Ordonanţa 50/2010 nu se va mai aplica pentru contractele vechi.
Băncile au obţinut o victorie importantă în lupta pentru modificarea Ordo-nanţei 50 a creditelor pentru populaţie, reuşind să convingă deputaţii să limiteze aplicarea legii la creditele noi. Victoria este însă doar una parţială, în condiţiile în care instituţiile de credit vor fi obligate să refinanţeze împrumuturile clienţilor vechi în „toate condiţiile, mai favorabile, ale noii oferte de creditare”. Refinan-ţarea se va face fără ca băncile să perceapă comisioane de analiză sau comision de rambursare anticipată. În plus, ANPC nu va mai putea suspenda activitatea băncilor pentru nerespectarea legii, iar BNR va trebui consultată în legătură cu amenzile aplicate. Această ultimă formă a legii discutată de Comisia de buget – Finanţe a Camerei Depu-ta-ţilor este şi cea care va ajunge în plen, unde nu va mai putea suferi alte modificări. „Noi am fost comisie de fond, forma adoptată de noi va ajunge şi în plen. Teoretic, legea ar trebui votată anul acestea, însă, după părerea mea, acest lucru este imposibil. Actele adi-ţionale semnate deja potrivit pre-vederilor iniţiale ale ordo-nan-ţei nu se modifică”, explică Nicolae Bud, secretarul Comisiei de buget-finanţe.
Ordonanţa este încă în vigoare!
Cu alte cuvinte, clienţii băncilor mai au la dispoziţie cel puţin o lună, până după vacanţa parlamentară, pentru a solicita băncilor modificarea contractelor potrivit prevederilor Ordonanţei 50/2010 în forma ei iniţială. Astfel, la solicitarea clienţilor, băncile sunt obligate să modifice formula de calcul a dobânzii variabile şi să o aducă la o formă transparentă care să depindă doar de dobânzile medii EURIBOR/ROBOR/LIBOR şi de o marjă a băncii care nu se poate modifica pe toată perioada derulării contractului. În plus, potrivit legii, băncile sunt obligate să elimine comisionul de rambursare anticipată pentru creditele cu dobândă variabilă şi să îl reducă la 1% pentru creditele cu dobândă fixă. Noua formă a legii vine şi cu o veste bună pentru o parte a clienţilor bancari. Mai precis, pentru ocupanţii Biroului de Credit care vor putea beneficia de credite avantajoase în condiţiile în care deputaţii impun băncilor să refinanţeze creditele cu restanţe mai mici de 45 de zile (faţă de 30 de zile, cum era în forma iniţială). Menţionăm că, în prezent, clienţii înre-gistraţi în Biroul de Credit obţin foarte greu credite, iar dacă obţin, o fac la dobânzi sensibil mai mari decât clienţii fără restanţe. În baza de date a Biroului de Credit ajung clienţii cu restanţe mai mari de 10 lei şi mai lungi de 30 de zile.
Ce e bine
Băncile sunt obligate să refinanţeze automat clienţii în „toate condiţiile mai favorabile ale noii oferte de creditare”. Beneficiază de refinanţare automată şi ocupanţii Biroului de Credit Comisionul de rambursare anticipată va fi eliminat pentru creditele cu dobândă variabilă şi redus la 1% pentru cele cu dobândă fixă.
Ce e rău
Băncile nu vor mai fi obligate să modifice formula de calcul a dobânzii pentru clienţii vechi. Băncile nu mai sunt obligate să reducă numărul şi valoarea comisioanelor pentru clienţii vechi.