3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInternaționalFrig şi vedete lipsă la Premiile Academiei Europene de Film. Românii au...

Frig şi vedete lipsă la Premiile Academiei Europene de Film. Românii au spus prezent!

– corespondenţă de la Tallinn, Estonia

Dacă anul trecut plângeam împreună cu jurnaliştii spanioli şi greci temperaturile scăzute de la Essen (Germania), anul acesta nimeni nu a „mai plâns” din cauza vremii. Asta nu pentru că ceremonia de decernare a premiilor Academiei Europene de Film – European Film Awards – s-ar fi mutat într-o locaţie mai sudică, ci pentru că la Tallinn vorbitul sau „plânsul”sunt imposibile la aproape -15 grade.

Însă temperaturile scăzute din Tallinn nu au fost cea mai mare problemă a celei de-a XXIII-a ediţii European Film Awards. Vremea din Europa i-a împiedicat pe unii dintre invitaţi să ajungă în capitala estoniană, lucru care a dus la anularea a foarte multe interviuri programate spre nemulţumirea jurnaliştilor prezenţi la eveniment. În acelaşi timp nu se ştie încă dacă diseară, pe covorul roşu, vor ajunge toţi nominalizaţii, unii fiind blocaţi sau întârziaţi fie pe aeroporturi din Spania din cauza grevei controlorilor de trafic aerian, fie la Paris, Bruxelles sau Helsinki.

Vremea jucat feste chiar organizatorilor, unii dintre angajaţii Academiei Europene de Film ajungând la Tallinn nu cu o zi înainte, cum ar fi trebuit ci în aceeaşi zi cu invitaţii ceea ce a dus la decalarea unor evenimente programate să fie organizate. Una dintre organizatoare îmi spunea că a trebuit să vină cu un feribot de la Helsinki la Tallinn, după ce zborul său fusese anulat şi nu mai erau locuri la alte curse spre capitala Estoniei.

Florin Şerban, regizorul peliculei „Eu când vreau să fluier, fluier” – nominalizat pentru premiul European Discovery – a ajuns în oraş chiar de ieri seară. Astăzi de dimineaţă l-am găsit servind micul dejun la restaurantul hotelului. La câteva mese de el laureatul cu premiul pentru întreaga carieră – Bruno Ganz.

Nu l-am zărit însă pe George Piştereanu, tânărul de numai 21 de ani nominalizat la categoria cel mai bun actor european, alături de titratul Ewan McGregor (pentru rolul său din „The Ghost Writer”, regizat de Roman Polanski), dar şi de tânărul Elio Germano (pentru pelicula „La nostra Vita”). Însă George este cu siguranţă la Tallinn, pentru că – în timp ce scriam acest material – am primit mesajul cu numărul de telefon pe care-l foloseşte aici.

Mulţi dintre jurnaliştii, actorii şi regizorii invitaţi la ceremonie, care au şi ajuns la Tallinn, au renunţat la turul turistic al oraşului, chiar dacă acesta se făcea cu un autobuz „etanş” şi au preferat căldura camerelor de hotel. Aşa se face că la ora la care se desfăşurau o parte din interviurile cu actori şi regizori, hotelul era plin de vedete, jurnalişti şi alţi invitaţi.

Ceremonia de decernare a premiilor va începe la ora 20:00, ora României. Urmăriţi de la această oră toate detaliile legate de ceremonie pe romanialibera.ro. 

Iată şi lista nominalizărilor:

Filmul European al Anului 2010:
BAL (Honey), Turcia/Germania
Regizor Semih Kaplanoglu
Scris de Semih Kaplanoglu şi Orçun Köksal
Produs
de Semih Kaplanoglu şi Johannes Rexin

DES HOMMES ET DES DIEUX (Of Gods and Men), Franţa
Regizor Xavier Beauvois
Scris de Etienne Comar şi Xavier Beauvois

THE GHOST WRITER, Franţa/Germania/Marea Britanie
Regizor Roman Polanski
Scris de Robert Harris şi Roman Polanski
Produs de Robert Benmussa, Alain Sarde şi Roman Polanski

LEBANON, Israel/Germania/Franţa
Scris şI regizat de Samuel Maoz
Produs de Moshe Edery, Leon Edery, David Silber, Uri Sabag, Einat
Bickel, Benjamina Mirnik şi Illan Girard

EL SECRETO DE SUS OJOS (The Secret in their Eyes), Spania/Argentina
Regizat de Juan José Campanella
Scris de Eduardo Sacheri şi Juan José Campanella
Produs de Gerardo Herrero, Mariela Besuievsky şi Juan José Campanella

SOUL KITCHEN, Germania
Regizat de Fatih Akin
Scris de Fatih Akin şi Adam Bousdoukos
Produs de Fatih Akin & Klaus Maeck

Regizorul european al anului 2010:
Olivier Assayas pentru CARLOS
Semih Kaplanoglu pentru BAL (Honey)
Samuel Maoz pentru LEBANON
Roman Polanski pentru THE GHOST WRITER
Paolo Virzi pentru LA PRIMA COSA BELLA (The First Beautiful Thing)

Actriţa europeană a anului 2010:
Zrinka Cvitešić în NA PUTU (On the Path)
Sibel Kekilli în DIE FREMDE (When We Leave)
Lesley Manville în ANOTHER YEAR
Sylvie Testud în LOURDES
Lotte Verbeek în NOTHING PERSONAL

Actorul european al anului 2010:
Jakob Cedergren în SUBMARINO
Elio Germano în LA NOSTRA VITA (Our Life)
Ewan McGregor în THE GHOST WRITER
George Piştereanu în EU CÂND VREAU SĂ FLUIER, FLUIER
Luis Tosar în CELDA 211 (Cell 211)

Scenaristul european al anului 2010:
Jorge Guerricaechevarría şi Daniel Monzón pentru CELDA 211 (Cell 211)
Robert Harris şi Roman Polanski pentru THE GHOST WRITER
Samuel Maoz pentru LEBANON
Radu Mihăileanu pentru CONCERTUL

Premiul CARLO DI PALMA pentru cineastul european al anului 2010:
Giora Bejach pentru LEBANON
Caroline Champetier pentru DES HOMMES ET DES DIEUX (Of Gods and Men)
Pavel Kostomarov pentru Kak ya provyol etim letom (How I Ended this Summer)
Baris Özbiçer pentru BAL (Honey)

Editorul european al anului 2010:
Luc Barnier şi Marion Monnier pentru CARLOS
Arik Lahav-Leibovich pentru LEBANON
Hervé de Luze pentru THE GHOST WRITER

Designer-ul de producţie al anului 2010:
Paola Bizzarri şi Luis Ramirez pentrur IO, DON GIOVANNI (I, Don Giovanni)
Albrecht Konrad pentru THE GHOST WRITER
Markku Pätilä şi Jaagup Roomet pentru THE TEMPTATION OF ST. TONY )

Compozitorul european al anului 2010:
Ales Brezina pentru KAWASAKIHO RŮŽE (Kawasaki’s Rose)
Pasquale Catalano pentru MINE VAGANTI (Loose Cannons)
Alexandre Desplat pentru THE GHOST WRITER
Gary Yershon pentru ANOTHER YEAR

Cele mai citite

Traian Băsescu, apel către români: „Turul întâi este decisiv la prezidenţiale. Practic, aici e finala”

Fostul președinte Traian Băsescu a votat duminică, 24 noiembrie 2024, la Colegiul „Aurel Vlaicu” din București, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După ce...

UPDATE: S-a depășit pragul de 2,5 milioane de voturi la ora 11.30

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 11.30, votaseră 2.533.573 de alegători,...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă