3.3 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSportPuterea şi opoziţia au căzut de acord asupra unor amendamente privind ÎCCJ,...

Puterea şi opoziţia au căzut de acord asupra unor amendamente privind ÎCCJ, dar şi IMM-urile

Parlamentarii opoziţiei au căzut de acord, în urma unor negocieri cu miniştrii Gheorghe Ialomiţeanu şi Ion Ariton, asupra a patru obiective urmărite de PSD şi PNL în ceea ce priveşte bugetul de stat pe anul 2011, a anunţat preşedintele Comisiei de buget, Viorel Ştefan, citat de NewsIn.

La reluarea lucrărilor din comisiile reunite de buget-finanţe, social-democratul Viorel Ştefan a anunţat rezultatul negocierilor opoziţiei cu puterea. „După lupte grele, putem spune că nimeni n-a învins decât raţiunea. Acesta este motivul pentru care noi am revenit în sala de dezbateri, pentru că am căzut de acord cu colegii noştri din arcul guvernamental să revenim asupra bugetului ÎCCJ şi în discutarea amendamentului promovat de Comisia juridică să vă rugăm să fiţi de acord cu suplimentarea bugetului acestei instituţii cu 10 milioane de lei. De asemenea, rugăm MFP să facă un angajament că la prima rectificare bugetară va onora şi diferenţa de 42 de milioane solicitată de către această instituţie şi susţinută de Comisiile juridice”, a afirmat Ştefan.

„De asemenea, am convenit să revenim asupra votului în legătură cu amendamentul promovat de noi care priveşte introducerea unor criterii transparente de alocare a sumelor în interiorul programelor naţionale de infrastructură rurală. Colegii din arcul guvernamental au promis sprijin pentru promovarea acestui amendament în plen. A treia chestiune convenită – să revizuim criteriile de alocare a sumelor pentru drumuri judeţene şi comunale. Al patrulea punct pe care ne-am înţeles este acela de a fi de acord să introducem în textul Legii bugetului prevederea că începând cu 1 ianuarie 2011, microîntreprinderile pot opta pentru plata unui impozit de 3% pe cifra de afaceri ca alternativă la regula generală de plată a 16% pe profit. Acestea sunt cele patru obiective asupra cărora s-a realizat consens în cadrul negocierilor”, a prezentat Viorel Ştefan.

Ulterior, comisiile au votat suplimentarea bugetului ÎCCJ cu 10 milioane de lei, cu promisiunea secretarului de stat din MFP Gheorghe Gherghina ca la rectificare să mai fie alocate încă 42 de milioane. În privinţa criteriilor de finanţare în cazul programelor naţionale, dar şi a repartizării sumelor pentru reabilitarea drumurilor s-a dat un vot de principiu.

De asemenea, s-au adoptat bugetele MAI, al Ministerului Comunicaţiilor, al Ministerului Economiei şi al Ministerului Apărării Naţionale.

Primul-ministru Emil Boc a venit sâmbătă în Parlament să discute despre buget cu parlamentarii puterii, aceasta după ce opoziţia a părăsit lucările Comisiilor de buget-finanţe, au declarat pentru NewsIn surse politice.

În timpul primei părţi a şedinţei de sâmbătă, reprezentanţii opoziţiei au părăsit lucrările comisiilor de buget, nemulţumiţi că amendamentele lor nu sunt luate în considerarea. Situaţia risca să se transforme într-un adevărat blocaj, întrucât în cele două comisii reunite voturile puterii şi ale opoziţiei sunt la paritate, astfel că lucrările nu ar fi putut continua fără PSD şi PNL.

Cele mai citite

ASF adoptă noi măsuri pentru piețele financiare nebancare

Deciziile luate sunt structurate pe două direcții principale: reglementare și autorizare Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat o serie de măsuri care vizează...

Kamala Harris nu renunță. Dorește să mai candideze o dată la preşedinţie

După înfrângerea sa categorică în fața republicanului Donald Trump la alegerile prezidențiale din 5 noiembrie, vicepreședinta SUA, Kamala Harris, a discutat în privat cu...

Medaliații României la Jocurile Olimpice și Paralimpice au fost premiați în cadrul Galei COSR!

Sportivii români care au urcat pe podiumul Jocurilor Olimpice și Paralimpice din 2024 au fost recompensați în cadrul Galei „110 ani de Olimpism în...
Ultima oră
Pe aceeași temă