22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialMinistrul ceh al Mediului îşi anunţă demisia, pe fondul unui scandal de...

Ministrul ceh al Mediului îşi anunţă demisia, pe fondul unui scandal de corupţie

Ministrul ceh al mediului, Pavel Drobil, din cadrul partidului de dreapta ODS al premierului Petr Necas, a anunţat miercuri la Praga că va demisiona din post în zilele următoare, în urma unui scandal de presupusă corupţie în ministerul său, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Conform cotidianului Dnes, Drobil i-ar fi cerut directorului Fondului de Stat pentru Mediu (SFZP), Libor Michalek, să distrugă documente compromiţătoare asupra unei presupuse încercări a colaboratorilor ministrului de a manipula proceduri în cadrul unei licitaţii.

Un colaborator al ministrului, Martin Knetig, citat de Dnes, a declarat că bunurile obţinute prin manipularea licitaţiilor publice urmau să servească finanţării partidului ODS şi carierei politice a lui Drobil.

Ministrul, care respinge orice responsabilitate în acest caz, l-a destituit, deja, marţi, pe Michalek, dar şi pe doi dintre colaboratorii săi, între care şi Knetig.

“Am hotărât să împiedic orice exploatare a acestui caz mediatic cu scopul discreditării Guvernului premierului Petr Necas”, a declarat Drobil, în vârstă de 39 de ani, într-o conferinţă de presă comună cu premierul.

Ministrul a precizat că va pleca din funcţie după votul final aspra bugetului de austeriate pentru 2011, care a avut loc, deja, miercuri, şi imediat ce “situaţia de la minister va fi rezolvată”.

În urma unor dezvăluiri de presă, opoziţia social-democrată (CSSD) a ameninţat că va depune o moţiune de cenzură contra cabinetului lui Necas, un susţinător fervent al austerităţii bugetare.

“Imediat ce Pavel Drobil respinge toate aceste acuzaţii mediatice, contez, în continuare, pe el”, a subliniat premierul.

“Sunt convins că ministrul nu a făcut nimic ilegal. Singura sa eroare este o proastă alegere a colaboratorilor săi”, a conchis Necas.

Cele mai citite

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...
Ultima oră
Pe aceeași temă