International Rugby Board (IRB) a adoptat o nouă regulă de joc, potrivit căreia, începând din 1 ianuarie 2011, va exista posibilitatea ca pauza dintre reprize să dureze 15 minute în loc de 10 minute cât este în prezent, potrivit Mediafax.
Noua regulă (numărul 5.2) prevede „o pauză de maximum 15 minute”. Ca şi până acum, „durata pauzei este fixată de organizatorul meciului, de federaţie sau de entitatea recunoscută ca având competenţă asupra partidei”.
Această regulă a fost testată în campionatul Angliei în sezonul 2007-2008.
IRB a anunţat, de asemenea, „întărirea politicii de toleranţă zero” privind placajele periculoase, modificând regulamentul privind jocul neloial. „Să ridici un jucător de pe sol şi să-l laşi să cadă sau să-l împingi spre pământ în momentul în care respectivul jucător are încă picioarele în aer în aşa fel încât capul şi/sau partea de sus a corpului ar putea lovi pământul este un act de joc periculos”, stipulează noua regulă, numărul 10.4 (j). Un astfel de gest va fi considerat placaj şi va fi sancţionat.
Acest amendament intră în vigoare începând din data de 1 decembrie 2010.