9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSportPropunere: votul online pentru asigurarea cvorumului în Parlament

Propunere: votul online pentru asigurarea cvorumului în Parlament

Preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, deputatul PNL Relu Fenechiu, a propus introducerea unui sistem „securizat şi fiabil de vot online” ar putea reprezenta o soluţie pentru asigurarea cvorumului de şedinţă când parlamentarii nu sunt fizic prezenţi în plen. „Asigurarea cvorumului de şedinţă necesar pentru exprimarea votului ar putea să nu mai reprezinte o problemă în cazul în care am implementa un sistem securizat şi fiabil de vot on-line pe care să-l poată accesa membrii Parlamentului, atunci când se află, de exemplu, în delegaţii oficiale, sau în cazul miniştrilor, fără a mai fi necesară prezenţa lor fizică în sala de şedinţe în plen”, consideră Fenechiu, potrivit unui comunicat de presă remis NewsIn în urma dezbaterii la care a participat liberalul în cadrul seminarului Centrului European de Cercetare şi Documentare Parlamentară (ECPRD) privind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Fenechiu susţine şi că, pentru eficientizarea activităţii parlamentare, se impune standardizarea echipamentelor şi a metodelor de lucru, iar elementele supuse standardizării ar trebui să includă modalităţile de întocmire a rapoartelor şi a celorlalte documente produse în cadrul comisiei, de exemplu prin reprezentarea grafică diferenţiată a amendamentelor admise faţă de cele respinse, sau a rapoartelor de aprobare faţă de cele de respingere a propunerilor legislative. Şi în privinţa documentelor vehiculate între structuri ale Camerei Deputaţilor şi structuri guvernamentale sau alte instituţii publice se impune o astfel de standardizare. În zona participării de la distanţă la procesul legislativ se poate înscrie şi transmiterea on-line de amendamente la actele normative aflate in dezbatere la comisiile sesizate în fond.

 

Cele mai citite

Horoscop 21 decembrie 2024. Provocări și oportunități

Horoscop 21 decembrie 2024. Ziua aceasta evidențiază diverse provocări și oportunități pentru fiecare zodie. Fiecare semn zodiacal este încurajat să reflecteze asupra vieții personale și...

ANM: Cod galben de ninsori, viscol și vânt puternic în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme severă până duminică dimineața, cu precipitații extinse în cea mai mare parte a țării. În Transilvania și...

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă