Mărturisesc: şi eu o fac. La fel ca majoritatea femeilor occidentale, o fac în mod regulat, şi este o plăcere vinovată de fiecare dată. Este greu să îţi asculţi conştiinţa atunci când te confrunţi cu o ispită atât de mare.Vorbesc, desigur, despre moda ieftină, trendy. Vizitez magazinele Zara, H&M sau, acum, că îmi petrec vara în Marea Britanie, uimitorul magazin Primark, şi ochesc câteva haine atât de „drăguţe”, dispensabile şi şocant de ieftine, încât cumpăr un număr dublu faţă de ce am nevoie. Moda a fost transformată de apariţia recentă a lanţurilor de retail care angajează designeri buni să creeze îmbrăcăminte şi accesorii accesibile, dar trendy. Această evoluţie a eliberat femeile de Vest de sub tirania unei industrii a modei, care, în trecut, dicta un stil; femeile investeau masiv în actualizarea garderobelor lor şi apoi declarau voios că dulapurile lor sunt învechite – din nou şi din nou, fără un final la orizont.Moda creată în regim de producţie de masă din malluri a oferit femeilor occidentale posibilitatea delicioasă şi eliberatoare să îşi cumpere must-have-urile verii, rochii mini, cu imprimeuri florale din anii ’80, care vor arăta ponosite până vara viitoare – la doar 12 dolari. Acum, noi putem investi mai mulţi bani în haine clasice care nu se demodează atât de repede şi, în acelaşi timp, să ne cumpărăm şi haine ieftine la modă.
Aceste magazine rezolvă o problemă psihologică pentru noi, deoarece poţi face cumpărături în voie – o plăcere pătrunsă adânc în creierul femeilor, datorită dezvoltării noastre evoluţionare ca şi culegătoare – fără să ai remuşcări că ai cheltuit prea mulţi bani până la sfârşitul şedinţei de shopping.
Dar ceea ce a fost eliberator pentru femeile din Vest este un sistem construit literalmente pe spinarea femeilor din ţările în curs de dezvoltare. Cum reuşesc Primark şi concurenţii săi din malluri din Vest şi High Streets să păstreze o rochie drăguţă atât de ieftină? Prin înfometarea şi oprimarea femeilor din Bangladesh, China, Mexic, Haiti şi alte ţări, aşa reuşesc.
Ştim cu toţii că hainele ieftine se fac de obicei în ateliere, în condiţii grele de muncă – şi, de obicei, de către femei. Ştim, de asemenea – sau ar trebui să ştim – că femeile din atelierele de lucru din lume spun că sunt blocate înăuntru şi nu au voie să folosească baia pentru perioade lungi de timp, sunt expuse la hărţuire sexuală, violenţă şi alte forme de constrângere.
Dar, ca orice secret de familie, care ne-ar provoca disconfort în cazul în care ne-am confrunta cu el în mod direct, noi, femeile occidentale, întoarcem privirea. Boicoturile din Statele Unite împotriva uniformelor pentru elevii din colegii produse de muncitori prost plătiţi,au condus la practici de producţie mai echitabile, iar boicoturi de cafea modului de producere a acesteia, conduse în cea mai mare parte de femei consumatoare, au avut ca rezultat achiziţii echitabile de către marile supermarketuri. Din ce în ce mai multe femei bogate au o istorie de boicoturi eficiente împotriva muncii în condiţii grele din atelierele de producţie: în epoca victoriană, femeile sărace orbeau după mai mulţi ani în „afacerile cu acul”, elaborând broderii pentru femeile bogate, până când repulsia din partea acestor consumatoare a impus condiţii mai bune. Prin contrast, astăzi nu există nici o mişcare majoră condusă de femeile din lumea dezvoltată, pentru a opri această exploatare la nivel mondial de către producătorii cu preţuri mici – chiar dacă banii noştri sunt un instrument suficient de puternic pentru a forţa producătorii să îşi schimbe modul de a acţiona.
Motivul este simplu: ne plac lucrurile aşa cum sunt. Dar va deveni tot mai dificil să menţinem aceeaşi atitudine „nu văd, nu ştiu”. Femeile din ţările în curs de dezvoltare – unele dintre cele mai exploatate şi mai abuzate femei de pe pământ – îşi ridică vocile. De exemplu, Financial Times a raportat pe 23 iunie că „sute de fabrici de îmbrăcăminte din Bangladesh furnizează firmelor din Vest cum ar fi Marks and Spencer, Tesco, Walmart şi H&M. Aceste fabrici au fost redeschise, treptat, sub protecţia poliţiei… după protestele violente ale zecilor de mii de muncitori care cereau salarii mai mari”. O mie de poliţişti au utilizat gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene asupra lucrătorilor şi, deşi sute dintre ei au fost răniţi, nu au dat înapoi. Din cele două milioane de oameni care lucrează în industria de îmbrăcăminte din Bangladesh, cei mai multe sunt femei şi sunt cel mai prost plătiţi muncitori din domeniul confecţiilor din lume, câştigând 25 de dolari pe lună. De aceea, cer ca salariul lor lunar să fie aproape triplat, la 70 de dolari. Liderii lor subliniază faptul că, la nivelul de salarizare actual, lucrătorii nu se pot hrăni pe ei înşişi sau familiile lor.
Economiştii prevăd greve şi revolte în Bangladesh şi, de asemenea, în Vietnam, din moment ce chiar şi bancherii de investiţii citaţi de Financial Times spun că salariile femeilor care produc îmbrăcăminte din aceste ţări sunt „excesiv de mici”. Fabricile s-au redeschis – pentru moment. Guvernul Bangladesh-ului are totuşi în vedere o creştere a salariului minim. Dacă se întâmplă, unul dintre cele mai oprimate locuri de muncă forţată din lume, din punct de vedere legal, ar obţine o victorie majoră – în mare parte simbolică pentru moment, dar una care va inspira şi alte femei care lucrează în confecţii din întreaga lume să se ridice în semn de protest. Femei occidentale, ar trebui să ne provocăm pe noi înşine să urmăm această poveste şi să găsim modalităţi de a face ceea ce este bine prin schimbarea propriilor noastre modele de consum. Este timpul să arătăm sprijin femeilor care suferă în general sistematic de discriminarea de gen în ceea ce priveşte salariul, în modurile cele mai evidente – moduri în care majoritatea dintre noi nu mai trebuie să ne confruntăm. Haideţi să sprijinim o economie de schimb comercial corectă şi să refuzăm să facem cumpărături în magazinele outlet, vizate de activişti pentru practici neloiale de ocupare a forţei de muncă.(Pentru mai multe informaţii, vizitaţi http://www.worldwatch.org/node/1485.)
Dacă femeile din întreaga lume care sunt ţinute în robia muncii grele din ateliere ar reuşi să câştige această luptă crucială, rochia drăguţă la Primark ar putea costa o sumă mai corectă. Dar costă deja prea mult pentru femeile care nu îşi pot permite să se hrănească pe ele şi pe copiii lor.
O pereche de sandale adorabile costă doar 3 dolari? Preţul – având în vedere costurile umane – este, într-adevăr, prea bun ca să fie adevărat.
NAOMI WOLF – ESTE O CUNOSCUTĂ ACTIVISTĂ ÎN DOMENIILE POLITIC ŞI SOCIAL. CEA MAI RECENTĂ CARTE A EI ESTE „DĂ-MI LIBERTATE: UN MANUAL PENTRU REVOLUŢIONARII AMERICANI”.
WWW.PROJECT-SYNDICATE.ORG
