Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albiţa, împreună cu colegii din postul vamal Leuşeni din Republica Moldova şi poliţiştii români, au reţinut, în vederea confiscării, 5.530 tablete de steroizi anabolizanţi (methandienone), potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Vamale, citat de Agerpres.
Tabletele au fost descoperite, după îndepărtarea sistemului airbag, într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova şi condus de un cetăţean moldovean.
În urma verificărilor efectuate şi a declaraţiei şoferului, s-a stabilit că este vorba despre steroizi anabolizanţi din grupa methandrosteron, cu denumirea comercială ‘Dianabolos’ (methandienone), produse în China, precizează ANV.
Inspectorii vamali au predat cazul şi bunurile confiscate poliţiei de frontieră pentru a continua cercetările, la finalizarea acestora urmând a fi luate măsurile legale care se impun.