Secretarul Camerei Deputaţilor Sever Voinescu (PDL) a declarat miercuri că la şedinţa Biroului Permanent al Camerei au fost prezenţi doar reprezentanţii PDL şi ai UDMR, precizând că parlamentarilor care au absentat de la lucrările acestui for legislativ li se taie indemnizaţia, potrivit Mediafax.
Sever Voinescu a arătat că la reuniunea Biroului Permanent s-a discutat despre sancţionarea deputaţilor care absentează de la lucrările Camerei, prin tărierea diurnei pentru fiecare zi de absenţă nemotivată, stabilindu-se ca, luni, secretarul general al Camerei să prezinte situaţia prezenţei deputaţilor la lucrări pe luna noiembrie.
El a precizat că prezenţa deputaţilor se face în funcţie de apelul nominal, iar atunci când nu a fost apel nominal, în funcţie de condica de prezenţă.
Întrebat dacă deputaţii care nu au participat la şedinţa Birului Permanent al Camerei li se taie din indemnizaţie, Voinescu a răspuns: „Sigur. Este obligaţia domniilor lor să vină la serviciu”.
Sever Voinescu a mai spus că patru membri ai Biroului permanent al Camerei au solicitat pentru miercuri dimineaţă o şedinţă extraordinară a Biroului permanent, dar nu au venit.
„Noi am fost aici (la şedinţa Biroului Permanent – n.r.), semnatarii solicitării nu erau. Doar reprezentanţii PDL şi ai UDMR am fost la şedinţă. În sală se aflau şi reprezentanţii PNL, care însă au ieşit când noi am intrat în sală. Reprezentanţii PSD nu erau când noi am intrat în sală”, a explicat Voinescu. El a precizat că, în absenţa reprezentanţilor opoziţiei, Biroul Permanent a aprobat programul şi ordinea de zi a şedinţelor de săptămâna viitoare ale Camerei, precum şi o serie de documente.
Potrivit Regulamentului Camerei, persoanelor care absentează de la lucrări li se taie a 21-a parte a diurnei pentru fiecare zi de absenţă nemotivată.
Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că membrii PSD şi PNL din Biroul Permanent au convocat, pentru miercuri, propria şedinţă a conducerii Camerei, la ora 09.00.
Duşa a spus că membrii PSD şi PNL din Biroul Permanent s-au prevalat de prevederea din Regulamentul Camerei Deputaţilor care stabileşte că Biroul Permanent poate fi convocat şi la solicitarea unui sfert dintre membri.
Potrivit Regulamentului Camerei, Biroul permanent se convoacă la cererea preşedintelui Camerei Deputaţilor sau la cererea a cel puţin 4 membri ai săi.
Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor convocată de opoziţie pentru miercuri nu s-a mai ţinut, din cauza unei confuzii asupra orei, astfel că reprezentanţii PSD şi PNL au venit la Parlament la o diferenţă de 30 de minute.
Opoziţia boicotează lucrările Camerei Deputaţilor de peste două luni de zile, respectiv de la votul pentru adoptarea Legii pensiilor, pentru care o acuză pe Roberta Anastase de fraudă. Deşi, la începutul lunii noiembrie, liderii grupurilor parlamentare au avut o întâlnire cu Roberta Anastase, convenind respectarea unor principii în activitatea parlamentară şi modificarea Regulamentului Camerei, după câteva zile opoziţia a refuzat să mai negocieze cu preşedintele acestui for legislativ, condiţionând participarea la lucrări de demisia lui Anastase. Nici apelul la acceptarea unui moratoriu pentru 30-45 de zile, făcut de către preşedintele Traian Băsescu în Parlament nu a dus la deblocarea activităţii Camerei Deputaţilor.