O petiţie semnată de peste 300.000 de polonezi solicită crearea unui comitet internaţional care să ancheteze cauzele catastrofei aeriene de la Smolensk, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Lech Kaczynski şi restul de 95 de persoane aflate la bord, relatează Radio Polonia în pagina online, citata de Mediafax.
Petiţia a fost realizată în luna iulie de Asociaţia Familiilor de la Katin 2010, care cuprinde rude ale celor decedaţi în accidentul aerian. Documentul se adresează preşedintelui Bronislaw Komorowski, premierului Donald Tusk, şi preşedinţilor Camerei Inferioare şi Senatului, Grzegorz Schetyna, respectiv Bogdan Borusewicz.
Zuzanna Kurtyka, cea care conduce asociaţia şi este ea însăşi văduva preşedintelui Institutului memoriei naţionale, Janusz Kurtyka, decedat în accident, a declarat că petiţia continuă să adune semnături, o susţinere importantă fiind adusă de imigranţii polonezi din Statele Unite şi Canada.
Potrivit textului, anchetele rusă şi poloneză privind cauzele accidentului „sunt realizate într-un mod incredibil de neglijent şi incompetent”. Documentul solicită crearea unui comitet internaţional care să investigheze cauzele accidentului, precum şi aducerea cutiilor negre şi resturilor avionului înapoi în Polonia.