Bogdan Aurescu (37 de ani), secretar de stat pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe, fostul Agent în procesul României de la Haga pentru delimitarea platoului continental şi zonelor economice exclusive în Marea Neagră.
Aţi fost zilele trecute în Ucraina, în ce măsură relaţiile dintre Bucureşti şi Kiev s-au îmbunătăţit după schimbarea puterii de la Kiev?
B.A.- Am regăsit Kievul după o mulţime de ani, ulltima oară am fost aici în 2006 şi am constatat o îmbunătăţire radicală a atmosferei publice şi o viaţă foarte intensă, atât la nivel academic cât şi la nivelul politic.
Discuţia cu omologul meu ucrainean a vizat în principal să încercăm să îmbunătăţim frecvenţa şi constanţa contactelor dintre cele două state inclusiv la nivelul ministerelor de externe.
Foarte multe subiecte interesante au fost pe agenda noastra, de exemplu am discutat măsura în care România poate susţine aspiraţiile Ucrainei de a avea un regim de circulaţie fără vize în UE şi partea ucraineană chiar ne-a mulţumit pentru sprijinul pe care i l-am dat şi pentru anunţul care va fi făcut, sperăm, pe 22 noiembrie, la Summitul UE-Ucraina, când se va anunţa un plan de acţiune pentru liberalizarea regimului de vize.
În schimb Ucraina renunţă la lucrările de pe canalul Bîstroe?
B.A.- N-am discutat chiar toate aspectele din relaţia bilaterală. A fost un prim contact, o primă luare de puls şi ea este foarte încurajatoare. Am discutat şi agenda OSCE, agenda de securitate NATO şi agenda regională. România urmează la 1 ianuarie să preia preşedinţia Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră şi vrem să ne consultăm cu toţi partenerii din această regiune
România a câştigat la procesul de la Haga cumva în defavoarea Ucrainei, iar imediata dupa încheierea procesului reactiile nu au fost cele mai calde. In acest moment care chestiunile ramase nerezolvate dincolo de canalul Bîstroe, pe care ucrainienii il consturiesc in Delta Dunarii, iar care organizaţiile ecologiste din România au demonstrat că această consturctie afectează ecosistemul?
B.A.- Şi nu numai din România. Este o întreagă serie de declaraţii chiar repetate ale unor organizaţii internaţionale de mediu care spun acelaşi lucru. Dar n-aş spune că după hotărârea din 3 februarie 2009 au existat reacţii oficiale negative din partea Ucrainei. Ceea ce am constatat imediat după hotărâre a fost inclusiv declaraţia preşedintelui Ucrainei de la acea vreme, de acceptare a hotărârii Curţii. Prin urmare, cred eu, orice fel de soluţionare a unei probleme care se află la un moment dat pe agenda bilaterală nu poate să aibă decât un potenţial pozitiv, pe termen mediu, dacă nu pe termen scurt şi sper că vom putea să soluţionăm şi celelalte probleme care sunt pe agenda noastră, inclusiv chestiunea Bâstroe.
Pe care când o veţi lua în discuţie?
B.A- Ea se află permanent pe agenda noastră şi se află permanent pe agenda organizaţiilor internaţionale de mediu. Este un aspect conştientizat şi la nivelul UE. Sunt convins că împreună vom găsi şi soluţii la această problemă, dar pentru asta, evident, principala condiţie este aceea a dialogului consecvent şi substanţial între cele două părţi.
Între timp ei sapă…
B.A.- Eu nu am ştiinţă să se mai sape pe acest canal, dar sigur, aceasta este o chestiune pe care experţii ar trebui s-o clarifice. Important este ca ecosistemul Deltei Dunării să nu aibă de suferit, în primul rând, şi în al doilea rând este important să găsim o soluţie la nivel bilateral care să fie conformă cu aceste aspiraţii europene ale Ucrainei.
Recent cancelara Germaniei, Angela Merkel a vorbit despre o implicare mai mare în rezolvarea conflictului din Transnistria, inclusiv a României. Există vreun plan autohton in acest sens? A avut vreodată România o soluţie? A venit în faţa Comunităţii Internaţionale cu o strategie? Care ar fi ideea României?
