că până acum a fost însotiţă de tatăl ei în aproape toate expediţiile, mai ales în cele mai periculoase, de data aceasta Ovidiu Popescu a însoţit-o numai până la Punta Arenas, în Chile, unde a avut loc întâlnirea cu 7Summits Club şi Antarctic Logistics & Expeditions. Ieri, 29 decembrie, Coco a decolat din Punta Arenas spre Patriot Hills, tabăra de bază din Antarctica, unde îşi va petrece şi Revelionul. „Este o expediţie solicitantă din punct de vedere fizic şi psihic, pentru că în regiuni cu temperaturi foarte scăzute sau cu vreme foarte greu de prevăzut există posibilitatea de a sta blocat în tabere mai multe zile, de a nu putea ieşi din cort. Sunt o serie de probleme care necesită o pre­gătire psihică foarte bună, iar pregătirea psihică la Coco, după cum ne-a obişnuit din alte expediţii, este foarte bună”, explică Ovidiu Popescu.

Expediţia va dura o lună de zile. Ambele vârfuri vor fi abordate cu o apro­piere pe schiuri de două-trei zile, urmate de două tabere intermediare şi tabără de vârf. În tot acest timp, fiecare participant îşi va trage singur echipamentul pe o sa­nie, iar ascensiunile sunt programate pentru 1-11 ianu­arie pe Mount Vinson şi 14-23 ianuarie pe Mount Sidley, în condiţii de vreme bună.

Costurile expediţiei se ridică la 70.000 de euro. „În ultimele trei luni de zile s-au alăturat suficienţi sponsori şi parteneri care cred în visul lui Coco”, spune Radu Teodorescu, managerul acestui proiect şi membru al Clubului Montan Altitudine, Râşnov, din care Coco face parte. Tânăra are suportul Asociaţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret, care a declarat-o Maestru al Spor­tului, după ce a bătut şase recorduri în alpinism. Anul acesta i-a adus şi titlul de „cel mai bun alpinist român” din partea Federaţiei Române de Alpinism, la doar 16 ani. După ce în toamna lui 2009, o aclimatizare imperfectă i-a forţat pe Coco şi pe tatăl ei să întrerupă expediţia pe Cho Oyu (8201 m) la 6700 m, Coco este pregătită pentru Antarctica. „Expediţiile sunt foarte bine gândite, totul este foarte bine planificat. Nu este vorba de expediţii de aventură, e vorba de un sport care se desfăşoară într-un cadru de pregătire şi de antrenament foarte bine stabilit, un cadru compe­tiţional în condiţii maxime de siguranţă şi profesionalism”, spune tatăl ei. Tânăra se teme doar de diferenţele de tempera­tură. „Are o mare importanţă cum îţi păstrezi căldura, dacă te bagi cu picioarele înghetaţe în bocanci, nu se vor încălzi pe drum. Tot timpul am avut grijă la chestia asta”, spune Coco.

Indiferent de rezultatul acestei expediţii, între 1 şi 18 februarie 2011 ea va începe programul de aclimatizare pentru Everest, prin ascensiunea Ojos de Salado în Atacama. Coco va reveni la Bucureşti pe 22 februarie, iar ascensiunea pe Everest este programată pentru primavăra lui 2011.

Îţi este frică de ceva?

Crina (Coco) Popescu: Fără nici o legătură cu înfruntarea unor lucruri, pentru că practic cu muntele nu te pui, dacă este alături de tine suneţi prieteni şi nu te lupţi cu el încercând să îl cucereşti, nu, nu îmi e frică de nimic.

Cum te antrenezi?

C.P.: La Râşnov, unde stau, e o zonă foarte bună de antrenament. Mergem la căţărat, alergat, bicicletă, iarna snowboard, înot. Sunt exerciţii pe care le facem de plăcere, oricum le-am face chiar dacă n-ar avea un scop anume. Avem şi panou de căţărat la sediul clubului în Râşnov, e foarte frumos. În weekenduri facem ture de 8, 10, 12 ore de mers prin Bucegi, Piatra Craiului.

Ai un program zilnic?

C.P.: Da, avem antenamente în fiecare zi, de 2-3 ore.

În ce clasă eşti? Cum se împacă alpinismul de performanţă cu şcoala?

C.P.: Acum am intrat în clasa a 9-a. Când plec în expediţie, recuperez după aceea tot ce au făcut colegii mei, iar profesorii sunt de acord, atât timp cât recuperez.

Care este materia ta preferată la şcoală?

C.P.: Matematica şi fizica mi-au plăcut întotdeauna.

Majoritatea fetelor de vârsta ta au alte preocupări.

C.P.: Mie nu mi-a plăcut niciodată să port fuste şi să mă gândesc numai la cum arăt, am fost un pic mai departe de chestiile astea.

Cum este să ai atâtea realizări
la vârsta ta?

C.P.: Tot ce am făcut am făcut pentru mine, nu pentru recorduri sau pentru ceilalţi care m-au susţinut. Mi-am împlinit nişte vise. Cum am început să merg de mică pe munte, la 6 ani şi jumătate am mers pe Vârful Omu, după aceea am vrut să merg mai mult, pentru că mi-a plăcut şi îmi place.

Câte recorduri ai bătut până acum?

C.P.: Greu de spus, nu le-am numărat. (râde)

Ai putea să renunţi vreodată la munte? Este ceva special de care îţi aminteşti?

C.P.: Nu. Din fiecare expediţie îţi aduci aminte momentul în care ajungi în vârf. După toate antrenamentele, tot ce am făcut a fost cu un rost, au contribuit toate la atingerea scopului pe care ni l-am propus. Ceva deosebit se întâmplă tot timpul.

Care a fost cel mai greu munte?

C.P.: Cel mai tehnic a fost Carstensz Pyramid, cel din Indonezia. Acolo au fost şapte zile prin junglă şi ultima zi plină de căţărat pe stancă. Greu, Ojos de Salado, unde am ajuns singură pe vârf, a fost mai ciudat. Dar, în rest, la antrenamente e greu. Tragi la antrenamente, ca să te poţi bucura de clipele petrecute în expediţie.

Tatăl tău merge cu tine în toate expediţiile?

C.P.: Da. Doar în Kazbek în Georgia am fost singură, şi asta a fost înainte de Damavand, cel mai înalt vulcan din Asia. Iar în Antarctica o să merg fără tata. Are încredere în mine.

Mama ta ce părere are despre pasiunea ta şi a tatălui tău pentru munte?

C.P.: Şi ei îi place muntele. Surorii mele îi pla­ce mai mult căţăratul pe stâncă. Ea are şap­te ani şi mama o antrenează pentru con­cursuri. E pe altă parte, nu în acelaşi do­meniu. Eu şi tata ne antrenăm împreună.