Aeroporturile ar trebui să catalogheze pasagerii pentru a determina mai bine potenţialul de pericol, afirmă viitorul director al Asociaţiei aeroporturilor germane, citat de AFP, informează Mediafax.
„În acest fel, sistemele de securitate ar putea funcţiona mult mai eficient”, declară Christoph Blume pentru ziarul Rheinische Post.
Aşa cum se întâmplă deja în Israel, pasagerii ar urma să fie catalogaţi în funcţie de vârstă, gen şi origine etnică pentru a se accelera procedurile de control la îmbarcarea în aeroporturi, explică Blume, care conduce în prezent aeroportul din Dusseldorf.
Propunerea a fost respinsă imediat de sindicatul german al poliţiei. „De fiecare dată când există un incident, au loc noi controale şi sunt aplicate noi măsuri de securitate. Asistăm la o intensificare a progreselor tehnologice care într-un final îşi ating limitele”, argumentează Blume.
Catalogarea pasagerilor ar permite intensificarea controalelor unde ar fi cel mai util şi accelerarea procedurilor, adaugă Blume.
Asociaţia internaţională a transportului aerian (IATA) a avansat în decembrie un proiect similar, vizând colectarea unui număr mare de informaţii despre pasageri înainte de a fi îmbarcaţi.
Sindicatul german al poliţiei apreciază că propunerile lui Blume nu vor contribui la îmbunătăţirea securităţii. „Vizarea posibililor terorişti în funcţie de ţările de origine şi de anumite semne distinctive ar putea fi o eroare periculoasă în cazul în care un terorist nu ar intra în controlul prestabilit”, argumentează liderul sindicatului, Bernhard Witthaut.