B.A.- Chiar zilele acestea la Kiev se desfăşoară o nouă reuniune informală 5+2, care reprezintă formatul agreat de Comunitatea Internaţională şi unicul susţinut şi de România pentru soluţionarea acestui diferend, şi România a susţinut foarte mult în această perioadă – mai ales că ne aflăm, iată, într-o perioadă cu summituri importante, summitul de la Lisabona, dar cu relevanţă şi mai mare cu privire la chestiunea transnistreană, summitul OSCE de la Astana, din 1-2 decembrie – am susţinut reluarea acestor negocieri în formatul formal 5+2 şi susţinem pentru summitul de la Astana o preocupare mai mare pentru conflictele îngheţate, inclusiv un eventual plan de acţiune pentru rezolvarea conflictului transnistrean.
Dar România a avut vreo idee?
B.A.- România are permanent idei şi îşi aduce contribuţia, în special în interiorul UE unde România este evaluată ca unul dintre, dacă nu chiar principalul furnizor de analize şi de evaluări cu privire la chestiunea transnistreană. Din acest punct de vedere, UE fiind unul dintre actorii care contribuie, care face parte integrantă din acest format 5+2, pot să vă spun că permanent poziţiile României sunt reflectate în poziţiile UE.
Dar, care ar fi strategia pe care mizează Romania şi pe care eventual ar putea sa o promoveze prin UE? Cum s-ar putea rezolva lucrurile în Transnistria?
B.A.-Avem nevoie în primul rând de dialog. Intervine permanent în discuţie această idee pentru că dialogul este de natură să conducă şi la găsirea de soluţii. Uneori dialogul chiar pe teme divergente este necesar ca să vedem unde sunt problemele şi care sunt căile de rezolvare. Or, în ceea ce priveşte conflictul transnistrean este nevoie de o voinţă politică mai puternică din partea Transnistriei de a se angaja în acest proces de negociere
Transnistria nu vrea să se angajeze în procesul de care vorbiţi…
B.A. – Nu putem avea o cale de soluţionare fără să avem angajata Transnistria într-un dialog în formatul formal 5 +2.
Transnistria este, totuşi, parte dintr-un stat independent, care este Republica Moldova…
B.A- Pe de altă parte trebuie spus că în tot acest an, în timpul preşedinţiei cazace a OSCE-ului, a existat un număr important de reuniuni informale 5+2, poate cu o frecvenţă mult mai mare decât în timpul altor preşedinţii OSCE, iar în timpul acestor întâlniri chiar informale au existat foarte mulţi paşi concreţi de apropiere în ceea ce se cheamă măsuri de creştere a încrederii. A existat o serie de măsuri favorizate şi de noul guvern de la Chişinău, care a avut un rol important în acest sens. Reluarea, de exemplu, a legăturilor de căi ferate, anunţarea deciziei de reconectare a reţelelor de telefonie fixă, o mai mare implicare a UE prin proiecte destinate societăţii civile, sigur, dacă putem numi societate civilă în Transnistria. Nu există soluţii miraculoase de moment. Nu există soluţii-instant cu privire la astfel de conflicte îngheţate. Sunt foarte multe elemente care trebuie să fie rezolvate ca premisă pentru o soluţie. De exemplu, democratizarea regiunii. Şi aici se depun eforturi şi efectele se văd în timp îndelungat tocmai prin astfel de proiecte de angajare a societăţii civile, de formare a unei veritabile societăţi civile.
În Transnistria?
B.A.- Inclusiv în Transnistria. Şi vreau să vă spun că o abordare similară o are UE…
Dacă ideea este de a forma cu adevărat o societate civilă independentă şi pe picioarele ei în Transnistria, înseamnă că UE şi diplomaţia românească lucrează cu termene foarte lungi, de peste 20 de ani.
B.A.- …însoţită de o angajare de nerecunoaştere inclusiv în Abhazia sau în Osetia de Sud. Deci este o abordare pe care Comunitatea Internaţională o are. Dincolo de democratizare trebuie să vorbim şi despre reconciliere. Şi pentru reconciliere este nevoie de o comunicare şi contacte foarte bune şi frecvente între cele două maluri ale Nistrului. Avem nevoie de soluţii pentru demilitarizare şi aici sunt foarte multe idei care sunt vehiculate şi, bineînţeles, e necesară o conectare mai bună a acestui spaţiu, inclusiv din punct de vedere economic, cu Republica Moldova şi prin Republica Moldova cu spaţiul UE.
Înţeleg că nu există o strategie clară pentru dezgheţarea conflictului din Transnistria?
B.A.- Nu am spus că n-avem o strategie.
România nu pare să aibă o idee care să ducă la rezolvarea acestui conflict.
B.A.- Această strategie v-o închipuiţi sub forma unui document scris, cu un antet mare pe care să scrie „strategia secretă a României”?
