Deputaţii au decis, printre altele, plafonarea comisioanelor pentru credite şi au impus băncilor să refinanţeze împrumuturile clienţilor al căror grad de îndatorare depăşeşte 70%.
Ordonanţa 50/2010 a creditelor pentru populaţie a fost amendată iarşi în Comisia de Buget- Finanţe a Camerei Deputaţilor. De această dată, parlamentarii au trecut la discutarea punctelor importante ale actului normativ, printre care stabilirea modului de calcul al dobânzii, dar şi a nivelului maxim al comisioanelor. Dacă în primul caz nu au existat modificări substanţiale (dobânda variabilă rămâne definită ca suma dintre unul dintre indicii EURIBOR/ROBOR/LIBOR şi o marjă fixă pe toată durata creditului), în privinţa comisioanelor putem vorbi despre o modificare în avantajul clienţilor. Este vorba despre plafonarea comisionului pentru administrarea creditului la un nivel maxim egal cu cel pentru administrarea conturilor (substanţial mai redus şi, în unele cazuri, chiar zero). Despre acest amendament, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea, spune că s-ar putea întoarce împotriva clienţilor. „Băncile care au comision de administrare pentru conturile curente zero vor fi dezavantajate. În cele din urmă, ele vor fi nevoite să crească aceste comisioane pentru a le aduce la nivelul comisioanelor pentru credite”, a spus Gheţea în faţa Comisiei. Nici propunerea privind refinanţarea sau reeşalonarea creditelor pentru clienţii supraîndatoraţi nu a fost bine primită de către reprezentanţii mediului bancar. „În condiţiile în care clienţii bugetari reprezintă o treime din sold şi acestora le-au fost reduse veniturile cu 25%, pentru creditele în sold, acest lucru este dărâmător”, spune Veronica Răducănescu, director al Direcţiei de reglementare şi autorizare a BNR, citată de www.money.ro.
Cele mai importante modificări ale OUG 50:
Băncile sunt obligate să refinanţeze sau să reeşaloneze creditele clienţilor al căror grad de îndatorare (ponderea ratelor în venitul lunar) a depăşit 70% din diferite motive (fie banca a majorat dobânda, fie clientului i-au scăzut veniturile).
Comisionul de administrare a creditelor a fost plafonat la un nivel maxim egal cu comisionul pentru administrarea conturilor.
Clienţii pot solicita suspendarea plăţii ratelor pe o perioadă de maximum 6 luni, în condiţiile în care fac dovada că au rămas fără loc de muncă sau că venitul li s-a diminuat cu cel puţin 15%. Clienţii trebuie să aducă acte doveditoare în fiecare lună.
Ori ordonanţa, ori banii FMI
Modificarea OUG 50 privind creditele populaţiei, astfel încât să asigure transparenţă, dar şi stabilitate financiară, este una dintre cele cinci precondiţii pentru eliberarea următoarei tranşe, iar la anexa scrisorii suplimentare se precizează că prevederile nu vor fi aplicate contractelor în derulare. „Ca o precondiţie, vom lucra cu Parlamentul pentru a ne asigura că Ordonanţa 50 din 2010 va îmbunătăţi transparenţa şi protecţia drepturilor consumatorilor, asigurând, totodată, stabilitatea sistemului financiar şi conformitatea cu prevederile Directivei 48/2008 a Comisiei Europene. În acelaşi timp, ne vom asigura că BNR este singura instituţie autorizată pentru reglementarea activităţii de creditare a băncilor”, se arată în scrisoarea suplimentară convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) la finalul misiunii din octombrie-noiembrie, document obţinut de Mediafax.