Țara cu cel mai mare consum de şaorme pe cap de locuitor din Europa vrea o clădire filarmonică nouă, asemenea celei din Londra, de clasă mondială. De-abia şi-a restaurat prin clacă, la Mihăileni, casa memorială a lui George -Enescu, şi are pretenţii să intre în lumea celestă a muzicii simfonice. N-a dat doi lei pe timbrul cu hologramă, şi-a umplut iPhone-urile cu muzică piratată, dar se pretinde mare melomană.
E de bon ton să mergi la Festivalul „Enescu“ – pe bază de invitaţie – şi să critici că Sala Palatului -n-are acustica prea bună, dar nu ştii că ai plătit un bilet subvenţionat. 180 de lei înseamnă mai puţin de 30 de lire sterline.
Un muncitor londonez, ieşit din uzină, dă cel puţin o sută de lire sterline pentru a vedea un meci de Premier League. Într-un maxim istoric, bucureşteanul tocător de seminţe scoate cu greu 10 lei, echivalentul unei lire şi jumătate, la un meci de prima ligă.
Ne văităm că nu mai suntem competitivi. Nu ştim ce a făcut Alexandru Tomescu la Mihăileni, dar înghiţim MAXIM de tupeu de la tricolorii lui Daum, plătit galactic, dar cu rezultate de competiţie sătească.
La Timişoara, primarul „care este“ nu e de acord ca noua sală polivalentă să se construiască la Giroc, pentru că ideea şi banii ar fi pe filiera PSD. E liberal, dar n-a găsit răgaz financiar pentru a-şi reabilita sediul partidului din casa „Steiner Miksa“, a fostei bănci de scont, una dintre puţinele în stil Gaudi din România.
Pe vremea tăierii salariilor cu 25%, piticul premier şi-a trans-format porecla în renume. A direcţionat din pricăjitul buget naţional banii, arvuniți la FMI, pentru o sală şi un stadion, spre oraşul său. Acum urbea înfloreşte, dar lăcaşurile nu se pot autosusţine.
Orice nuntaş poate închiria Arena Naţională din Bucureşti cu vreo 20.000 de euro. Vorba unui prieten hâtru: „Mai trebuie să ai şi 40.000 de invitaţi“. Îl aduci pe Bono ca lăutar, şi ieşi în câştig. I-am recomandat, recunoscând însă că administraţia iese în pierdere.
O nouă sală de concerte în Londra ar costa 278 milioane de lire sterline și ar trebui construită în apropierea Catedralei „Sf. Paul“, pe locul unde se află acum Muzeul Londrei – a concluzionat un studiu de fezabilitate publicat recent.
Guvernul britanic a declarat că va oferi doar 5,5 milioane de lire sterline pentru demararea proiec-tului filarmonicii, unde va putea fi ascultată Orchestra Simfonică din Londra (LSO), sub conducerea lui Sir Simon Rattle. Consiliul local al Londrei a anunţat, în principiu, disponibilitatea de a pune la dispoziție terenul. Raportul prezintă avantajele unui aşezământ cultural, economic și educațional. Vor exista 1.900 de locuri și spaţiu pentru un „club informal“, capabil să găzduiască 200 de persoane, pentru spectacole târzii de noapte și recitaluri de prânz. Sigur că preţurile vor fi pe măsura investiţiei. Nimeni din Anglia nu se aşteaptă ca sala să fie jumătate plină cu „invitaţi“. Dar de unde banii? Aproape 300 milioane de lire? O companie privată s-a anunţat deja dispusă să strângă 200 milioane de lire din fonduri private.
Raportul privind nevoia construcţiei unei filarmonici în Londra a fost comandat în februarie de cancelarul George Osborne și de primarul Boris Johnson, pentru a examina dacă trebuie să fie construită o sală de concert de nivel mondial, cât de mult ar costa și unde ar putea fi localizată.
Noul sediu al Filarmonicii din Hamburg – Elbphilharmonie – a costat 870 milioane de euro. Probabil una dintre cele mai costisitoare clădiri din lume. Nu au fost doar bani publici.
O naţie de asistaţi vrea mereu să i se dea. De la manuale gratuite la săli de concerte şi de sport, fără a înţelege că preţul corect e altul.
Când nu plăteşti, şi doar ceri, devii dependent de mocangeală. E ca la clănţarii de pe net. Cer gazetarilor să fie independenţi, dar ei nici nu ştiu cum arată o ediţie print a ziarului.
N-ai cum să înţelegi că pentru a intra pe Wembley, la o finală de Cupă a Angliei, trebuie să dai cel puţin 700 de lire sterline pentru un bilet la peluză. În dreapta Reginei biletul costă între 6.000 și 8.000. Lire sterline, nu lei.
Ieşi de la Festivalul „Enescu“ şi dai buzna în primele şaormerii de pe Lipscani. Ceva nu puşcă. Printre crinoline nu pot răsări tuleii.
„Băutorii de vodcă se integrează mai greu într-o lume în care se bea coniac“, avea să spună Horia Rusu, singurul liberal pursânge, al cărui tată a privatizat încă din 1990 sediul PNL din Timişoara.
Unui şaormar să nu-i ceri să-ţi dea un „La“, chiar dacă îl prinzi la vreun concert, şi nici pe brotacul în jiletcă, în rol de greiere, să
nu-l întrebi dacă se poate patina pe „Lacul lebedelor“. E de porc.
Bugetul României e prea sărac pentru o investiţie aşa de mare. Am discutat cu mai mulţi miniştri. 300 de milioane e cam mult. Chiar dacă raportul londonez citat mai sus prevede un income de 890 de milioane pentru economia britanică, ar merita Festivalul „Enescu“ o casă nouă, care poate să se numească Ion Ţiriac dacă acoperă jumătate din buget. Dar toţi sunt de la fabrica de pălmi întinse. Au lipici pe portofel.