Nu neapărat. Dar e nevoie de ceva concret
B.A.- Nu pot să vă confirm că există sau nu există un astfel de document.
Deci ar putea să existe o astfel de strategie sau măcar un plan în 10 sau mai mulţi paşi
B.A- Avem un plan de lucru şi avem idei..
Doar că e secret şi cu bătaie lungă, peste 20 de ani
B.A.- Nu, cred că pe mai puţini ani şi toate aceste idei sunt permanent discutate cu partenerii noştri atât din UE, cât şi din SUA şi sigur, de fiecare dată discutăm şi cu partenerii noştri din regiune.
În acest weekend are loc summitul NATO la care este invitată şi Rusia şi din câte înţelegem din documentele pregătitoare ale acestei reuniuni la nivel înalt care va avea loc la Lisabona, Rusia va face parte din scutul anti-rachetă adoptat de NATO Poate avea Europa încredere în Rusia? De ce?
B.A.- În primul rând este vorba despre un summit NATO-Rusia în formatul Consiliului NATO-Rusia. Este un format care funcţionează şi care este agreat de toată lumea la nivelul relaţiilor dintre NATO şi Rusia.
Şi e foarte bine că acest summit are loc, preşedintele Medvedev va participa pe 20 noiembrie la această întâlnire şi, într-adevăr, una dintre temele aflate pe agendă se referă la propunerea NATO de cooperare cu Rusia în construirea unui sistem NATO – Rusia de apărare anti-rachetă. De asemenea, pe agenda summitului, prealabil unei astfel de cooperări, este crearea unui sistem NATO anti-rachetă la care şi România îşi aduce contribuţia sa prin proiectul bilateral pe care-l construieşte cu SUA.
În calitate de negociator-şef al părţii române pe acest proiect bilateral pot să vă spun că negocierile româno-americane merg foarte bine, avansăm foarte bine în aceste negocieri şi desigur că decizia de la Lisabona va aduce poate un plus de viteză şi de substanţă în negocierile noastre bilaterale.
Dar primirea Rusiei în acest sistem de apărare anti-rachetă presupune cel puţin două chestiuni care ar putea părea riscante. De pildă, Rusia va avea acces, potrivit documentelor care se pregătesc acum, la unele date strategice ale NATO în privinţa apărării. Şi pe de altă parte se mai pune întrebarea, dacă la rândul său Rusia va putea să-şi implementeze în spaţiul NATO elemente de apărare?
B.A.- În primul rând că documentele despre care am vorbit nu sunt publice. Deci ele nu există public … momentan.
Deşi nu sunt publice, ele există şi toate agenţiile de presă străine vorbesc despre ele.
B.A.- Sunt foarte multe speculaţii pe tema aceasta pentru că este o temă extrem de interesantă şi incitantă, unele lucruri sunt adevărate, n-am să vă spun exact care pentru că negocierile sunt în curs şi este un process de negociere foarte dens şi complicat, dar sunt multe documente care vor fi adoptate la acest summit.
Participarea Rusiei la acest sistem sigur că va presupune evident şi un schimb de date, iar schimbul de date între NATO şi Rusia şi schimbul chiar de avertismente pe care le receptează sistemele NATO şi respectiv ruseşti de avertizare reprezintă o eventuală temă de cooperare viitoare.
Şi au existat şi în trecut. Dealtfel, în trecut, au existat şi merită să fie reluate şi exerciţiile comune pe tema apărării anti-rachetă. Acestea sunt şi chestiuni pe care experţii militari şi tehnici vor trebui să le stabilească.
Ceea ce este important în acest moment la nivel de summit, care este nivelul cel mai înalt de decizie politică, este luarea unei decizii în acest sens. Şi noi sperăm că Rusia va fi pregătită să răspundă pozitiv unei astfel de oferte.
Rusia va vrea şi ea să-şi instaleze anumite elemente de apărare în spaţiul NATO?
B.A.- Haideţi să nu speculăm asupra a ceea ce Rusia va dori, nu am aflat încă despre o astfel de solicitare.
Am văzut acum câteva luni o declaraţie în acest sens a unui general rus, şef al unui institutde cercetări strategice de la Moscova care vorbea despre aceste amănunte. Dacă noi o primim pe Rusia în scutul anti-rachetă poate că şi Rusia va vrea să-şi aducă propriul scut anti-rachetă în spaţiul României. Unii s-ar putea teme că resuscităm pactul de la Varşovia.
B.A.- Mă îndoiesc că această poziţie despre care vorbiţi este o poziţie oficială. Chestiunile cu caracter tehnic referitoare la o eventuală interconectare a acestui sistem în aşa fel încât să se ajungă, aşa cum spunea secretarul general al NATO la un moment dat foarte frumos, la „un acoperiş unic de protecţie de la Vladivostok până la Vancouver”, aceste chestiuni vor trebui planificate ulterior.
Poate la un moment dat Rusia va adera la NATO?
B.A.- Să ştiţi că se dezbate mult la nivel academic. De exemplu, în ianuarie, la unul dintre seminariile oficiale pe care şi România le-a organizat, la Oslo, împreună cu Spania, cu Germania şi cu Norvegia privind parteneriatele în contextul elaborării Noului Concept Strategic. Au existat doi reprezentanţi ai mediului academic rusesc care cu argumente diferite au susţinut oportunitatea aderării Rusiei la NATO.
Din punct de vedere oficial, cred că în acest moment această poziţie nu este o poziţie oficială a Rusiei. Dar, sigur, Rusia este cea care ar trebui să se pronunţe în acest sens. Evident că în momentul de faţă ne concentrăm pe eficientizarea acestei cooperări NATO – Rusia şi, în cadrul acestui summit NATO – Rusia care va avea loc pe 20 noiembrie, vor fi abordate şi decise o serie de zone de cooperare. De exemplu, cooperarea cu privire la Afganistan.
Există de asemenea un document care este în fază finală de negociere şi care se referă la evaluarea comună NATO-Rusia a principalelor riscuri şi ameninţări la adrea securităţii în secolului XXI. Şi mai sunt şi alte teme pe agenda acestui summit, care vor fi extrem de dezbătute şi interesante.
Dacă v-aţi da jos sacoul de înalt diplomat român şi aţi fi puţin mai relaxat şi aţi gândi ca un specialist puţin independent, ce aţi spune, în cât timp ar putea Rusia să ajungă în NATO? Şi mai ales de ce ar vrea?
B.A.- Indiferent dacă îmi dau jos sacoul sau nu, n-am cum să ies din pantofii de diplomat astăzi şi nu cred că vreau să fac sau pot să fac astfel de speculaţii. Însă, sigur că totul depinde de gradul de cooperare dintre Rusia şi statele NATO, iar noi, România, ne dorim ca această cooperare să se intensifice şi creşterea încrederii să fie palpabilă. Este foarte important – şi am spus-o de multe ori în întâlnirile pe care le-am avut cu parteneri din NATO şi la sediul Alianţei – este extrem de importantă o campanie de diplomaţie publică, dacă vreţi. De PR, mai simplu.
În România?
B.A. –Nu în România, în Rusia. Cu privire la explicarea faptului că NATO nu mai este demult un adversar pentru Rusia, că până la urmă cooperarea în materie de securitate pe tot felul de teme, în special pe temele ameninţărilor neconvenţionale cu care şi Rusia se confruntă – terorism sau piraterie chiar, sau trafic de droguri sau extremism de diverse feluri – acest tip de cooperare este benefică atât pentru Rusia, cât şi pentru statele NATO şi în mare măsură pentru Rusia. E foarte important ca în mentalul public al cetăţeanului rus de pe stradă NATO să nu mai fie văzut ca acel adversar din timpul războiului rece.
De ce nu se poate reface încrederea între Bucureşti şi Moscova? A fost un mic război rece între preşedinţii celor două state, după ce Traian Băsescu a spus că Marea Neagră e un lac rusesc, după aceea România a descoperit spioni ruşi pe teritoriul ei, iar la scurt timp şi Rusia a găsit spioni români acolo. Neîncrederea pare mai degrabă să crească decât să se dilueze.
B.A.- Este o temă la care lucrăm permanent, cel puţin noi, Ministerul de Externe, dar nu numai noi. Ceea ce pot să vă spun este că încercăm permanent să construim aceste punţi de dialog, încercăm să facem în aşa fel încât contactele bilaterale că capete substanţă şi frecvenţă, şi deocamdată reuşim foarte bine în plan economic.
Dar sigur că este foarte mult de făcut şi e interesant de remarcat faptul că, dincolo de relaţia dintre NATO şi Rusia, va exista, dacă vorbim despre relaţia UE-Rusia, un summit UE – Rusia pe 7 decembrie 2010, unde sunt teme comune de interes şi pentru relaţia bilaterală. Dincolo de asta, facem aceste eforturi. Şi avem foarte multe teme comune.
