Pipera nu este un caz singular. În tot spaţiul balcanic, dezvoltarea urbanistică a scăpat de sub control, invadând oraşele cu mutanţii arhitectonici ai capitalismului sălbatic.
Specialiştii numesc această dezvoltare imobiliară scăpată de sub controlul arhitecţilor şi urbaniştilor „turboarhitectură”, printr-o extensie de la „turbofolk”, manelele sârbeşti. „Turboarhitectura este forma finală a turbofolkului”, încearcă arhitectul sârb Srdjan Jovanovic Weiss o definiţie; pe scurt, un fel de manelo-arhitectură. Vestea bună este că nu suntem singuri – „turboarhitectura” e o constantă a întregului spaţiu balcanic, unde dezvoltarea accelerată, cuplată cu lipsa controlului instituţional, a permis apariţia unor hibrizi arhitectonici care oscilează între arhitectură rurală şi cea comtemporană, minimalistă. Vestea proastă e că aceşti mutanţi arhitectonici recenţi trebuie cumva asimilaţi în ţesutul urban al oraşelor; să nu mai vorbim de faptul că, aşa cum se întâmplă în Pipera, planurile de construcţie, în încercarea de a maximaliza profitul, au ignorat necesitatea unei infrastructuri (străzi largi de acces, parcuri, magazine, locuri de joacă), astfel că s-au trezit sufocate de propria lăcomie.
Guvernul kosovar ocupă o clădire ilegală
Între capitalele din Balcani, Priştina a fost cel mai puternic afectată de „turboarhitectură” – în condiţiile celei mai mari natalităţi din Europa şi al celor 100.000 de refugiaţi reîntorşi în ţară în 1999, după război. Combinând creşterea nevoii de locuinţe, o legislaţie ambiguă şi un stat slab, incapabil să-şi impună deciziile peste capul constructorilor locali, s-a ajuns la o dezvoltare imobiliară excesivă, necoordonată. Nu altfel au stat lucrurile în Bucureşti până la începutul anilor 2000 – doar că Pristina înseamnă haosul bucureştean la pătrat. În Kosovo, dezvoltarea e accelerată de ajutorul de 2 miliarde euro din partea UE şi de cei 2,4 miliarde euro pe an trimise rudelor din ţară de cei 20% de kosovari care muncesc în Vest. În condiţiile unei legislaţii urbanistice inoperante, s-a putut construi orice şi oricum, în afara oricăror avize: „toate construcţiile noi din Kosovo sunt, practic, în ilegalitate”, ne spue Constantin Goagea, preşedintele Asociaţiei Zeppelin, care a reprezentat România în cadrul acestui proiect. Faptul e confirmat de un documentar din expoziţie, care arată că inclusiv guvernul funcţionează într-o astfel de construcţie cu statut ambiguu.
Vile de trei etaje ridicate pe blocurile din Pristina
Evenimentul de la MNAC (Muzeul Naţional de Artă Contemporană) documentează arhitectura informală a oraşului cu hibrizi minimalişti de sticlă fumurie, garnisiţi cu acoperişuri ţărăneşti de ţiglă, cu „vapoare”, clădiri lungi de două-trei etaje sau cu construcţii pătrăţoase în culori stridente (ocru, roşu, verde), poziţionate la malul lanurilor agricole de la marginea Pristinei. O inovaţie fără corespondent românesc arată moda unor case de două trei niveluri construite pe acoperişul blocurilor comuniste, cu o greutate care depăşeşte structura de rezistenţă a blocului; nemaifiind nevoie de fundaţie, costurile de construcţie scad simţitor.
În timpul lui Miloşevici, în Serbia, s-au ridicat 210 case ilegale pe zi
În Serbia, turboarhitectura a proliferat în timpurile de haos şi cădere economică ale regimului Miloşevici (1988-2001); în acest timp, s-au construit şi protezat, neglijând orice regulă urbanistică, circa 210 case neoficiale pe zi, cu forme care de care mai aiuristice (clădirea Coca-Cola, vile-ciupercă etc.) – ceea ce-l face pe arhitectul Srdjan Jovanovic Weiss să decreteze, cam arogant, regularităţile acestui stil: „turboarhitectura s-a ridicat din gunoi cu dorinţa de a fi acceptată în stil mare”; „ea trebuie nu doar să reuşească, ci şi să-l umilească pe celălalt” etc. În Sofia, hiperurbanismul a condus oraşul în pragul colapsului. Urbanismul karaoke este exacerbat de „noul plan urbanistic al consiliului municipal, care nu impune restricţii legate de înălţime şi permite acoperirea construcţiilor până la 100% în centrul istoric; în 2008, conducerea oraşului a încercat să adopte un nou plan pentru zona centrală de business, evitând, în mod deliberat, orice dezbatere publică”, explică reprezentanţii biroului de arhitectură „fordewind architecture ltd” din Sofia.
Balcanologia, între moştenirea socialistă şi capitalismul sălbatic
„Balcanology” este un eveniment cuprins în cadrul Bienalei de Arhitectură de anul acesta. Organizat de Swiss Architecture Museum din Basel împreună cu Centrul de Arhitectură din Viena, expoziţia prezintă proiecte contemporane din Belgrad, Zagreb, Kotor, Priştina, Sofia, Bucureşti, Pula sau Tirana, precum şi clădiri cu arhitectură remarcabilă, puţin cunoscută până acum, a modernismului socialist iugoslav. Spaţiul dedicat ţărilor din fosta Iugoslavie este supradimensionat în raport cu acela consacrat României şi Bulgariei, care beneficiază doar de două panouri. „Iniţial, proiectul s-a adresat doar ţărilor din fosta Iugoslavie, fiind ulterior extins asupra întregului spaţiu balcanic”, ne lămureşte Kai Vockler, curatorul expoziţiei.
