Codrii voievodali ai Ţării Lăpuşului adăpostesc frumoasa Mănăstire Rohia, acolo unde se odihneşte Nicolae Steinhardt.
Una dintre cele mai luminoase figuri ale creştinismului din secolul XX este cea a lui Nicolae Steinhardt. Evreul convertit la ortodoxie l-a cunoscut pe Dumnezeu în temniţele comuniste, acolo unde a fost coborât fizic doar ca să se înalţe spiritual. Nicolae Steinhardt, după eliberare, a găsit un colţ de Rai unde şi-a trăit ultimii ani şi unde a fost înmormântat. Este vorba de Mănăstirea Rohia din Ţara Lăpuşului, locul unde fratele Nicolae a creat o bibliotecă de invidiat. Biblioteca, cu peste 50.000 de volume, a reprezentat un adevărat colţ de rai pentru monahul stabilit în Ţara Lăpuşului. În mănăstirea situată pe un deal acoperit cu codri seculari, Nicolae Steinhardt a desăvârşit una dintre cele mai impresionante opere ale literaturii române: „Jurnalul fericirii”.
Nicolae Steinhardt este o figură atipică pentru istoria românească. El s-a născut lângă Bucureşti, în comuna Pantelimon, într-o familie evreiască. În perioada interbelică, a intrat în mediile literare din Bucureşti, inclusiv în cenaclul „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu. În aceste medii literare, el i-a întâlnit pe Mircea Eliade şi pe Constantin Noica. Nicolae Steinhardt s-a orientat, în paralel, către studii juridice. El şi-a luat licenţa în Drept şi în Litere la Universitatea din Bucureşti, iar apoi a obţinut doctoratul în Drept Constituţional. Nicolae Steinhardt a început să lucreze la Revista Fundaţiilor Regale. În timpul celui de-al doilea război mondial, Nicolae Steinhardt a fost îndepărtat din redacţie din cauza originii sale evreieşti. A revenit după anul 1944. Însă perioada comunistă a adus noi privaţiuni. Nicolae Steinhardt a fost arestat în anul 1958, împreună cu Constantin Noica. Pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva prietenilor săi, Nicolae Steinhardt a fost condamnat la 13 ani de închisoare.
Astfel, Justiţia comunistă a reuşit paradoxul să îl pedepsească pe un evreu pentru legionarism. Însă închisoarea va fi, pentru Nicolae Steinhardt, o şcoală mai înaltă decât Universitatea. La 15 martie 1960, el a decis să se convertească la creştinism şi a fost botezat de marele ieromonah basarabean Mina Dobzeu, în prezenţa unor preoţi ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici şi protestanţi, pentru că Nicolae Steinhardt a vrut să dea botezului său un caracter ecumenic. El a fost eliberat în anul 1964, iar din anul 1967 începe să îşi caute o mănăstire. În anul 1978, a fost acceptat ca bibliotecar al Mănăstirii Rohia. În anul 1980, el a devenit călugăr al acestei mănăstiri. Nicolae Steinhardt a murit în anul 1989 şi a fost înmormântat lângă mănăstire.
Colţ de rai
Mănăstirea Rohia se înalţă în pădurile Maramureşului, în vechea ţară a dacilor liberi. Înălţată pe coama unui deal înalt, acoperit de păduri seculare, mănăstirea îi primeşte pe pelerini după ce aceştia au urcat un kilometru de drum pietruit abrupt. Perdele de sălcii înflorite, parcă poleite cu aur, înfrumuseţează aleile interioare ale mănăstirii. Din aprilie şi până în octombrie, mănăstirea este plină de florile îngrijite cu dragoste de călugări. După regulile monastice bizantine, clopotele răsună la fiecare miez de noapte, spre a strânge la rugăciune călugării. Aceştia se adună în atmosfera misterioasă şi semiîntunecată a bisericii bizantine ridicate în zona cea mai nordică a României. Mănăstirea are două biserici, una de piatră şi cărămidă, iar alta tradiţională din lemn, construită în stilul maramureşean, cu ţigle de lemn şi cu acoperişul ţuguiat. Casa cu paraclis, Casa de oaspeţi, construită din lemn, sau altarul de vară sunt bijuterii arhitecturale. Turiştii pot găsi găzduire chiar la mănăstirea situată într-o poiană, care pare un colţ de rai pierdut în pădurea de stejari şi de fagi, şi ale cărei clădiri sunt presărate pe un tăpşan cu iarba verde precum smaraldul.
Construcţia bisericii mari a început în urmă cu câţiva ani, la cererea episcopului ortodox din Baia Mare, pentru că biserica veche, ridicată la începutul secolului, a devenit neîncăpătoare. Capela săpată în stâncă de la subsolul bisericii adăposteşte iconostasul şi obiectele de cult din biserica dărâmată. Există icoane vechi de sute de ani. Sfinţii reprezentaţi pe aceste icoane au aure confecţionate din metal preţios. Biserica din lemn, situată pe o colină, domină ansamblul de la Rohia. Vizitatorii care vor să ajungă la bisericuţa împodobită cu o adevărată dantelărie din lemn trebuie să parcurgă un drum pavat cu lespezi de piatră, aidoma pelerinilor care urcă Dealul Golgotei la Ierusalim. La intrarea în bisericuţă, pe partea dreaptă, străjuieşte, sculptată în lemn, scena Judecăţii de Apoi, deşi regulile ortodoxe interzic folosirea sculpturilor, în amintirea poruncii biblice „Să nu îţi faci chip cioplit”. În apropiere de bisericuţă, călugării cresc o adevărată menajerie cu păuni, fazani şi alte păsări frumoase.
Ţara lui Pintea Haiducul
Zona din nordul Transilvaniei, Ţara Lăpuşului, situată la 150 de kilometri depărtare de Cluj, este cunoscută şi pentru celebrul haiduc Pintea. Grigore Pintea, zis şi Pintea Viteazu’, a trăit în secolele XVI-XVIII, în perioada în care nobilii ardeleni luptau împotriva Imperiului Habsburgic. Pintea a fost ofiţer în armata austriacă, dar a abandonat cariera militară şi a ales un trai de mercenar, fapt pentru care a ajuns rapid spaima nobililor din partea locului. Pintea Haiducul a participat activ la acţiunile militare ale momentului. A luptat de partea habsburgilor cu tătarii care năvăliseră în Transilvania, iar mai apoi s-a alăturat, la începutul secolului al XVIII, principelui Francisc Rackozi al II-lea, ultimul conducător independent al Transilvaniei. Pintea ar fi fost ucis de un mercenar plătit de habsburgi, cu un glonţ de argint. Mănăstirea Rohia adăposteşte o statuie din lemn care îl prezintă pe vestitul eroul popular.
