0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăTechUn deputat PNL vrea să pună un cort cu saltea la ușa...

Un deputat PNL vrea să pună un cort cu saltea la ușa lui Dragnea. Ce răspunde liderul PSD

Deputatul PNL Florin Roman a anunţat, marţi, conducerea Camerei că va intra în greva foamei şi a cerut să-şi instaleze un cort cu saltea în faţa biroului preşedintelui acestui for legislativ, informează Mediafax.

Liviu Dragnea i-a transmis lui Roman, în replică, „Somn uşor”.

Deputatul PNL Florin Roman a transmis, marţi, o scrisoare Biroului Permanent al Camerei în care informează că începând cu data de 18 septembrie, ora 9.00, va intra în greva foamei în Parlament, întrucât acest for legislativ nu a aprobat proiectul privind construcţia monumentului Marii Uniri la Alba Iulia.

„În acest sens, solicit ca locul de protest să fie la nivelul P 1, în faţa sălii de plen, în zona biroului preşedintelui Camerei Deputaţilor. Precizez că nu intenţionez să părăsesc clădirea Parlamentului pe toată durata protestului şi prin urmare vă solicit aprobarea pentru instalarea în zona menţionată a unui cort cu saltea”, a scris Roman conducerii Camerei.

BP al Camerei a luat în discuţie marţi solicitarea lui Roman şi menţionează că nivelul P1 este dedicat exclusiv activităţilor parlamentare.

„Pe fond, propunem ca alternativă pentru găzduirea acestui demers zona destinată activităţii grupului PNL”, se arată în memorandumul aprobat de conducerea Camerei.

Pe de altă parte, Secretariatul general al Camerei a informat ISU Bucureşti, Inspectoratul General al Jandarmeriei şi DSP Bucureşti despre solicitarea deputatului PNL, astfel înât să se poată monitoriza corespunzător starea de sănătate a acestuia pe perioada protestului.

Solicitat să comenteze această solicitare a deputatului PNL, preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, i-a transmis „Somn uşor”.

„Somn uşor. În legătură cu monumentul respectiv este luată deja de mai mult timp decizia de a fi finanţat acel monument şi se va finanţa indiferent de locul unde doarme domnul deputat. Am discutat mai demult cu prim-ministrul, s-a discutat cu ministerul Finanţelor, cu ministerul Culturii şi va fi prinsă la finanţare pentru anul viitor. E un monument important şi e bine să ne abţinem să folosim orice prilej de genul acesta pentru nişte puncte electorale care oricum sunt iluzorii”, a spus Dragnea.

„Sunt unii care dorm şi în scaun. Faptul că cineva doreşte să i se amenajeze un pat înseamnă că îşi asumă lucrul acesta şi vrea să se simtă mai bine, dar nu are nico legătură cu monumentul”, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă