Summitul financiar al G-20 de la Gyeongju (Coreea de Sud) s-a închis, sâmbătă, cu un acord istoric de reformare a FMI: Europa a cedat două fotolii din cele 24 care compun Directoratul Executiv al FMI, instituţie pe care vechiul continent o conduce de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Reforma anunţată, care trebuie aprobată de ţările europene în aproximativ un an, va modifica substanţial reprezentarea în cadrul conducerii FMI, făcând loc Chinei, Braziliei, Indiei şi Rusiei printre primele zece membre ale sale, în ceea ce priveşte cotele de reprezentare. Cotele vor determina apoi puterea de vot şi angajamentul financiar.
Cel mai important protagonist al întâlnirii a fost directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, pe care tot mai mulţi analişti îl suspectează că încercă, încetul cu încetul, să încline balanţa puterii către Asia, cel mai solid contributor la bugetul instituţiei. „Europenii încă mai cred că sunt centrul lumii, însă, în realitate, asta nu mai e atât de clar. Acum, întrebarea de pe buzele tutoror este dacă Europa va rămâne un participant într-un joc cu mulţi jucători”, spune directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, pentru Der Spiegel.
Ideea că lumea poate să trăiască şi fără Europa are argumente concrete: ţări precum India şi China îşi continuă galopul spre supremaţia economică, în timp ce grupul G-20 se străduieşte să-şi consolidează poziţia de epicentru al unei lumi noi. G-20 i-a dat FMI-ului 850 de miliarde de dolari şi misiunea să rezolve criza. Ce a urmat a fost „cea mai mare coordonare globală dintotdeauna”, spune Strauss-Kahn. „Dar realitatea este că G-20 nu lucrează ca un guvern. Dorinţa lor de a conlucra a fost foarte puternică, dar sincer, cred că va scădea”, explică el. Prin urmare, FMI ar trebui să devină o agenţie care încearcă să găsească soluţii pentru problemele naţionale şi globale, o instituţie care să propună planuri şi să creeze valori, argumentează Strauss-Kahn.
Din capitaliştii răi, în tehnocraţii binevoitori
În 2007, FMI avea numai două miliarde de dolari în angajamente de creditare în registre. Astăzi, are 195 miliarde de dolari. La întâlnirea anuală din 2008 a Forumului Economic de la Davos, Strauss-Kahn a cerut un plan de stimulare globală. Acum, FMI are 900 miliarde de dolari la dispoziţie, în creştere faţă de 250 miliarde de dolari, înainte de criză, permiţându-i să intervină cu uşurinţă oriunde în lume. Întrebarea principală este dacă FMI ar putea să fie vreodată un guvern economic global. „Am descoperit că, dacă vrem să fim eficienţi, avem nevoie ca oamenii din ţările cu care colaborăm să înţeleagă ce facem”, răspunde Strauss-Kahn. Şi adevărul este că organizaţia a devenit, din maşinăria capitalistă rea, un grup de tehnocraţi dornic să ofere idei, care se foloseşte de ceea ce angajaţii organizaţiei numesc „putere blândă”. Este însă asta suficient? FMI-ul nu are puterea de a sancţiona. Şi ce se întâmplă după criză? Ar trebui ca Fondul să fie învestit cu mai multă putere? SUA, care au făcut regulile în 1944, i-au invitat pe reprezentanţii altor state să semneze un document pe care unii nici nu l-au înţeles, au drept de veto în deciziile-cheie. Vor fi înlăturate ţările sărace dacă FMI va coordona politica financiară globală într-un mod care să avantajeze G-20?
Cum acţionează FMI
2.400 de oameni lucrează pentru FMI, cei mai mulţi în Washington. Naţiuni întregi, milioane de oameni şi miliarde de dolari sunt miza. În definitiv, ca să schimbi lumea, nu ai nevoie decât de câteva mâzgălituri cu stiloul sau ajustări cu un număr limitat de instrumente pe care economiştii le recunosc: rata dobânzii, sistemul de taxe şi de angajări, împrumuturi ale guvernului şi schimburi străine, produse naţionale şi trenduri de preţuri. FMI trebuie să transforme aceste concepte în programe, să se dedice cifrelor şi procentelor şi să dea instrucţiuni guvernelor. Să ne imaginăm că Islanda devine insolvabilă. În acest caz, guvernul poate să aplice pentru un împrumut de la FMI cu o rată a dobânzii de până la 5%. Lucrurile se întâmplă repede apoi. Echipa de teren predă rapoartele, specialiştii din Washington scriu un plan de salvare, pe care Islanda îl acceptă.
Consiliul de guvernatori discută situaţia şi hotărăsc dacă planul va funcţiona. Aproape imediat, 168 milioane de dolari sunt trimişi la Rejkiavik şi ajung acolo câteva secunde mai târziu. Asta e ceea ce deosebeşte deciziile FMI-ului de deciziile multilaterale: fluxul rapid de bani gheaţă. Apoi, o echipă din Washington supraveghează banii în Rejkiavik, iar islandezii sunt consiliaţi. Creierul din spatele acestor proceduri este Olivier Blanchard, consilierul economic principal şi directorul departamentului de cercetare. El povesteşte cum, la izbucnirea crizei economice, stăteau în birouri, fără cuvinte, şi încercau să înţeleagă ce au făcut Lehman Brothers şi alţii ca să ajungă la faliment. „La început, trebuia să caut termeni ca «CDO squared» (titluri de creanţă garantate) pe Wikipedia”, povesteşte Blanchard. Apoi criza s-a accentuat şi a devenit clar că Africa, Islanda şi multe alte ţări aveau nevoie de ajutor. „Atunci ne-am implicat şi m-am gândit: «Aceasta nu este o criză standard. Se complică, pe măsură ce se dezvoltă, şi e nevoie de soluţii complexe şi de o gândire flexibilă».”
Problema Greciei
FMI nu-şi permite să greşească cu împrumutul dat Greciei. Prin Grecia, este cu un pas mai aproape de Europa şi, dacă FMI îşi propune să devină noua organizaţie mondială în politici economice, acesta este momentul. Dacă Grecia cade, atunci povestea va fi o nouă Argentina pentru Fond, notează Der Spiegel. În trecut, Fondul intervenea când ţările erau insolvente din cauza devalorizării monedei naţionale. Acţiunile FMI se bazau pe faptul că crizele naţionale aveau de-a face cu diferenţa de lichidităţi şi trebuiau rezolvate cu bani gheaţă şi măsuri de austeritate. Creditul era extins în urma impunerii unor condiţii destul de severe. În cazul Greciei, acest tip de politică i-a făcut pe germani să susţină la Washington că ţara nu se confrunta cu o criză provocată de schimburi, ci cu o problemă internă de buget, la care s-a adăugat corupţia. Pe lângă asta, au arătat germanii, FMI nu ar trebui să intervină, pentru că Grecia, ca ţară care foloseşte euro, face parte din balanţa de plăţi a UE. Până la urmă însă, Angela Merkel şi Bundesbank au susţinut împrumutul. Criza din Grecia a introdus un nou termen: „joint venture” cooperare cu alte instituţii, cel mai mult cu Uniunea Europeană. FMI-ul a vărsat 250 miliarde asupra Europei, cei mai mulţi bani provenind din contribuţii asiatice. Ceea ce era înainte Lumea a Treia venea în ajutorul bătrânei Prime Lumi. Era un semn că va exista o nouă ordine în lume.
Ce poate să înveţe Europa de la Asia
„FMI de acum este o organizaţie internaţională care supervizează şi susţine macrostabilitatea, la nivel economic şi financiar”, spune consilierul special al lui Strauss-Kahn, Min Zhu. Este mândru de noile „unelte” ale Fondului. Una dintre ele este Programul de Evaluare a Sectorului Financiar, pe care angajaţii FMI îl pot folosi ca să monitorizeze piaţa financiară globală. Consilierul crede că restul lumii ar putea să înveţe câte ceva din pieţele în expansiune ale Asiei, despre care spune că „au condiţii macroeconomice mai bune” decât ţările europene. Deficitele sunt mai mici, la fel şi datoria externă şi multe dintre pieţele în dezvoltare au rezerve de schimburi valutare şi au atins rate ale inflaţiei „rezonabile”. Zhu găseşte două lucruri surprinzătoare la Europa: „problema asistenţei sociale şi schimbarea demografică. Toţi trăiesc mai mult, deci costurile pentru pensii şi asigurări de sănătate sunt diferite faţă de cum erau, să zicem, în urmă cu 20 de ani. Pe lângă asta, Europa are nevoie de o strategie de creştere, o strategie industrială. Europa trebuie să inventeze noi produse şi noi sectoare care să vină în întâmpinarea cererilor lumii.”
Cum este condus FMI
Consiliul executiv este format din 24 de membri. Directorul brazilian votează şi vorbeşte în numele Columbiei, Republicii Dominicane, Ecuadorului, Guyanei, Haiti-ului, Panama-ului, Suriname-ului, Trinidadului şi Tobago-ului şi, desigur, în numele Braziliei. Împreună, grupul deţine 2,41% din totalul voturilor. Până la votarea reformei, Europa rămâne cu 9 din cei 24 de directori. Directorul SUA deţine 16,74% din totalul voturilor, directorul japonez 6,01%, directorii francez, britanic şi german deţin câte 4,85%, iar cel chinez 3,65%. SUA, Franţa, Germania, Anglia şi Japonia sunt cei cinci membri care nu pot fi înlocuiţi.
„Europa trebuie să se reformeze, asta e clar. Vom fi fericiţi să ajutăm.” Min Zhu, consilierul special al directorului FMI, Dominique Strauss-Kahn
