Aeroporturile Otopeni din Bucureşti şi „Traian Vuia” din Timişoara, precum şi punctele de trecere a frontierei Stamora Moraviţa rutier şi feroviar corespund cerinţelor acquis-ului Schengen, potrivit raportului echipei de evaluare care a vizitat România în noiembrie, informează Mediafax.
Membrii Comitetului de evaluare care s-a aflat în România în perioada 15-17 noiembrie au stabilit că „neajunsurile constatate la cele două aeroporturi, în urmă cu un an de zile, au fost remediate corect”, se arată într-un răspuns al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), la solicitarea agenţiei MEDIAFAX.
„În ceea ce priveşte vizita la cele două puncte de trecere a frontierei, Comitetul de evaluare a apreciat în mod deosebit nivelul general de realizare şi pregătire, precum şi faptul că infrastructura acestora este operaţională. Mai mult decât atât, s-a subliniat faptul că, într-un timp foarte scurt, s-au făcut progrese foarte mari din punctul de vedere al echipamentelor disponibile pentru supravegherea şi controlul frontierei”, a precizat MAI.
Concluzia evaluatorilor Schengen a fost că ambele aeroporturi, precum şi punctele de trecere a frontierei Stamora Moraviţa corespund cerinţelor acquis-ului Schengen.
Raportul de evaluare va fi prezentat în reuniunea grupului de lucru Evaluare Schengen (SCH-EVAL) din 9 decembrie şi adoptat în reuniunea din ianuarie 2011.
În perioada 15-17 noiembrie, experţii Schengen au reevaluat frontierele aeriene ale României, vizitând aeroporturile „Henri Coandă” – Otopeni din Bucureşti şi „Traian Vuia” din Timişoara. Aceştia au verificat dacă autorităţile române au remediat neajunsurile constatate la prima vizită privind aeroporturile române, din noiembrie 2009.
Ultima vizită de evaluare are loc în perioada 6-10 decembrie, privind Sistemul Informatic Schengen (SIS) – SIRENE. Programul vizitei de evaluare Schengen în domeniul SIS/SIRENE vizează evaluarea din punct de vedere al îndeplinirii standardelor Schengen a structurilor MAI cu competenţe în domeniu.
Experţii au în program vizite la Centrul Naţional SIS, Biroul SIRENE, Secţia 1 Poliţie Bucureşti, Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Otopeni, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi şi Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni.
România ar urma să adere la Spaţiul Schengen în 27 martie 2011.
În prezent, Spaţiul Schengen cuprinde 25 de state membre: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Olanda, Ungaria, două ţări asociate, Islanda şi Norvegia, şi, din decembrie 2008, Elveţia.