7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSportBotiş: Avem trei variante de lucru privind concediul maternal, eu susţin reducerea...

Botiş: Avem trei variante de lucru privind concediul maternal, eu susţin reducerea la 12 luni

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat marţi că le-a prezentat deputaţilor PDL trei variante de lucru privind concediul maternal şi a arătat că el susţine reducerea perioadei de acordare a indemnizaţiei la 12 luni şi acordarea de stimulente pentru mamele care revin la muncă în cel de-al doilea an, potrivit NewsIn.

La finalul întrevederii cu parlamentarii democrat-liberali, ministrul Muncii a precizat că discuţia va fi reluată în acelaşi cadru săptămâna viitoare, până atunci ministerul urmând să îmbunătăţească cele trei variante de lucru.

„Vrem să venim cu măsuri complementare (reducerii concediului maternal- n.r), să stimulăm investiţiile în creşe şi avem o variantă de lucru pe legea educaţiei legată de cupoanele de creşă. Sunt variante pe care le vom prezenta săptămâna viitoare îmbunătăţite. Prima variantă şi cea pe care o susţin este reducerea perioadei de acordare a indemnizaţiei la 12 luni şi acordarea de stimulente pentru întoarcerea la locuri de muncă în valoare de 500 lei în fiecare lună şi, în plus, rămâne alocaţia de 200 lei şi vrem să venim cu acel cupon de creşă”, a spus Botiş.

Întrebat dacă va rămâne la latitudinea mamelor dacă se întorc sau nu la serviciu, ministrul a precizat că, în anul al doilea, rămâne „la latitudinea mamelor, care se pot întoarce oricând în ultimele 12 luni iar, în orice lună se întorc, începând din acea lună beneficiază de stimulentul de 500 lei”. Ministrul Muncii nu a făcut alte precizări în privinţa mandatului pe care l-ar fi primit din partea conducerii PDL sau a poziţiei pe care o au partenerii de Coaliţie.

La rândul său, vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a afirmat că ministrul Botiş a prezentat în şedinţă varianta injumătăţirii perioadei de concediu maternal cuplată cu stimularea întoarcerii la lucru începând cu luna a 7-a, dar şi o variantă de menţinere a perioadei de primire a indemnizaţiei pentru mame la 24 luni, dar cu oferirea unui bonus mai mic pentru întoarcerea la muncă. Turcan a arătat că susţine o a patra variantă, anume reducerea duratei opţional. „Persoanele care doresc să se întoarcă la lucru să poate face asta, dar să nu existe o decizie obligatorie, iar dacă nu vor să se întoarcă, să primească în continuare indemnizaţia”, a arătat deputatul PDL.

Cele mai citite

FIFA modifică regulile transferurilor după cazul Lassana Diarra. Noi reglementări provizorii anunțate

FIFA a adoptat un set de reguli temporare pentru transferurile jucătorilor, în urma unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene legate de...

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...

Junior Centenar: Programul de economisire pentru copii, ocolit de români. Sub 150.000 de beneficiari în 5 ani

Valoarea medie economisită per copil este de 3.592 lei Lansat în 2019, programul de economisire Junior Centenar, destinat copiilor din România, rămâne neatractiv pentru majoritatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă