19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialGRAFICE Dezastru la Bacalaureat: Numai 26 la sută dintre elevii care au...

GRAFICE Dezastru la Bacalaureat: Numai 26 la sută dintre elevii care au susținut examenul în toamnă au reușit să obțină media 6

BACALAUREAT 2017. Numai 26 la sută dintre elevii care au susținut examenul de Bacalaureat în sesiunea de toamnă au reușit să obțină media 6, a anunțat Ministerul Educației. 

Față de anul trecut, rata de promovare a examenului de Bacalaureat a crescut cu două procente, dar față de sesiunea de vară este mai mică cu 44, 5 la sută. 

Deschideți galeria foto pentru a vedea grafice comparative cu rezultatele la Bacalaureat în ultimii ani, dar și cu profilul candidaților. 



Din cei 29.849 de candidaţi prezenţi, numai 7.758 de elevi au reușit să obțină cel puțin media șase. 

110 elevi au fost eliminați pentru că au încercat să copieze. Ei nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului. 

Procente de promovare peste 30% s-au înregistrat în judeţele Covasna (35,59%), Vaslui (32,17%), Iaşi (31,75%), Alba (30,24%), Sibiu (30,20%) şi Botoșani (30,15%). Rata de reușită în Capitală este de 23,09%. 

Judeţele în care această rată s-a situat sub 20% sunt Giurgiu (14,99%), Ilfov (16,42%), şi Mehedinți (19,95%).



În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 5.463 de elevi promovaţi provin din promoţia 2016-2017 (28,5% – rata de reuşită din totalul celor prezenţi), iar 2.295 de elevi promovați provin din promoţiile anterioare (21,5% – rata de reuşită).

Din cei 39.451 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 29.849 de candidaţi (19.197 din promoţia curentă şi 10.652 din promoţiile anterioare).  9.602 candidaţi au absentat, în timp ce 21.981 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (13.683 din promoţia 2016-2017 şi alţi 8.298 din promoţiile anterioare). 

Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Motivul incredibil pentru care Kristi Noem, om politic din SUA, și-a ucis câinele

Kristi Noem a spus că a relatat întâmplarea pentru a demonstra că este dispusă să facă lucruri care sunt „dificile şi urâte” atât în...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...
Ultima oră
Pe aceeași temă