Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anunţat, sâmbătă, în Pasul Tihuţa, că vor fi începute lucrări de modernizare a unor drumuri naţionale în valoare de aproape 600 de milioane de euro prin finanţări ale Băncii Europeane de Investiţii (BEI) pe programele de reabilitare V şi VI.
Potrivit Mediafax, Boagiu a declarat, la inaugurarea finalizării modernizării E 576 Suceava-Cluj Napoca, lucrare finanţată de BEI prin programul de reabilitare IV, că vor începe programele de reabilitare V şi VI.
În ceea ce priveşte programul de reabilitare V, valoarea finanţării este de 77 de milioane de euro, urmând să fie modernizate drumuri naţionale pe o lungime de 199 de kilometri.
Astfel, vor fi reabilitate drumurile Beiuş-Oradea, Ştei-Beiuş, Bumbeşti-Jiu-Petroşani, Craiova-Galicia Mare şi Galicia Mare-Calafat.
Ea a arătat că în cadrul proiectului de reabilitare VI al BEI lungimea totală de drumuri naţionale de reabilitat este de 660 de kilometri, iar valoarea împrumutului este de 500 de milioane de euro.
Astfel, vor fi modernizate DN 79 Arad-Oradea, DN 79 Oradea-limita de judeţ, DN 19 limita de judeţ Bihor-Satu Mare, DN 1H Zalău-Răstoci, DN 19 Satu-Mare-Baia Mare, DN 1C Dej-Baia Mare, DN 15 cu DN 12 în continuare Reghin-Topliţa-Chinchiş.
„Aceste proiecte sunt în continuarea modernizărilor care au existat până în prezent în România şi conduc la întregirea reţelei de drumuri naţionale incluse în reţeaua europeană de transport”, a spus Boagiu.
Ea a subliniat că aceste finanţări sunt extrem de importate pentru că în prezent se revizuieşte reţeaua europeană de transport.
„Faptul că noi avem infrastructură care să ne permită legarea nu numai în interiorul judeţelor, dar şi legăturile cu statele din jurul României credibilizează statul român în ceea ce priveşte implementarea politicilor europene”, a spus Boagiu.
Ea a precizat că aceste aspecte au fost discutate şi cu FMI şi că s-a pus accentul pe proiectele de dezvoltare a infrastructurii şi pe volumul mai mare de investiţii în România.