Cântăreaţa Sheryl Crow şi-a scos ferma Cross Creek, situată în statul american Tennessee, la vânzare prin licitaţie pe internet, potrivit femalefirst.co.uk, citat de Mediafax.
Cântăreaţa şi-a scos la vânzare proprietatea de circa 60,7 hectare, unde se află şi o construcţie cu 17 camere, preţul de pornire fiind de 1.125.000 de dolari.
Proprietatea include o intrare securizată, şase garaje şi o casă de oaspeţi cu trei dormitoare şi două băi. De asemenea, proprietatea are un grajd cu 14 boxe, o zonă de călărie, o piscină cu apă sărată şi o sală de teatru.
În mai, cântăreaţa a vrut să vândă ferma pentru suma de 7,5 milioane de dolari, dar nu a găsit cumpărător.
Sheryl Crow este o cântăreaţă şi cantautoare americană, născută pe 11 februarie 1962, într-o familie de muzicieni profesionişti. Muzica ei melodioasă, care combină stilurile pop, country şi rock, i-au adus nouă premii Grammy şi celebritatea pe plan internaţional. Sheryl Crow a lansat şase albume de studio, a colaborat cu o serie de artişti de renume precum Michael Jackson, Eric Clapton, Mick Jagger, Luciano Pavarotti şi Tina Turner, iar piesele sale au fost incluse pe coloanele sonore ale multor filme cu succes de box office, precum „Cars/ Maşini”, „Erin Brockovich” şi „Tomorrow Never Dies/ 007 şi Imperiul Zilei de Mâine”.