Florin Şerban, regizorul filmului „Eu când vreau să fluier, fluier” şi actorul din rolul principal al aceleiaşi pelicule, George Piştereanu, pleacă de la decernarea premiilor Academiei Europene de Film fără a obţine premiile la categoriile unde fuseseră nominalizaţi – premiul „European Discovery” şi, respectiv premiul pentru cel mai bun actor.
Deşi George era văzut ca favorit la categoria sa, alături de italianul Elio Germano pentru rolul său din „La Nostra Vita”, premiul a mers la actorul britanic Ewan McGregor pentru rolul său din filmul „The Ghost Writer”/„Marioneta”, regizat de Roman Polanski.
Filmul lui Polanski este şi cel mai premiat la această ediţie a premiilor Academiei Europene de Film, obţinând şase trofee, pentru cel mai bun film, pentru coloana sonoră, cel mai bun scenariu, cea mai bună regie, cea mai bună scenografie şi cel mai bun actor într-un rol principal. Jurnaliştii şi criticii de film prezenţi la decernarea premiilor s-au arătat surprinşi de decizia juriului, filmul nefiind văzut ca favorit la nici una din categoriile la care participa.