5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialContinuă schimbul intermitent de focuri de armă dintre Coreea de Nord şi...

Continuă schimbul intermitent de focuri de armă dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud

Schimbul intermitent de focuri de armă dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud continuă, a declarat pentru CNN un oficial din Ministerul Apărării de la Seul, informează NewsIn.

Un soldat sud-coreean şi-ar fi pierdut viaţa şi alţi 13, precum şi doi civili, au fost răniţi, după ce Coreea de Nord a lansat marţi obuze de artilerie în apropiere de o zonă disputată de graniţă cu Coreea de Sud, relatează agenţia Yonhap. Potrivit unor informaţii, până la 18 soldaţi sud-coreeni ar fi fost răniţi.

Trei dintre soldaţi sunt grav răniţi.

Cel puţin 200 de obuze de artilerie au lovit insula sud-coreeană locuită Yeonpyeong şi au incendiat zeci de case. Un martor a declarat pentru un post sud-coreean de televiziune că între 60 şi 70 de case sunt în flăcări.

Phenianul a deschis focul la ora locală 14.34 (7.34 ora României), iar armata sud-coreeană a replicat cu 80 de runde de artilerie şi a ordonat decolarea unor avioane de luptă.

„O unitate de artilerie nord-coreeană a deschis ilegal focul la ora locală 14.34 (7.34 ora României), iar trupe sud-coreene au replicat imediat în autoapărare”, a declarat un oficial un purtător de cuvânt din Ministerul Apărării de la Seul.

Armata sud-coreeană se află în alertă şi este pregătită pentru posibile noi incidente armate.

Imagini cu coloane de fum au fost transmise de posturile de televiziune, iar insula a rămas fără curent electric, dar nu este clar deocamdată ce a fost lovit.

Insula vizată are circa 1.300 de locuitori, a declarat un pescar pentru Yonhap.

Unii locuitori au început să fugă pe continent, care se află la o distanţă de 145 de kilometri. Alţii se adăpostesc în şcoli.

Autorităţile le-au cerut civililor să se ascundă în buncăre.

Guvernul de la Seul a convocat o reuniune de urgenţă.

Incidentul intervine în condiţiile în care Seulul a desfăşurat exerciţii militare de rutină î apele din jurul insulei, care se află la aproximativ 10 kilometri de graniţa cu Coreea de Nord.

Tensiunile dintre Phenian şi Seul s-au accentuat în luna martie, când nava de război sud-coreeană Cheonan s-a scufundat, provocând moartea a 46 de marinari. Coreea de Sud şi Statele Unite acuză Coreea de Nord pentru incident.

Săptămâna trecută, un expert american a avut acces la un nou centru de îmbogăţire a uraniului din Coreea de Nord.

Cele mai citite

Președintele României a promulgat legea pentru achiziția a 32 de avioane F-35, în valoare de 6,5 miliarde de dolari

Președintele României a semnat legea privind achiziția a 32 de avioane F-35, un contract evaluat la 6,5 miliarde de dolari, la care se adaugă...

Când va lansa Samsung seria Galaxy S25

Samsung va lansa seria Galaxy S25 într-un eveniment Unpacked programat pentru 23 ianuarie 2025, la San Francisco, potrivit unui zvon apărut recent. Evenimentul ar...

Economia Rusiei se confruntă cu provocări majore din cauza războiului și sancțiunilor, spun analiștii

Analiștii Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) avertizează că economia Rusiei se află pe cale să întâmpine dificultăți semnificative din cauza impactului războiului din Ucraina...
Ultima oră
Pe aceeași temă