Cei ce dau pe de lături de capitalism prin România nu încetează să se tot căineze amarnic de ineficienţa, incompetenţa şi incapacitatea de administrare a statului şi, în acest cadru, adevărate tunuri sunt puse pe subvenţiile pe care încă le practică statul. Se fac calcule câte şi mai câte în legătură cu ceea ce s-ar putea realiza cu banii alocaţi acestora. Este criticată vajnic susţinerea de la stat a unor sectoare precum mineritul cărbunelui şi unele utilităţi (livrarea căldurii, transportul public urban şi transportul feroviar). Sunt puse la zid aceste sectoare pentru că nu-şi plătesc contribuţiile sociale (oricum cele din partea angajatorilor, dar şi cele reţinute în contul angajaţilor), îndeosebi pentru pensii şi şomaj, insistându-se asupra faptului că din cauza acestor neplăţi se află în dezastru în special sistemul public de pensii. Se plânge cu lacrimi de crocodil că, în aceste activităţi, costurile depăşesc preţurile sau tarifele de livrare (cu 25% la electricitate, cu 40% la gaze, cu 100-150% la termoficare, cu 25-40% în transportul de călători). Şi, bineînţeles, pentru nişte capitalişti pursânge ce sunt, se cere privatizarea acestor activităţi.
Atâta lipsă de viziune economică, atâta fetişizare a unor poveşti din cărţi de adormit copiii sau atâta crasă demagogie, ori toate la un loc greu ar mai putea fi întâlnite! Păi, înainte de toate, să spunem că nu costurile sunt mai mari decât preţurile sau tarifele, ci preţurile (sau tarifele) sunt menţinute, prin subvenţionarea de către stat, mai mici (şi deci mai accesibile) decât costurile. E o mare diferenţă!
Este vorba de sectoare grele, dar strategice, fără de care nu se poate. Cine îşi poate permite în această ţară – nici chiar adversarul nostru fundamental, adică FMI – să închidă mineritul de cărbune, în măsura în care acesta contribuie cu aproape 40% la producţia de energie electrică? S-ar închide ţara însăşi, nu numai economia, căci, atenţie mare!, din cauza manevrelor şi malversaţiunilor făcute de speculatori privaţi din sectorul energiei electrice, ceea ce populaţia ajunge să consume reprezintă 80% electricitate produsă scump pe bază de cărbune. Cu ce s-ar înlocui cărbunele în producţia de energie electrică? A făcut cineva o socoteală globală cât ar costa importul de păcură ori gaze sau care ar trebui să fie nivelul de investiţii în energiile alternative pentru a produce electricitatea necesară faţă de subvenţiile pentru mineritul cărbunelui?
De asemenea, în care ţară europeană transportul feroviar de călători nu este subvenţionat? Dacă tarifele ar fi la nivelul costurilor, în toată Europa nu s-ar mai merge cu trenul. În timp ce transportul feroviar salvează transportul rutier şi ecologia! Calcule pe baza acestor consideraţii, şi nu doar pe baza raportului costuri/preţuri interpretat fixist, nu face însă nici unul dintre cei ce dau pe de lături de capitalism în România.
Ei cer privatizare! Hai atunci să privatizăm! Nu se va înghesui însă nimeni. Adevăraţii capitalişti, nu cei ce dau pe de lături de capitalism, ştiu cum stă treaba în asemenea domenii şi nu va tăbărî nici unul să le preia. Au costuri mari, reclamă investiţii imense, care dau eventuale rezultate economice numai după ani şi ani, iar profiturile sunt slabe şi târzii. Şi, dacă acceptă să se implice, o fac doar în cazul în care primesc undă verde de la stat să împingă sistematic în sus preţurile şi tarifele. Privatizarea aduce numai creşteri – şi nu cumva scăderi – de preţuri şi tarife de livrare. Îşi poate permite România aşa ceva la populaţia sa care – covârşitor majoritar – trăieşte în condiţii precare, condiţii care se înrăutăţesc mereu şi mereu în urma programelor de austeritate?! Problema cost/preţ în aceste domenii s-a rezolvat numai în ţările dezvoltate şi numai pe baza veniturilor înalte realizate de populaţie, care îşi poate permite astfel facturi ridicate la căldură, electricitate ori transport. Iar la transportul feroviar de călători, nici acolo!
Nu subvenţiile sunt de vină, ci abuzurile în folosirea în alte scopuri a subvenţiilor, de la contracte clientelare la maşini şi vile de lux ale directorilor şi echipe de fotbal. Abuzuri care au legături strânse cu partidele politice, şi nu cu subvenţiile de stat pentru respectivele sectoare!
