3.3 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialJulian Assange rămâne în închisoare, aşteptând apelul Suediei contra eliberării condiţionate

Julian Assange rămâne în închisoare, aşteptând apelul Suediei contra eliberării condiţionate

Suedia a decis marţi să facă apel împotriva eliberării condiţionate a fondatorului site-ului WikiLeaks, ordonată de justiţia britanică, a anunţat reprezentantul legal al autorităţilor de la Stockholm la Londra, obligându-l pe Julian Assange să rămână în închisoare, relatează AFP, citat de Mediafax.

Gemma Lindfield, reprezentantul autorităţilor suedeze, a anunţat în faţa unui tribunal din Londra decizia autorităţilor suedeze de a face apel împotriva eliberării sub cauţiune a lui Assange, în urma unei decizii adoptate cu două ore mai devreme de acelaşi tribunal.

Justiţia britanică trebuie să examineze apelul în termen de 48 de ore.
Unul dintre avocaţii lui Assange declarase anterior că Suedia a decis să nu facă apel contra hotărârii de eliberare condiţionată a fondatorului WikiLeaks.

„Autorităţile suedeze au hotărât să nu facă apel. Deci, imediat ce cele 200.000 de lire sterline (238.000 de euro, ceruţi în numerar) vor fi aici, la tribunal, Julian Assange va ieşi liber din închisoarea de la Wandsworth”, la Londra, declarase presei Mark Stephens.
Iniţial, avocatul vorbea despre o cauţiune în valoare de 240.000 de lire sterline (peste 283.000 de euro).

El a revenit, însă, imediat asupra declaraţiei, în faţa presei, precizând că Assange urma să fie prezentat la ora 17.15 GMT (19.15, ora României) în faţa tribunalului, pentru citirea oficială a deciziei autorităţilor suedeze privind hotărârea de eliberare condiţionată.
„Cred că a existat o confuzie în mesajele care mi-au fost trasmise”, a declarat avocatul.
Un alt avocat al lui Assange, Jennifer Robinson, a apreciat că „banii urmează să fie disponibili mâine (miercuri)”.

Fondatorul WikiLeaks, un site care publică, de la sfârşitul lui noiembrie, telegrame diplomatice americane, punând într-o situaţie jenantă numeroase ţări, a fost arestat la 7 decembrie, la Londra, într-un presupus caz de viol, în Suedia.

Cele mai citite

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...

Mohamed Salah, criticat dur pentru declarațiile privind prelungirea contractului cu Liverpool

Mohamed Salah, liderul ofensiv al lui Liverpool, a generat controverse după ce a declarat că nu a primit o ofertă de prelungire a contractului...

România rămâne în topul țărilor cu cele mai mari dobânzi la creditele ipotecare

România se menține printre țările europene cu cele mai mari dobânzi la creditele ipotecare, alături de Polonia și Ungaria, în contrast cu nivelurile scăzute...
Ultima oră
Pe aceeași temă