6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialAeroportul din Frankfurt anulează 490 de curse duminică

Aeroportul din Frankfurt anulează 490 de curse duminică

Aeroportul din Frankfurt a anunţat anularea a 490 de curse aeriene duminică, din cauza valului de frig şi ninsorilor care afectează traficul aerian european, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Pistele aeroportului sunt deschise alternativ, „însă în jurul prânzului sunt aşteptate noi căderi de zăpadă, care vor dura până la miezul nopţii”, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului, sugerând că ar mai putea fi anulate şi alte curse din cele 1.329 programate pentru duminică.

Sute de pasageri au petrecut noaptea pe aeroport, unii dintre ei aflându-se în această situaţie pentru a doua noapte la rând, a adăugat el.

Centrul de tranzit al aeroportului este plin, iar administraţia a instalat paturi de campanie în terminale pentru pasagerii blocaţi.

Cele mai citite

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...
Ultima oră
Pe aceeași temă