Poliţia italiană urmăreşte pista „anarhistă” în cazul coletelor-capcană care au explodat joi în două ambasade din Roma, provocând rănirea a două persoane, a declarat, joi, ministrul de Interne, Roberto Maroni, citat de AFP, potrivit Mediafax.
„În ceea ce priveşte atentatele cu colete-capcană, urmăm pista anarhistă insurecţională”, a spus ministrul, în înregistrarea unei emisiuni televizate.
Potrivit lui Maroni, indiciile care îi permit să se orienteze către această pistă „provin din episoade similare care s-au produs în noiembrie în Grecia”.
Paisprezece pachete-capcană au fost adresate liderilor german Angela Merkel, italian Silvio Berlusconi şi francez Nicolas Sarkozy şi altor instituţii şi ambasade de ţări europene.
Aceste atentate au fost imputate de poliţie unor extremişti anarhişti locali.
La Roma, două colete-capcană au explodat joi, primul la ambasada Elveţiei şi cel de-al doilea la ambasada statului Chile, provocând rănirea unei persoane în fiecare caz.
Toate celelalte ambasade ale capitalei italiene au fost plasate în stare de alertă şi verificate de forţele de ordine.