5.6 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSute de militari români se întorc de la război. Misiunea NATO în...

Sute de militari români se întorc de la război. Misiunea NATO în Afganistan s-a încheiat

Un prim detașament de militari români, format din circa 70 de oameni, s-a întors din Afganistan, deschizând procesul de retragere din această țară a întregului contingent al României.

În ultimele luni, România avea în Afganistan un batalion format din peste 600 de militari. Retragerea lor definitivă se face conform deciziei luate la reuniunea extraordinară a miniștrilor de Externe și ai Apărării din țările NATO. Această decizie a NATO, la rândul ei, urmează decizia luată mai întâi de Statele Unite, care au anunțat, încă din vremea președintelui Trump, că își vor rechema trupele din Afganistan.

Cei 70 de români au sosit din Afganistan la data de 8 mai, cu un avion C 17 al SUA, care a aterizat la Otopeni. “Planul de retragere a celor peste 600 de militari este coordonat cu comandanţii din teatrul de operaţii, astfel încât procesul să se desfășoare coerent şi în condiţii de maximă siguranţă”, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Finalizarea procedurilor de întoarcere în România a militarilor care au participat la misiunea “Resolute Support” (RSM) va avea loc până la data de 11 septembrie 2021. Din motive de securitate, calendarul repatrierii militarilor nu este făcut public. El este sincronizat permanent cu planificările celorlalte țări din Alianța Atlantică.

“Cel mai greu lucru pentru orice armată este să deschidă o misiune şi să o închidă. Partea de închidere este cea actuală şi trebuie să reprezinte prioritatea numărul unu”

Nicolae Ciucă,

Ministrul Apărării Naționale

În ședința din 27 aprilie 2021, CSAT a aprobat retragerea militarilor din Afganistan, în coordonare cu celelalte țări NATO care aveau trupe în acea țară, începând cu data de 1 mai. Toți cei 615 militari și peste 80 de tone de materiale și elemente de logistică vor reveni în România cu aeronave militare ale mai multor țări, a anunțat CSAT.

“România este un stat care trebuie să-și apere cetățenii oriunde s-ar afla, care le asigură securitatea, care le respectă drepturile și pune instituțiile publice în serviciul lor”

Klaus Iohannis,

Președintele României

Afganistanul va rămâne “un loc marcat de profundă îndurerare”, pentru că 27 de militari de elită ai armatei române au căzut la datorie, a anunțat Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

În ultimele luni, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a prezentat de mai multe ori decizia Alianţei Atlantice de a-şi retrage toate forţele din Afganistan, „împreună” cu Statele Unite, care, oricum, au format cea mai mare parte a acestei forțe.

Misiunea “Resolute Support”, sub mandat NATO, din Afganistan era formată din 12.000 de militari din 38 de ţări, dintre care 8.600 sunt americani. Din această misiune au făcut parte și cei aproape 700 de militari români aflați în Afganistan.

Riscurile acestei misiuni de război au fost maxime, lucru demonstrat și prin faptul că, în cei 19 ani de participare a detașamentelor militare ale României în acest teatru de operaţii, 27 de militari români și-au pierdut viața în acțiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniți.

Celălalt aspect al misiunii, uneori prezentat în fața opiniei publice mult mai atrăgător decât era în realitate, a fost elementul financiar. Pe timpul unei asemenea misiuni în străinătate, un militar român își primește, în țară, drepturile salariale în lei, la care se adaugă o diurnă care putea ajunge la 140 de euro pe zi pentru ofițeri și la 130 de euro pe zi pentru alte categorii de personal – maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați.

Din anul 2002 până în prezent, un număr de peste 32.000 de militari ai Armatei României au participat la misiunea din Afganistan. Ei au activat în rotații de câte șase luni, atât în cadrul unor elemente de comandă și control de nivel brigadă, cât și în cadrul unor structuri de forțe de nivel batalion, companie, pluton, echipe operaționale de consiliere și legătură (OMLT), detașamente din cadrul Forțelor pentru Operații Speciale, echipe de instructori pentru unitățile afgane precum și în cadrul unor subunități CIMIC (de cooperare civili – militari).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

China interzice livrarea către SUA a unor materiale sau minerale folosite pentru fabricarea procesoarelor

China interzice livrarea către SUA a unor minerale sau materiale utilizate în fabricarea procesoarelor, într-o decizie care oglindeşte politica americană de control a exporturilor,...

Nemulțumirea angajaților români la locul de muncă, atinge cote critice în 2024

Volumul mare de muncă, preocuparea pentru sănătate și teama de concediere, printre principalele îngrijorări Satisfacția la locul de muncă a angajaților români se află la...

Campionatul european de handbal feminin-EHF EURO 2024: România-Serbia 27-25. România s-a calificat în grupele principale

Naţionala României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2024, care are loc în Austria, Ungaria...
Ultima oră
Pe aceeași temă