Identificăm foarte multe teme commune de interes, de exemplu în spaţiul acesta al Mării Negre, unde se zice că e o bătălie a sferelor de influenţă. Avem această oportunitate a Preşedinţiei române a Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră unde şi Rusia este un important stat membru şi vom preda preşedinţia aceasta Rusiei, anul viitor. Încercăm să construim împreună şi sper ca viitoarele consultări pe această temă cu Rusia să fie foarte substanţiale. Încercăm să construim împreună o agendă comună.
La summitul NATO care s-a ţinut la Bucureşti, preşedintele rus pe atunci Vladimir Putin a promis o întrevedere la nivel înalt cu Traian Băsescu, dar care nu a mai avut loc din 2008 până acum. Nu ar fi un prilej esenţial de refacere a punţilor un dialog între cei doi şefi de stat?
B.A.- Da, evident şi sunt convins că în cele din urmă acest contact va avea loc.
Când?
B.A.- Între timp va trebui însă să construim foarte mult în plan concret. În planul contactelor directe, să identificăm aceste teme comune de interes pe care le avem efectiv, dar trebuie să le omologăm împreună şi în felul acesta o construcţie treptată va duce în cele din urmă şi la un contact la nivel.
La sfârşitul acestei săptămâni va avea loc summitul NATO de la Lisabona, unde va fi prezentat noul Concept Strategic al Alianţei. Cine este duşmanul NATO, se precizează acest lucru in noua strategie?
B.A.- Orice document strategic, deci şi acesta, are în vedere ameninţările generale actuale din mediul internaţional şi, în acelaşi timp, încearcă să identifice care sunt modalităţile prin care Alianţa poate face faţă acestor provocări. Este vorba despre insecuritatea energetică, de pildă, insecuritatea cibernetică. Nu mai putem vorbi ca în timpul războiului rece despre un duşman, definit în aceşti termeni.
Acum câţiva ani SUA arăta cu degetul spre statele de pe axa răului: Iran şi Coreea de nord, spre exemplu nu mai sunt identificaţi ca duşmani?
B.A.-Discutăm despre pirateria din zona Somaliei, despre atacuri cibernetice, despre atacuri cu rachete balistice
Deci duşmanii sunt mulţi, dar nu se văd. Să înţelegem că nici Iranul şi nici Coreea de Nord nu mai sunt duşmanii occidentului?
B.A.- De multe ori nu se văd. Nu cred că într-un astfel de Concept Strategic de o asemnea anvergura trebuie arătaţi cu degetul eventualii atacatori. Alianţa este una defensivă, de apărare colectivă, şi nu este îndreptată împotriva nimănui, prin urmare identificarea unui potenţial inamic are doar valoare de ipoteză de lucru în nişte planuri foarte tehnice pe care eventual le fac militarii.
Deşi duşmanii nu sunt identificaţi, ei totuşi există…
B.A.- Alianta în Conceptul său Strategic va identifica doar ameninţări sau provocări la adresa mediului de securitate Nord-Atlantic NATO şi va aşeza într-o ierarhie clară care sunt instrumentele de răspuns.
De ce Rusia s-a lăsat atât de greu convinsă să accepte intrarea în scutul anti-rachetă?
B.A.- Deocamdată nu avem un răspuns din partea Rusiei. Întâlnirea de la Lisabona are rolul de a găsi răspunsurile şi de a lua deciziile.
Peste două săptămâni vor avea loc alegeri în Republica Moldova, ce se va întâmpla dacă revin comuniştii la putere cu tratatul de frontieră semnat recent la Bucureşti?
B.A.- Să aşteptăm să vedem rezultatul alegerilor. Nu există motive ca acest tratat să nu fie ratificat. Eu cred că Alianţa pentru Integrarea Europeană din Republica Moldova se va menţine după alegeri.
Electoratul moldovean sper că va aprecia la adevărata valoare progresele pe care acest guvern le-a făcut mai cu seamă în ceea ce priveşte reforma instituţiilor şi avansul spre aderarea la UE, iar acest avans este cuantificabil.
Am fost la 25 octombrie la Luxemburg la Consiliul Afacerilor Externe, când s-au adoptat concluziile Consiliului privin Republica Moldova.
Nu am văzut niciodată un text mai pozitiv faţă de avansul unui stat într-un interval de timp atât de scurt pe drumul European.
Avans în toate domeniile: negocierile acordului de asociere, liberalizarea vizelor, atragerea de asistenţă macro-financiară pentru sprijinirea reformelor. Nu există domeniu în relaţia dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană în care să nu fi fost consemnate progrese substanţiale.
