12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportAtletismAmericanii au găsit epava crucișătorului Indianapolis, la 72 de ani după scufundare....

Americanii au găsit epava crucișătorului Indianapolis, la 72 de ani după scufundare. Ultima misiune a navei a fost transportarea componentelor bombei atomice

Epava crucișătorului USS Indianapolis a fost localizată în Marea Filipinelor, la 72 de ani după ce nava a fost torpilată de un submarin japonez și s-a scufundat, informează duminică AFP citată de Agerpres.

Epava se află la o adâncime de 5,5 kilometri, a anunțat Paul Allen, cofondator al Microsoft, care a condus echipa ce a realizat căutările.

Nava USS Indianapolis, cu un echipaj de 1.191 de oameni, s-a scufundat în noaptea de 29 spre 30 iulie 1945.

Crucișătorul american a fost torpilat de submarinul japonez I-58 la doar câteva zile după ce efectuase o misiune secretă: să transporte componentele și uraniul bombei atomice ce urma să fie folosită pe 6 august 1945 la Hiroshima.

Aproximativ 800 de bărbați, mulți fără veste de salvare, care au supraviețuit scufundării navei, au stat agățați de plute improvizate în apele pline de rechini timp de aproape cinci zile. Când echipele de salvare au sosit, au mai fost găsiți în viață doar 316. Dintre aceștia, 22 trăiesc și astăzi, potrivit Marinei SUA.

"Să poți avea ocazia să aduci un omagiu oamenilor curajoși de pe USS Indianapolis datorită descoperirii unei nave care a jucat un rol atât de important pentru încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, este o adevărată onoare", a spus Paul Allen.

Potrivit Marinei SUA, această descoperire este remarcabilă având în vedere "adâncimea la care a fost găsită epava". 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Probleme pentru Facebook și Instagram. Comisia Europeană a inițiat proceduri oficiale împotriva Meta

Astăzi, 30 aprilie, Comisia Europeană a demarat proceduri oficiale pentru a evalua dacă Meta, compania-mamă a platformelor Facebook și Instagram, a încălcat Actul legislativ...

Marcel Ciolacu confirmă fondurile pentru recalcularea pensiilor: Perspectiva majorărilor în septembrie

Premierul Marcel Ciolacu dă asigurări că Executivul are fonduri pentru majorarea pensiilor din septembrie, în ciuda speculațiilor recente privind riscul unei întârzieri a acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă