Umorul comedianţilor de stand-up seamănă cu brânza împuţită a francezilor: ori îţi mută nasul şi nu mai încerci şi a doua oară, ori îţi aprinde simţurile din prima. Nu există cale de mijloc. Singur cu microfonul pe o mică scenă, în semiîntunericul încărcat de rafale de fum de ţigară şi de cloncănit de sticle de bere din Club 99, Teo are de luptat cu un animal greu de stăpânit: publicul. Rând pe rând, cu el s-au luat la trântă în seara asta şi prietenii lui de comedie, Costel şi Vio. Cei trei fac asta din 2004 şi au învăţat că e greu să faci să râdă în acelaşi timp şi blonde platinate, descinse din Porsche-urile lor Cayenne direct din Bamboo, şi rockeri pletoşi, ameţiţi de bere, şi angajaţi din multinaţionale, dar şi „cocaleţi” din inima Bercenilor. Cuvintele de pe scenă, de multe ori porcoase, dar mereu încărcate de sens, îi ating însă pe toţi, mai devreme sau mai târziu: fie că e vorba de experienţa umilitoare a lui Teo dintr-un salon de masaj erotic, fie de teroarea copilăriei lui Costel – profa de istorie. „Ăsta e farmecul la stand-up: oamenii vin să vadă oameni, nu roluri. Diferenţa faţă de alţi comedianţi e că noi suntem cu poalele-n cap. Ne arătăm chiloţii şi unora le place, altora nu. Comedia stand-up a adus pe scena umorului românesc sinceritatea ideilor. Noi nu suntem personaje, ca ceilalţi”, spune Teo în pauza dintre două spectacole, privindu-şi pe furiş publicul pe care va trebui să-l îmblânzească cu forţa glumelor. Comedianţii de stand-up nu au nici una din platoşele de protecţie ale umoriştilor cla¬sici: costume, roluri, texte scrise ordonat dinainte. Sunt doar ei, umorul şi publicul. Şi e o luptă pe care o simţi, când unul mai băut îi aruncă firavului Costel un golănesc „ce faţă ai”, dar şi când acel ceva care face oamenii să râdă le alunecă printre degete şi comicii sunt nevoiţi să abandoneze o „caterincă” şi să mute accentul pe alte poante.
De la Caragiale şi Caragiu la sinceritatea fără tabu
În cămăruţa „artiştilor” de la barul Godot, Bobo şi Cătălin Bordea, unii dintre primii care s-au apucat de stand-up comedy în România, fac istoria comunistă a umorului: „Înainte se vindeau foarte bine spectacolele de revistă, genul de litoral. Reveli¬oanele erau ţinute cu ce făceau Fotino, Bănică, Dem Rădulescu şi compania. Asta era seara de Revelion: salată boeuf, piftie, sarmale şi în rest televizor, tată”. După Revoluţie, „când zici spectacol de teatru de revistă, ete p…, mă duc să-l văd pe Arşinel îmbrăcat în femeie, mă f… Se mai duc ăştia de încă poartă căciuli din blană de pisică”, rezumă Bobo schimbarea de atitudine. După Revoluţie, consacraţii Doru Octavian Dumitru, Divertis sau fostul grup Vacanţa Mare „au prins un val care le-a făcut foarte uşoară treaba: schimbări majore din politică. Acum nu te-ai mai duce la un spectacol Divertis să le vezi glumele cu Iliescu şi Băsescu”, spune Bobo.
În Club 99, Vio crede că diferenţa dintre comicii vechi şi generaţia stand-up ţine de tabu-uri: „Pentru ei tabu erau politica, sexul. La noi, nu mai e nimic tabu. Mai mult, umorul nu mai ţine cont de naţionalitate: ce e amuzant pe internet e amuzant internaţional”. Teo crede însă că e vorba de mult mai mult decât de limbaj: „În stand-up vii cu nişte chestii din sufletul tău, stai în faţa oamenilor şi le spui că tu ai avut gândul ăla. Până la asta, nu a existat aşa ceva în umor, totdeauna era o scenetă, o chestie scrisă, repetată. Toţi ceilalţi sunt personaje. Toma Caragiu nu a zis vreodată eu sau nevastă-mea. După ce te uiţi la un scheci cu Amza Pellea, nu afli nimic despre omul Amza Pellea”.
Actorul de comedie Alexandru Arşinel spune însă că generaţia de comedianţi de stand-up nu a adus nimic nou, pentru că „şi Amza Pellea făcea stand-up, şi noi în monoloagele noastre tot un fel de stand-up facem, dar fără să apelăm la momente de vulgaritate”. Costel sare în apărarea clasicilor, pentru că ştie că umorul stand-up funcţionează pe aceleaşi mecanisme, doar că îmbracă alte haine: „Asta nu înseamnă că ne pişăm pe Caragiale sau pe cine a fost înaintea noastră. Noi îl sintetizăm pe Caragiale, ne luăm de aceleaşi lucruri: observaţiile psihologice, sociale, politice. Nici Toma Caragiu nu ar fi fost amuzant dacă nu era sincer în rolurile lui”. Totuşi, Costel îi dă dreptate lui Teo despre lipsa frontierelor în stand-up: „În stand-up vin cu personalitatea mea, fără să am un personaj. Stau acasă şi caut în gândurile mele, nu într-un tex (…). Nu pot să iau textul lui Caragiale şi să-l aduc în viaţa mea”. Iar publicul simte şi răsplăteşte.
Zeiţa publicului: caterinca
Când Teo îl întreabă cum îl cheamă pe tânărul bine lucrat la sală şi cu tricou mulat, aşezat la masa de lângă scenă, iar acesta răspunde Ferruccio, tot barul se zguduie de râs. „Cum să mă supăr, eu de-aia vin aici! E exact genul meu de umor, îmi place caterinca. Încuiaţii care n-au simţul umorului să stea acasă mai bine”, spune râzând tânărul Ferruccio, după show. Amicul lui, Mihai, spune că gaşca lor nu s-ar distra la poantele lui Doru Octavian Dumitru sau Arşinel. La altă masă, de cealaltă parte a scenei, Alina şi Gabriel au fost şi ei luaţi în focuri de pe scenă. „E un show interactiv, nu e ca şi cum am venit să ne uităm la o comedie”, râde relaxat Gabriel.
„Pârşul” şi „savarina” s-au făcut mari şi încep cu P
Sinceritatea comedianţilor de stand-up vine la pachet cu limbajul direct, de stradă, pe care unii îl consideră vulgar. „Eu nu eram o persoană care, când ajungeam cu prietenii la chefuri, s-o ţin numai în du-te-n…, băga-mi-aş şi de-astea. Aici, când vezi că lumea prinde foarte mult la limbajul ăsta, te duci şi tu un pic spre ei”, spune Costel. Teo e conştient însă că ce câştigă cu porcoşeniile pierde pe partea cealaltă: „Pentru fiecare om care se bucură de astea, e unul care e dezgustat”. Bordea şi Bobo se luptă cu acelaşi compromis şi ştiu că umorul nu ar trebui să se împiedice de forma cuvintelor. „E vorba de o falsă pudoare”, crede Cătălin Bordea. Bobo îşi aminteşte de vremurile comedianţilor care apelau la „gutu-te-n tag” sau la „savarină”, iar Costel nu a uitat de „pârş” sau de „jder”. „Am putea să zicem şi noi şoricel. Dar şi pe vremea aia oamenii aveau în cap tot p…ă, iar când le ziceai savarină nu se gândeau la prăjituri. Acum ăştia nostalgici zic: «Vedeţi, ăsta era umorul, nu ca acum, când se zic lucruri vulgare»”, spune Bobo. Nu ar trebui să ne fie ruşine să spunem lucrurilor pe nume, crede Teo.
Comicul Doru Octavian Dumitru spune că ar trebui să existe totuşi nişte limite: „Caterinca de la colţul străzii a devenit baza de date a umorului românesc. Urechea publicului e adaptată pentru stradă, nu pentru spectacole. Poate acest mers înapoi va produce o evoluţie pe care eu nu o înţeleg încă.”
Teo spune că în stand-up co¬medy, cheia succesului e să atingi compromisul ideal: „Tu zici ce vrea publicul să audă sau zici ce vrei tu să zici? Răspunsul unui comediant a fost genial: Zii doar ce crezi tu că e amuzant, păstrează doar ce cred ei că e amuzant”.
Vulgaritatea de la stand-up nu-i deranjează pe spectatori, majoritatea ştiind la ce să se aştepte de la un astfel de show. „Ai să fii surprins, dar nici fetele nu cred că prea strâmbă din nas”, zice Mihai, după ce a râs copios la show: „Contează cum pun problema, dacă o pun la fel cum o faci şi tu, în viaţa reală, atunci nu pare forţat”. Tudor şi Monica au venit prima oară la show. „90% din oameni vorbesc aşa. Trebuie să nu ne mai fie ruşine cu noi şi cu limba noastră. Poate peste 20 de ani scăpăm şi de pudoarea asta”, spune Tudor. Monica nu e deranjată de cuvintele tari şi crede că argoul dă culoare oricărui tip de umor: „Dacă vrei comedie cu limbaj elevat, te duci la teatru şi vezi un Caragiale”.
DOD: „Ei nu au făcut ceva, ci au sfidat ceva”
După 30 de ani de comedie, Doru Octavian Dumitru (DOD) se gândeşte să tragă linie şi să se retragă din comedie. Nu te-ai aştepta de la un om care i-a făcut pe mulţi să râdă cu lacrimi la regrete şi îngrijorări cât se poate de seri¬oase. „Asistăm la o degringoladă mintală acceptată de toţi, un fel de dezumanizare. În România din 2010, am ajuns să trăim un nou Ev Mediu”. Starea aceasta a afectat umorul: modul în care lumea e dispusă să râdă, iar comedianţii să provoace râsul, s-a schimbat.
Când îl întrebi de generaţia tânără de comedianţi de stand-up, DOD râde amar: „De-generaţia tânără e un termen bun. Ei nu au făcut ceva, ci au sfidat ceva: generaţia dinaintea lor. Ei se bazează pe o formulă copiată de la americani”. Lui DOD, marele paradox al carierei sale de co¬mic i se pare faptul că „în 1992 eu făceam stand-up comedy, iar în 2010 tinerii nu mă recunosc ca stand-up comediant”.
Arşinel: „Fiecare generaţie are nevoie de lucruri şocante”
„După Revoluţie, în prim-planul comediei româneşti au ajuns «forme artistice» care au maltratat umorul, cândva rafinat, în favoarea unuia vulgar, de proastă calitate”, spune Alexandru Arşinel. Despre umor, Arşinel spune că se poate manifesta „în subteran, dar poate fi şi un act de suprafaţă, educativ, pentru că umorul se lipeşte foarte repede de sufletul oamenilor şi îi poate modela”.
Problema fiecărei noi generaţii care urcă pe scenă este că „au nevoie de lucruri noi, şocante. Probabil că această nouă generaţie, dintr-un sentiment de revoltă, vrea să reacţioneze şi cu asta: spunem ce vrem, p…, p..dă!”.
Eşti bun cât timp oamenii râd
Comedianţii de stand-up au un statut mult mai fragil decât comicii de stil vechi. Nu au cum să-şi ascundă eşecurile, pentru că nu există nici o barieră între ei şi public. „Poate rupi cu un show, dar dacă trei minute nu rupi, nu mai eşti bun. Oamenii sunt dezamăgiţi, simţi că nu mai au încredere în tine. Nu există nimeni în public care să zică: Băi, tipul ăsta m-a făcut să râd un an de zile, e minunat, dar în ultimele zece minute n-am râs deloc. În stand-up trebuie să te dovedeşti de fiecare dată”, spune Teo. Vio crede că umorul practicat de el şi prietenii săi e forma cea mai apropiată de dreptatea perfectă: „Când ai un nume, diferenţa e că oamenii aplaudă mai mult la început, dup-aia pleci de pe acelaşi plan cu un începător”. „În stand-up, dacă nu râde nimeni zece minute, eşti praf, te-ai f…, eşti penibil”, spune Teo.
Femeile şi comedia
Printre puţinii comedianţi de stand-up români nu şi-a făcut loc nici o femeie. Au existat doar tentative eşuate. „Şi noi ne întrebăm de ce nu sunt, să ştii. Dacă va apărea vreodată una, e nevoie de co… mari. Pentru că, dacă va începe să vorbească pe scenă, bărbaţii îi vor sări în cap, iar femeile vor zice: Ia uite-o şi pe p… asta, face pe deşteapta”, spune Cătălin Bordea. Costel recunoaşte că o femeie ar face ravagii în stand-up: „Cred că ne-ar lua tot materialul nostru despre femei şi l-ar face praf, ne-ar omorî. Observaţia lor ne-ar ucide”.
„Eu nu eram o persoană care, când ajungeam cu prietenii la chefuri, s-o ţin numai în du-te-n…, băga-mi-aş şi de-astea. Aici, când vezi că lumea prinde foarte mult la limbajul ăsta, te duci şi tu un pic spre ei.”
costel, comediant de stand-up
„Asistăm la o degringoladă mintală acceptată de toţi, un fel de dezumanizare. În România din 2010
am ajuns să trăim un nou Ev Mediu, în care ne bucurăm dacă avem ce să băgăm în gură.”
Doru Octavian Dumitru, comediant
