La începutul secolului XX au fost bolile infecţioase. Între anii ’50 şi ’70 au fost bolile de inimă, apoi de la mijlocul anilor ’70 cancerul. Specialiştii susţin ca Demenţa Alzheimer (DA) va deveni următoarea „teroare medicală”.
O boală puţin cunoscută în urmă cu câteva decenii, demenţa Alzheimer devine una din cele mai răspândite şi necruţătoare boli din vremurile noastre. În întreaga lume estimările spun că ar fi 18 milioane de pacienţi cu această boală şi că în următorii 15 ani numărul de bolnavi se va dubla din cauza fenomenului de îmbătrânire a populaţiei. În 2050, peste 52 de milioane de oameni vor fi afectaţi de Alzheimer.
Statisticile sunt alarmante dar întemeiate, în condiţiile în care în prezent, din zece pacienţi cu demenţă, doar doi sunt diagnosticaţi corect şi unul singur este tratat. Din păcate, boala nu este recunoscută de medici decât când răul s-a produs, în stadiile mediu şi sever când tratamentele sunt mai degrabă paleative decât curative. Speranţa de supravieţuire pentru aceşti bolnavi este de 1-2 ani.
În România, datele deţinute de Societatea Română Alzheimer evidenţiază că peste 150.000 de persoane suferă de această maladie şi peste 200.000 suferă de demenţa Alzheimer şi alte forme de demenţă. Având în vedere că o mare parte a bolnavilor nu sunt încă diagnosticaţi, se estimează că numărul total al persoanelor care suferă de Alzheimer ar putea ajunge la 350.000.
Deşi cauzele exacte ale demenţei nu sunt deocamdată cunoscute, au fost identificaţi mai mulţi factori de risc, precum: bolile cardiovasculare, atacul cerebral, hipertensiunea, obezitatea, diabetul şi colesterolul mare. Controlarea riscului genetic de demenţă, este de asemenea foarte importană, avertizează medicii.
Potrivit unui studiu publicat online în British Medical Journal, 40% din cazurile de demenţă ar putea fi evitate prin stimularea continuă a creierului prin studiu, dar şi prin combaterea diabetului şi depresiei. Consumul de fructe şi legume, ceaiul, cafeaua, nucile, exerciţiile fizice şi petrecerea timpului în aer liber încetinesc evoluţia bolii.
Lupta pentru amintiri frumoase
Alzheimer este o maladie cognitivă degenerativă care atacă progresiv creierul, cauzând pierderi de memorie, stare de confuzie şi schimbări bruşte de dispoziţie. De aceea, bolnavul de Alzheimer este un bolnav foarte dificil ce necesită supraveghere continuă şi un tratament specific.
Pentru cei ce au în familie un astfel de bolnav, convieţuirea zilnică alături de acesta poate deveni un calvar, de multe ori aceştia neştiind ce atitudine trebuie să adopte. Psihologii recomandă ca persoanele care suferă de demenţă să beneficieze de ajutor specializat, astfel încât să nu se ajungă în situaţia în care „unul se sacrifică, celălalt suferă”.
Boala, care afectează în general persoanele în vârstă, are o evoluţie progresivă de maxim 6-8 ani din momentul diagnosticării. Pacienţii aflaţi în stadiul final al bolii îşi pierd capacitatea de vorbi, de a înghiţi şi de a se deplasa.
În noiembrie 2010 a fost deschis primul spital privat de îngrijire a pacienţilor cu Alzheimer şi a altor forme de demenţă din România. Centrul are o capacitate de 46 paturi, dintre care 30 de locuri sunt puse la dispoziţia rezidenţilor permanenţi ai centrului. Internarea costă aproximativ 1.500 de lei lunar.
„Deşi în România există clinici şi secţii cu internări pe termen scurt (2 săptămani), pacienţii cu Alzheimer nu aveau unde să se adreseze pentru internare pe termen lung. Aceasta a fost principala motivaţie pentru deschiderea spitalului”, spune doctorul Adrian Stănescu, directorul general al spitalului privat de Alzheimer Oxxygene.
În Timişoara funcţionează Centrul de Zi pentru pacienţii suferind de boala Alzheimer. În cadrul Centrului de Zi se desfăşoară activităţi de training mintal prin jocuri şi exerciţii logice şi activităţi pentru menţinerea capacităţilor fizice. Centrul oferă servicii de kinetoterapie şi consiliere pentru familie şi bolnav.
În ţara noastră medicaţia specifică este gratuită doar în stadiul uşor şi mediu al bolii, în stadiul sever familia nu mai primeşte acest suport. Statul acordă doar un ajutor de handicap de aproximativ 100 euro/lună.
Istoricul uitării
La 25 noiembrie 1901, psihiatrul german Alois Alzheimer examinează pentru prima dată o pacientă, Auguste D., în vârstă de 51 de ani, internată în „Spitalul pentru Bolnavi psihici şi Epileptici” din Frankfurt pentru tulburări cognitive progresive, halucinaţii, idei delirante şi degradare a personalităţii sociale.
Alzheimer notează la început un diagnostic vag: „Boală a uitării” (Krankheit des Vergessens). Evoluţia bolii este urmărită timp de cinci ani şi, după moartea pacientei în urma unei infecţii, creierul obţinut în urma autopsiei este examinat in amănunt de Alzheimer, descoperind modificări caracteristice bolii, necunoscute până atunci.
Boala este recunoscută oficial în România, o dată cu înfiinţarea în 1992 a Societăţii Române Alzheimer la Bucureşti. Până atunci erau utilizaţi termeni ca „sindrom psiho-organic deteriorativ” sau „demenţă senilă”.
